Asculta acest articolConform relatărilor istoricilor bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu, contemporani ai Sfântului Constantin, acesta a văzut pe cer un semn miraculos: o Cruce formată din raze de lumină, pe care era scris „In hoc signo vinces”, adică „Prin acest semn vei învinge”. Constantin a ordonat ca Semnul Sfintei Cruci să fie afișat pe toate steagurile, coifurile și scuturile soldaților săi. Această hotărâre i-a adus victoria în confruntarea cu Maxențiu, la Podul Milvius de lângă râul Tibru, în octombrie 312.
În urma acestui moment providențial, Sfântul Constantin a emis „Edictul de la Milan”, un decret prin care a încetat persecuția împotriva creștinilor și a oficializat creștinismul ca religie a Imperiului Roman.
Minunea care a influențat în mod decisiv rezultatul confruntării dintre fiul său și Maxențiu a lăsat o amprentă adâncă în sufletul Sfintei Împărătese Elena. După Sinodul Ecumenic de la Niceea din anul 325, Sfânta Elena a călătorit la Ierusalim cu o sumă considerabilă de aur, cu dorința de a găsi Crucea Domnului.
Împărăteasa Elena a ordonat demolarea templului construit pe locul Sfântului Mormânt
Documentele bisericești arată cum Sfânta Elena a plecat din Nicomidia, capitala imperiului, a traversat Turcia și Cipru și a ajuns în cele din urmă în Țara Sfântă, care arăta cu totul altfel decât și-a imaginat ea. După răscoala evreilor din anul 136, Împăratul Adrian a distrus Ierusalimul și a construit un templu dedicat zeiței Afrodita pe locul Sfântului Mormânt, încercând astfel să acopere definitiv memoria suferințelor lui Hristos. Chemând evreii, ea i-a întrebat în ce parte se găsește dealul Golgota – locul unde Mântuitorul Hristos a fost răstignit, dar toți au refuzat să-i răspundă, ceea ce a întristat-o profund pe Împărăteasă.
În cele din urmă, un bătrân pe nume Iuda i s-a adresat și i-a spus că templul Afroditei se află chiar pe locul răstignirii lui Hristos. Ajunsă în acel loc, Sfânta Împărăteasă Elena a ordonat demolarea templului și îndepărtarea de îndată a zidurilor și a pietrelor. Au început săpăturile și, în partea de est, au descoperit Mormântul Domnului, cele trei cruci (a Mântuitorului și a celor trei tâlhari) și, imediat după aceea, au găsit și prețioasele piroane, într-o cisternă subterană abandonată. Aceste cisterne din piatră erau folosite de evrei pentru a aduna apă în timpul sezonului uscat, iar după răstignirea Domnului, aceștia au aruncat cele trei cruci într-unul dintre aceste rezervoare și l-au umplut cu resturi și pietre, încercând să șteargă orice urmă a pașilor lui Hristos prin aceste locuri.
A fost însă dificil să se afle care este Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos. Patriarhul de atunci al Ierusalimului, pe nume Macarie, a avut o idee inspirată, care s-a transformat, de fapt, într-o adevărată minune. Pentru că în acel moment trecea pe lângă ei un convoi funerar, a poruncit celor ce duceau pe cel adormit la groapă să stea pe loc: „şi se aşezară Crucile pe mortul acela câte una pe rând, iar când au pus Crucea lui Hristos, îndată mortul a înviat şi s-a sculat viu cu puterea Dumnezeieştii Cruci a Domnului”.
Sfânta Elena s-a închinat Cinstitei Cruci alături de tot alaiul ei, iar Patriarhul Ierusalimului, stând la un loc mai înalt, a ridicat Crucea arătând-o poporului; și toți strigau: „Doamne miluiește!”. Din acel moment a început să fie prăznuită sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci.
Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Lemnul Sfintei Cruci și sfintele piroane, iar pe cealaltă parte a pus-o într-o raclă de argint și a dat-o Patriarhului Macarie în pază, spre a putea fi cinstită de toți care vor ajunge în Țara Sfântă. După acest eveniment, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu, Sfânta Împărăteasă Elena a ridicat mai multe biserici în Ierusalim. Mai întâi a poruncit să se zidească Biserica învierii Domnului nostru Iisus Hristos, lângă Sfântul Mormânt, acolo unde s-a găsit Sfânta Cruce, apoi în Grădina Ghetsimani, unde se află mormântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în Bethleem, la peştera Naşterii Domnului, și alta în muntele Măslinilor, pe locul Înălțării Domnului la Ceruri.
La scurt timp după pelerinajul său în Țara Sfântă, Sfânta Împărăteasă Elena s-a înălțat la Domnul în anul 329 sau 330, cel mai probabil în Nicomidia. Tradiția relatează că a fost înmormântată într-o cetate imperială, iar fiul său, Sfântul Împărat Constantin cel Mare, i-a comandat un sicriu din marmură, care se află și în prezent în Muzeul Vaticanului. Oasele Sfintei Împărătese Elena sunt păstrate și astăzi în Italia, pe o insulă lângă Veneția, numită în cinstea ei (Sant’Elena).
Conform Basilica, în prezent, fragmente din lemnul Sfintei Cruci se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria, în Grecia, Muntele Athos, Veneția, în Franța (Saint Sernin de Toulouse; Capela „La Vraie-Croix” din Morbihan, Bretania; Anjou), Germania (Limburg an der Lahn), Belgia (Colegiul „Sfânta Cruce” din Liege), Spania (Santo Toribio de Liébana) precum și în alte biserici și mănăstiri creștine din lume. Cea mai mare bucată din Sfânta Cruce este păstrată la Mănăstirea Xiropotamou, din Sfântul Munte Athos. În 1992, această sfântă relicvă a fost adusă pentru câteva săptămâni și în țara noastră. În 2004, cu prilejul praznicului Sfintei Parascheva, a fost adus la Iași, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, mitropolit la vremea aceea al Moldovei și Bucovinei, fragmentul din Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos care se păstrează în Mănăstirea Panaghia Soumela din Veria – Grecia.
Potrivit tradiției creștine, Sfânta Cruce ar fi fost lucrată din trei feluri de lemn
Potrivit tradiției creștine, Sfânta Cruce ar fi fost lucrată din trei feluri de lemn: cedru, chiparos și măslin sau chiparos, ulm și merișor. Acest lucru se întemeiază pe următoarea profeție: „Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul și merișorul la tine vor veni, cu toții laolaltă, ca să împodobească locașul cel sfânt al Meu și Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele” (Isaia 60, 13). Acest „loc” unde se odihnesc picioarele Domnului a fost interpretat ca fiind postamentul de la baza Sfintei Cruci.
Mănăstirea Sfânta Cruce din Ierusalim a fost zidită pe locul de unde a fost tăiat copacul, din care a fost făcută Sfânta Cruce a Mântuitorului. Se mai crede că tot în acest loc a fost înmormântat Adam, cu toate că există și alte câteva tradiții legate de locul de înmormântare al acestuia, una dintre ele identificând locul cu piatra de pe Golgota, pe care a fost înălțată Sfânta Cruce.
Pomul Sfânt, potrivit tradițiilor locale, care au și fost înfățișate în Icoanele zugrăvite în capela mănăstirii amintite, a avut la origine trei semințe (măslin, chiparos și cedru), pe care Avraam i le-a dat lui Lot. Luând semințele, Lot le-ar fi plantat lângă cortul său, udându-le numai cu apă din Iordan. Din aceste semințe ar fi crescut un capac cu trei tulpini, care a fost folosit mai apoi pentru facerea Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Locul exact al rădăcinii Pomului celui Sfânt se află în incinta mănăstirii, într-o capelă subterană, fiind încadrat cu marmură și bronz. Prin partea stângă a Bisericii, o ușă conduce, printr-un culoar strâmt, la camera cu pricina.
În această capelă sunt așezate mai multe Icoane ce înfățișează istoria Copacului: Lot, scăpând din Sodoma; Avraam, dând lui Lot cele trei semințe; Lot, plantând semințele; Lot, udând Copacul Sfânt cu apa din Iordan; tăierea Copacului și cărarea acestuia spre Golgota; pironirea pe Cruce a Mântuitorului în vederea soldaților romani, a Maicii Domnului și a Mariei Magdalena; Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos.
CITEȘTE ȘI:
Drumul Crucii sau Via Dolorosa, o rută aflată în Orașul Vechi din Ierusalim
Fii primul care comentează