Image 1
Image 2

Zece ani de politică la Satu Mare

Noul site Informația Zilei readuce în actualitate "Oamenii anului 2014". O mulțime de nume, de la politicieni la oameni de afaceri, de la oameni de cultură, directori de instituiții, până la primari, avocați, medici și sportivi.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dintre cei zece oameni ai anului 2014 după zece ani doar Maskulic Csaba, atunci consilier municipal UDRM ocupă azi o funcție în administrație. Este city managerul municipiului Satu Mare. Omul anului 2014 Adrian Albu a ieșit din viața politică după ce PNL a pierdut alegerile locale din 2016.  S-a încăpățânat să candideze pentru funcția de primar al municipiului Satu Mare cu toate că avea șanse zero.

 

Dintre primii zece “cei mai buni primari” cinci sunt primari și în anul 2023,  Ovidiu Duma, primar Ardud, Gheorghe David, primar Moftin, Dumitru Dorel Pop, primar Odoreu,  Mihai Ghetina, primar Doba, Piricsi Arthur, primar Livada. Ceilalți primari Florinel Andreica, (Crucișor), Silviu Zetea, (Medieș),  Ioan Ciupac, (Turț), Nagy Iosif, (Păulești), au pierdut alegerile sau nu au mai candidat.

 

Secțiunea “Oameni de afaceri” cuprindea 20 de nume. Pot fi văzute pe site-ul Informația Zilei. Modificări substanțiale au avut loc. Au apărut alte firme, alți oameni de afaceri mult mai prosperi.

 

Cea mai stabilă secțiune este “Activitatea culturală”. Szocs Peter, Robert Laszlo, Mircea Deac, Nicolae Mureșan, Petrică Mureșan, Maria Tripon, Bogdan Georgescu sunt încă activi.  În cultură nu este o concurență atât de acerbă ca în politică.

 

Surprinzătoare este însă secțiunea “Cei mai puternici oameni din județul Satu Mare și Next Leaders”. Aici am nimerit-o. într-o proporție covârșitoare.  Avansam nume cu impact în politica ultimilor 7 ani: Pataki Csaba, cu o funcție minoră în UDMR, este președintele Consiliului Județean la al doilea mandat Kereskenyi Gabor, pe atunci simplu deputat, este primar a municipiului Satu Mare din anul 2016, Mircea Govor, atunci vicepreședinte al Consiliului Județean, nu ocupă vreo funcție publică, în schimb este azi președintele organizației județene PSD.

 

 

Ovidiu Silaghi a ieșit din viața politică, doctorul Dorel Coica a pierdut alegerile de primar în anul 2016. Adrian Ștef a plecat de la PNL la ALDE, la fel Octavian Petric l-a urmat pe Victor Ponta la Pro România. Andreea Paul, deputat PDL, nu mai face politică, dar era un deputat foarte activ.

 

 

La secțiunea “Next Leaders” am prevăzut un viitor politic unor băieți tineri, fără funcții. Adrian Cozma a devenit președintele organizației județene PNL, Ciprian Ardelean este unul dintre liderii PSD, Nagy Szabolcs este deputat UDMR, Ștefan Reszler, consilier local și avocat de succes, Butka Gerko este directorul Centrului Cultural G.M. Zamfirescu din Satu Mare și așa mai departe. Vizualizarea site-ului Informația Zilei poate oferi surprize și nuanțe care nouă ne scapă.

 

S-a întâmplat ceva spectaculos în ultimii zece ani pe scena politică sătmăreană? Desigur. S-a răsturnat total, cei care erau în opoziție au ajuns la putere.
Dacă am publica datele pe care le-am cules am observa că lista celor mai puternici oameni ai anului 2023 nu ar cuprinde nici jumătate din lista anului 2014. Cât despre “Next Leaders” aproape că am avea în față o foaie albă.

 

Peste mai puțin de două săptămâni intrăm în anul electoral 2024. Patru rânduri de alegeri îi așteaptă pe alegători. Materialul readus în actualitate din decembrie 2014 este o oglindă destul de aburită a vieții politice de acum zece ani din județul Satu Mare.

 

Jocurile pentru alegerile locale par deja făcute. Minoritățile merg în bloc. UDMR, Forumul German, Partidul Civic Maghiar, s-au constituit într-o alianță puternică, de lungă durată.

 

PSD și PNL, deși sunt aliate la guvernare, sunt pe baricade diferite la Satu Mare. AUR vine puternic din spate, însă are propriile obiective, diferite de cele ale PNL și PSD. Prin urmare, la alegerile locale din Satu Mare nu sunt de așteptat mari surprize. Tumultoasa viață politică de la Satu Mare din anul 2014 cu politicieni puternici este istorie.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Mesaje optimiste

Dacă am avea în fiecare lună câte o sărbătoare precum 24 Ianuarie foarte probabil am avea un altfel de discurs politic.

Lobby sau trafic de influenţă?

Este o adevărată desfătare să urmăreşti nu atât modul în care se comentează unele articole de pe site-uri, cât pseudonumele, mai exact “codurile” alese.