Asculta acest articolCu 45 de miliarde de dolari s-a ales Ucraina în urma vizitei preşedintelui Volodomir Zelenski la Casa Albă. Nu ştim dacă rachetele Patriot pe care le trimite SUA în Ucraina intră în această sumă colosală. Spre comparaţie, România se laudă ba cu 6,5 miliarde de euro, ba cu 3 miliarde primite de la UE prin PNRR, dar aceste sume par o frecţie la un picior de lemn faţă de nevoile ţării noastre.
S-ar părea că până la urmă din punct de vedere financiar Ucraina va ieşi în câştig. Rămân morţii, victime colaterale jertfite în numele libertăţii, al independenţei unei ţări care vedem că se luptă până în pânzele albe pentru supravieţuire.
Orice s-ar spune, Ucraina a avut norocul de a fi avut într-un moment istoric deosebit un preşedinte deosebit, dinamic, foarte curajos, dar şi un foarte bun diplomat.
Ţinând seama că războiul va dura mult, ţinând seama că preşedintele Zelenski a făcut rost de bani iar noi avem fabrici de profil este de aşteptat să profităm de situaţie şi să repornim producţia militară pentru viteaza armată ucraineană.
Poate ar fi cazul să ne gândim şi la cât de dispuşi sunt românii să se sacrifice pentru unitatea ţării.
În urmă cu câteva luni s-a făcut un sondaj în care bărbaţii erau întrebaţi dacă în caz de război s-ar înrola în armată, răspunsurile au fost cam evazive.
Dacă România ar fi atacată de Rusia doar 36,3% dintre respondenţi ar intra în luptă, 33,2% ar aştepta să vadă ce se întâmplă, iar 29,1% ar pleca din ţară cu familia ca să se pună la adăpost de ravagiile unui război devastator.
Cu un patriotism care abia trece de o treime nu se poate apăra o ţară. Este la fel ca alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Lucrurile mari se fac cu majorităţi confortabile, ba chiar cu unanimităţi.
Ce s-ar fi întâmplat dacă numai 36% dintre români şi-ar fi dorit marea unire de la 1918? Ce s-ar fi întâmplat dacă numai 36% dintre români şi-ar fi dorit căderea lui Ceauşescu?
După pandemie este o adevărată aventură să te hazardezi în realizarea unei majorităţi politice. Uniunea Europeană, Parlamentul European, Comisia Europeană dau dovadă de necunoaştere a realităţii când, în cazul primirii de noi membri în Spaţiul Schengen, cer unanimitate. România este o victimă a ideii de unanimitate.
Cu cât ţările sunt mai dezbinate cu atât mai mult societatea actuală, în ansamblul ei, găseşte obstacole insurmontabile în calea unor înţelegeri politice la nivel mondial, pentru o armonie generală.
Toată lumea vorbeşte despre pace, dar toţi se pregătesc de război. Statele Unite nu doar vorbesc, de bani, dar şi şi alocă o sumă uriaşă pentru ca Ucraina să poate face faţă atacurilor din partea armatei ruseşti.
Cele 45 de miliarde de dolari primiţi de la SUA pot prelungi războiul cu câteva luni, poate cu un an întreg. Între timp Rusia va găsi noi resurse şi va ataca Ucraina şi mai înverşunată.
Astfel 2023 poate fi anul celei mai mari confruntări armate de după al doilea război mondial. Ca întotdeauna apar întrebări de genul Qui prodest? Cuiva trebuie să-i folosească. De exemplu industriei militare. Războiul poate fi folosit ca pretext pentru consolidarea unor partide politice. Cum să schimbi un guvern când războiul bate la uşă?
Viitoarele alegeri, din 2024, se vor desfăşura sub spectrul, sub ameninţarea războiului. Partidele aflate la guvernare vor cere votul cetăţenilor pentru a li se oferi şansa de a negocia pacea, iar partidele din opoziţie vor pretinde să fie votate pentru a aduce o nouă ordine, pentru a pune capăt războiului şi a institui pacea.
Cu sau fără alegerile din 2024, anul 2023 promite să fie un punct de răscruce pentru omenire: pace sau război?
După cum se poartă discuţiile la cel mai înalt nivel mai degrabă balanţa înclină spre război.
Fii primul care comentează