Asculta acest articolMaria, mama lui Isus, este fără îndoială sfânta principală în tradiția creștină. Cu toate acestea, știm remarcabil de puține despre ea. În Noul Testament, nu există nimic despre nașterea, moartea, aspectul sau vârsta ei.
În afară de relatările despre nașterea lui Isus care apar numai în evangheliile lui Matei și Luca, ea este menționată în mod specific doar la alte trei evenimente din viața fiului ei.
Ea este prezentă la o nuntă în care Isus preface apa în vin; ea încearcă să-și vadă fiul în timp ce el predă; iar ea este acolo la răstignirea lui. Într-adevăr, Maria este menționată mai des în Coran decât în Noul Testament.
Iată, deci, cinci lucruri pe care le știm despre ea.
1. Era o fecioară întâmplătoare
Evanghelia după Matei este singura care ne spune că Maria a fost însărcinată înainte ca ea și Iosif să facă sex. S-a spus că ea este „însarcinată de la Duhul Sfânt”. Ca dovadă a acestui lucru, Matei a citat o profeție din Vechiul Testament că „o fecioară va concepe și va naște un fiu și el se va numi Emanuel”.
Matei folosea versiunea greacă a Vechiului Testament. În Vechiul Testament grecesc, cuvântul ebraic original „almah” fusese tradus ca „parthenos”, de aici în Biblia latină „virgo” și în engleză ca „fecioară”.
În timp ce „almah” înseamnă doar „femeie tânără”, cuvântul grecesc „parthenos” înseamnă fizic „o fecioară intacta”. Pe scurt, despre Maria se spunea că este fecioară din cauza unui accident de traducere când „tânăra” a devenit „fecioară”.
2. Era o virgină perpetuă
În doctrina creștină timpurie, Maria a rămas fecioară în timpul și după nașterea lui Isus. Poate că acest lucru era potrivit doar pentru cineva considerat „mama lui Dumnezeu” sau „purtător de Dumnezeu”.
Sfântul Ambrozie din Milano (c.339-97 e.n.) a aparat cu entuziasm doctrina fecioriei perpetue a Mariei:
Binecuvântată Maria este poarta, despre care este scris că Domnul a intrat pe ea, de aceea va fi închisă după naștere; căci ca fecioară a zămislit și a născut.
Sinodul Lateran din 649 d.Hr., un conciliu ținut la Roma de Biserica Apuseană, a declarat mai târziu un articol de credință că Isus a fost conceput „fără sămânță” și că Maria „l-a născut incoruptibil [l], fecioria ei rămânând indestructibilă chiar și după nașterea lui. ” . Toate acestea, în ciuda declarației din Evanghelie că Isus avea frați și surori (Marcu 3.32, Matei 12.46, Luca 8.19).
3. A fost concepută imaculat
În teologia occidentală, în general, din vremea Sfântului Ambrozie, sa recunoscut că Maria nu a comis niciodată un păcat. Dar a fost lipsa de păcat în această viață pentru că s-a născut fără „păcatul originar”? La urma urmei, conform teologiei occidentale, fiecare ființă umană s-a născut cu păcatul originar, consecința „genetică” a păcatului lui Adam și Eva din Grădina Edenului.
Cultul în creștere al devotamentului față de Fecioara Maria în perioada medievală a dus la diviziuni teologice fine în această problemă. Pe de o parte, devotamentul față de Maria a condus la argumentul că Dumnezeu s-a asigurat că Maria nu are „păcatul originar”.
Dar atunci, dacă Maria ar fi fost concepută fără păcat, ea fusese deja răscumpărată înainte de răscumpărarea adusă de moartea și învierea lui Isus, fiul ei.
Biserica Catolică a rezolvat problema abia în 1854. Papa Pius al IX-lea a declarat că doctrina care susține că Prea Preacurata Fecioară Maria, în prima instanță a concepției ei… a fost păstrată fără orice pată a păcatului originar, este o doctrină revelată de Dumnezeu și, prin urmare, trebuie crezută ferm și constant de toți credincioșii.
4. Ea s-a înălțat la cer
Primele secole ale tradiției creștine au tăcut la moartea Mariei. Dar, în secolele al VII-lea și al VIII-lea, credința în înălțarea trupească a Mariei la ceruri a luat o stăpânire fermă atât în Bisericile de Apus, cât și în cele de Răsărit.
Biserica Greacă Ortodoxă Răsăriteană a ținut dormitorul Mariei . Potrivit acesteia, Maria a avut o moarte naturală, iar sufletul ei a fost primit atunci de Hristos. Trupul ei a apărut în a treia zi după moartea ei. Ea a fost apoi dusă trupește la cer.
Multă vreme, Biserica Catolică a fost ambiguă dacă Maria a înviat din morți după o scurtă perioadă de odihnă în moarte și apoi s-a înălțat la cer sau a fost „asumată” trupește la cer înainte de a muri.
Credința în înălțarea Mariei la cer a devenit doctrină catolică în 1950. Papa Pius al XII-lea a declarat apoi că Maria
nu a fost supusă legii de a rămâne în stricăciunea mormântului și nu a trebuit să aștepte până la sfârșitul timpurilor pentru mântuirea trupului ei.
5. Ea este o zeiță a cerului
Consecința înălțării trupești a Mariei a fost absența oricăror relicve trupești. Deși era lapte matern, lacrimi, tăieturi de păr și unghii, relicvele ei erau în mare parte „de ordinul doi” – haine, inele, voaluri și pantofi.
În lipsa rămășițelor ei osoase, devoții ei s-au descurcat cu viziuni – la Lourdes, Guadalupe, Fatima, Medjugorje și așa mai departe. Ca și ceilalți sfinți, locurile ei de pelerinaj erau locuri în care putea fi invocată pentru a-i cere lui Dumnezeu să împlinească rugăciunile devotaților ei.
Dar ea era mai mult decât o sfântă. În devotamentul popular, ea a fost o zeiță a cerului întotdeauna îmbrăcată în albastru. Ea a fost zeița lunii și steaua mării ( stella maris ).
Fii primul care comentează