ȘEDINȚĂ SPIRITUALĂ

Ziua spirituală a preoților din Dieceza Romano- Catolică de Satu Mare

Asculta acest articol

Principala carismă a călugărilor camillieni este de a-i vindeca pe cei bolnavi și de a ajunge la cei săraci și suferinzi. Rezumând într-o singură propoziție: a-l vedea pe Cristos în bolnavi. A-l întâlni pe Cristos în fiecare om aflat în suferință, în fiecare sărac. A trăi această experiență mistică, a-l sluji pe Cristos în toți, a-l recunoaște pe Cristos suferind în noi înșine, este carisma ordinului nostrum – sunea invitatul.

Numai cei care iau în serios realitatea suferinței lui Hristos îi pot ajuta cu adevărat pe alții. Misiunea mea cea mai importantă este să fiu prezent ca semn profetic. Pater Böjte Csaba spunea la un moment dat, că Dumnezeu nu creează rebuturi. Deci fiecare creație de a sa este valoroasă. Excelența Sa episcopul mi-a cerut să fac o introducere la deschiderea Anului Speranței. Pentru mine, speranța este virtutea divină pe care o primim în dar, punctul sigur de care ne putem agăța. Aceasta este și vocația mea: să dau oamenilor o mână de speranță. Simbolul speranței este ancora, pentru că te poți agăța de ea, pentru că oferă un punct sigur. Suntem pelerini ai speranței. Dumnezeu ar fi nedrept dacă nu ar da speranță tuturor oamenilor. Fiecare persoană are capacitatea de a spera. În ziua duhovnicească a preoților Arhidiaconiei de Satu Mare, Carei și Maramureș, invitatul a vorbit despre speranța luptătoare și despre cea imploratoare.

A ales din Vechiul Testament visul lui Iacov și lupta lui Iacov cu Dumnezeu ca bază scripturală, care modelează credința lui Iacov în Dumnezeu și noua sa identitate și viitorul rezultat. În a doua parte a zilei spirituale, a vorbit despre speranța lui Isus. Isus pe Muntele Măslinilor spune: Facă-se voia Ta! Acesta este Tatăl nostru al lui Isus, care îi ia cu El pe discipoli și, prin ei, pe toți preoții, toate persoane consacrate. „Astfel noi înșine devenim oameni ai speranței care se luptă și se roagă” – spunea interlocutorul. „Avem nevoie de timp de calitate, avem nevoie de rugăciune și lafel ca și Isus, trebuie să ne asumăm propriile noastre slăbiciuni. Când facem referire la Dumnezeu putem experimenta că noi înșine suntem semne de speranță rugătoare pentru lume, pentru că la fiecare Liturghie, când preotul frânge pâinea, acesta este trupul meu, care se sacrifice pentru voi, atunci și trupul și sufletul său sunt frânte. Astfel preotul, ca persoană consacrată, devine Liturghie vie pentru lume” – spunea P. György Alfred, încurajânu-și frații întru preoție să ofere rugăciune și speranță celor pe care Dumnezeu i le-a încredințat.

CITEȘTE ȘI:

ONG-urile din județ și-au stabilit prioritățile pentru anul 2024