Protestele de la ora trei noaptea sunt, într-adevăr, o noutate absolută.
Asta demonstrează că există un nucleu radical, pregătit să protesteze împotriva oricărui guvern, pentru orice cauză, cu o singură condiție: să fie chemat.
AUR ține să arate că are priză la public. Singura formulă prin care se poate menține în atenția opiniei publice este protestul, scandalul cu orice preț.
Mai mult decât un scandal este amenințarea cu moartea transmisă actriței Maia Morgenstern pe adresa Teatrului Evreiesc, semnată de un Andrei Ilarie, care s-a prezentat membru AUR.
Așa cum era de aștepat, liderul formațiunii se dezice de amenințare și anunță că respectivul Andrei Ilarie nu este membru AUR. Este posibil să nici nu existe persoana respectivă, nici nu are importanță, însă obiectivul a fost atins: AUR este din nou în prim plan.
Partidele care trăiesc prin scandal sunt prin natura lor provocatoare. Atacă probleme sensibile, pun în discuție drepturile minorităților, și mai ales nu-și ascund anti-semitismul și anti-maghiarismul. Aceasta a fost, până la un punct, formula de succes a lui Corneliu Vadim Tudor. Partide precum PUNR și PRM dispar după ce-și consumă idiosincrasiile. La fel și liderii. Politicienii care mizează pe rasism, naționalism, extremism, șovinism sunt ejectați din viața publică, indiferent din ce partid fac parte.
Dacă protestatarii sunt considerați simpatizanți AUR, o bună parte din capitalul electoral obținut în urma nemulțumirilor pe marginea restricțiilor se îndreaptă spre PSD. Prin forța împrejurărilor până la urmă PSD și AUR sunt condamnate să colaboreze.
Marcel Ciolacu anunță că pregătește o moțiune de cenzură împotriva guvernului. Aritmetica parlamentară actuală arată că opoziția nu are suficiente voturi pentru dărâmarea guvernului. Contextul politic este favorabil unor dezbateri aprinse în parlament pe tema măsurilor luate de guvernul Cîțu, practic de întreaga coaliție de guvernare.
Este cu totul improbabil ca parlamentarii AUR să nu semneze o moțiune de cenzură împotriva unui guvern împotriva căruia protestează la ora trei din noapte.
Marcel Ciolacu ezită să anunțe public o apropiere de partidul lui George Simion. Social democrații români abia au scăpat de sub lupa instituțiilor de la Bruxelles, ba chiar și a socialiștilor europeni, care văd în PSD un partid nereformat, tributar unor idei și concepții de tristă amintire.
Sigur că PSD nu este pregătit să guverneze, dar o moțiune de cenzură, la care opoziția are dreptul pe fiecare sesiune parlamentară, nu strică. Orice guvern trebuie scuturat sistematic, iar actualul guvern datorită modului cum aplică măsurile anti-Covid o merită din plin.
Nemulțumirile nu sunt doar împotriva purtării măștilor. Sunt grave probleme pe care coaliția de guvernare nu le rezolvă. Mediul de afaceri este compromis prin lipsa unor măsuri și prin neaplicarea celor care există.
Nimeni, nici membrii celor trei partide nu pot spune că este o guvernare bună. Premierul, liderii PNL, se străduiesc să demonstreze că guvernul Cîțu este eficient. Mai puțin se laudă cu realizările USR-PLUS și UDMR. Partenerii PNL sunt destul de reținuți.
Un scandal apărut din senin ar putea duce la spargerea coaliției. Franța, de exemplu, a anunțat că este posibil să se renunțe la măști din 14 iulie. Premierul Cîțu nu exclude renunțarea la măști de prin toamnă.
Odată cu relaxarea măsurilor restrictive, se vor relaxa și partidele. Abia atunci PNL se poate aștepta la atacuri frontale, ba chiar la un șantaj din partea USR-PLUS.
Este posibil un guvern format din aceleași partide, dar cu un premier USR-PLUS? De ce să nu fie posibil? Depinde de rezultatele congresului PNL, dar și de modul în care se va face fuziunea dintre USR și PLUS.
În timp ce lumea trece prin cea mai gravă pandemie, toate partidele trec în această perioadă printr-o fază de clarificare ideologică și doctrinară.
Toate partidele înțeleg că trebuie să se pregătească de pe acum de viitoarele alegeri generale.
Peste trei ani, în 2024, prezidențialele și parlamentarele sunt simultane. Cine pierde startul de acum are toate șansele să piardă alegerile următoare.