Asculta acest articolVâscul, (Viscum album) cunoscut la noi şi sub denumirea de stoletnic, vase, vâsc-de-păr, vâsc-de-brad, este o plantă parazită, veşnic verde, folosită ca ornament în timpul Sărbătorilor de iarnă, dar şi ca plantă de leac pentru echilibrarea tensiunii arteriale.
Credinţa populară
Se obişnuieşte ca vâscul să fie pus deasupra uşii de la intrare deoarece se crede că ar aduce noroc, spor în casă şi sănătate ocupanţilor casei, atrage ingerii şi pune bolile pe fugă.
Pentru ca toate aceste miracole să se întâmple, vâscul trebuie să aibă cât mai multe bobiţe albe, lăptoase şi sticloase, care se coc chiar în această lună. Sărutul sub vâsc este simbolul prieteniei şi statorniciei, dar şi al păcii şi bucuriei.
Vâscul se dezvoltă şi trăieşte în copaci precum< plop, salcie, mesteacăn, stejar, păducel şi chiar în pomii fructiferi. În funcţie de pomul în care creşte, vâscul are diverse denumiri. În scop terapeutic, de la vâsc se folosesc numai frunzele, bobiţele fiind considerate toxice.
Calităţile terapeutice ale vâscului au fost cunoscute încă din timpuri străvechi, ştiinţa modernă nefăcând altceva decât să confirme ceea ce deja se ştia de mult.
Astfel, vâscul este folosit pentru tratarea afecţiunilor vasculare, dar şi pentru boli ale sistemului nervos, precum epilepsia ori isteria. În medicina populară, vâscul este folosit şi pentru ameliorarea unor afecţiuni respiratorii precum astmul bronsic, tusea şi bronşita.
Planta se administrează sub formă de ceai sau pulbere, preparată în casă din vâsc uscat şi mărunţit.
Ceaiul de vâsc se prepară de seara, punând o linguriţă de plantă uscată şi mărunţită într-o cană cu apă rece. Dimineaţa, se strecoară şi maceratul se încălzeşte uşor şi se bea cu înghiţituri mici.
Pentru siguranţă, cel mai indicat e ca vâscul să se procure de la plafar sau de la magazinele de produse naturiste. Cu ceai de vâsc se pot face cure de trei săptămâni la rând, bând câte trei căni de ceai pe zi, în prima săptămână de administrare, bând câte două căni de ceai pe zi în a doua săptămână, iar în cea de oa treia săptămână, bând câte o cană de ceai pe zi. Pulberea de vâsc se obţine din planta bine uscată şi mărunţită, măcinată în râşniţa de cafea. Se macină atâta plantă cât se consumă în zece zile, perioadă după care vâscul îşi pierde din calităţile sale terapeutice.
Pulberea se păstrează la rece şi întuneric, cel mai bine în frigider, în borcane mici, bine înfiletate. Dacă ai o tuse care nu cedează, ţine sub limbă, pentru un sfert de oră, un vârf de cuţit de pulbere de vâsc, apoi înghite-o folosind o jumătate de ceaşcă de ceai de maghiran. Tratamentul se repetă de trei – patru ori pe zi, până ce tusea nu te mai sâcâie.
Vâscul nu se administrează copiilor şi preparatele din acesta nu se recomandă femeilor însărcinate.
Injecţii pe bază de vâsc
Terapiile cu injecţiile de vâsc sunt recunoscute pe plan mondial. Subsţantele active ale vâscului sunt< visco toxine, proteine, lektine alkaide, polizaharide, arginin. Cu caracteristica lor specifică bazică, îngreunează diviziunea celulară, dizolvă peretele exterior al celulelor benigne, îmbunătaţesc circulaţia cardiacă, stimulează creşterea globulelor albe. De asemenea, ele stimulează realizarea secreţiei endorfinului beta cu caracteristici analgezice pe lângă stimularea timusului, astfel îmbunatăţind ativitatea sistemului imunitar. Prin aceste mijloace se îmbunatăţeşte starea de bine a pacientului, pofta de mâncare, greutatea corporală, se stabilizează starea vegetativă a organismului, se îmbunătaţesc rezultatele la testele de sânge, se reduce durerea şi creşterea înlocuitorilor de spaţiu. Se reduc şansele de răspândire a bolii, de asemenea efectele adverse ale chimioterapiei, a terapiei prin raze şi a posibilităţii de formare a edemelor.
Fii primul care comentează