Image 1
Image 2

JUDEȚUL SATU MARE

5 membri ai unei familii din Gherța Mică s-au intoxicat de trichineloză

5 membri ai unei familii din Gherța Mică s-au intoxicat de trichineloză
În perioada 5 – 12 aprilie, inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor  (DSVSA) Satu Mare au realizat 95 de acțiuni de control.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Verificările au vizat: unități de abatorizare, unități de procesare carne și lapte, unități catering, depozite alimentare, hipermarketuri, supermarketuri, piețe agroalimentare, centre de colectare a laptelui materie primă, automate de lapte, unități alimentație publică, baruri, brutării, laboratoare de cofetărie, magazine alimentare și de legume fructe, piețe agro alimentare.

 

În urma acestor controale au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale din care – 1 amendă în valoare de 10.000 lei – unui supermarket din Satu Mare – pentru nerespectarea normelor stabilite de Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – ANSVSA privind întreținerea spațiilor de depozitare și de valorificare a produselor alimentare, și 6 avertismente pentru  producători particulari, de produse lactate și de legume fructe din piețele agro alimentare din Satu Mare – pentru manipularea necorespunzătoare a  produselor  aduse în piață, pentru comercializare.
În următoarea perioadă inspectori de specialitate din cadrul DSVSA Satu Mare vor demara o nouă rundă de acțiuni de control în traficul rutier, împreună cu IJP Satu Mare, pentru depistarea de transporturi ilicite de animale vii, carne, ouă, precum și alte produse alimentare de origine animală sau non animală și pentru a preîntâmpina răspândirea unor boli infectocontagioase.

 

În perioada premergătoare  Sărbătorilor Pascale, DSVSA a intensificat controalele în toate unitățile de pe raza județului nostru, care procesează, prepară și comercializează sortimente de produse alimentare de origine animală și non animală. Cu această ocazie sfătuiește toți consumatorii să nu cumpere carne, produse din carne, din surse nesigure, de la vânzători ambulanți, tarabe/standuri din piețe sau târguri. Anunțurile prin care se aduce la cunoștința consumatorilor că se vând/sacrifică miei, iezi, porci și se comercializează cârnați, șuncă și alte produse alimentare de origine animală sau non animală – paste făinoase și prăjituri de casă –  sunt tot mai dese pe paginile de socializare și  sunt câteodată un real pericol pentru consumatori. Odată cu încălzirea vremii, DSVSA recomandă tuturor consumatorilor să nu cumpere din surse necunoscute, necontrolate, neavizate, neautorizate/neînregistrate sanitar veterinar, deoarece se expun unui pericol imens de îmbolnăviri grave.

 

Familia din Gherța Mică nu a solicitat analiză asupra cărnii

 

În această săptămână, o familie formată din 5 membri, 2 adulți și 3 copii, din localitatea Gherța Mică s-a îmbolnăvit de trichineloză, necesitând instituirea tratamentului medicamentos de specialitate, datorită faptului că au ignorat să solicite un examen de specialitate a cărnii obținute în urma sacrificării unei suine crescute în gospodăria proprie, unui medic veterinar abilitat. În urma anchetei efectuate de inspectori din cadrul D.S.V.S.A. și D.S.P. Satu Mare și a recoltării de probe  din carnea rămasă în congelator, s-a confirmat diagnosticul de trichineloză.
Toată carnea depistată a fost supusă măsurilor de sechestru/reținere oficială și incinerată într-o unitate de ecarisare a teritoriului autorizată. Proprietarului animalului nu i s-a acordat nici o despăgubire, datorită faptului ca suina nu era identificată prin crotaliere și nu era înscrisă în Baza Națională de Date.

 

În trimestrul I al anului 2024, în județul Satu Mare au fost sacrificate, sub control sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, în unități autorizate: 12.682 capete suine, 428 capete bovine, 251 capete ovine și 2.036.064 capete păsări.
Trebuie reamintit că peştele şi produsele din pescuit pot fi comercializate doar cu respectarea unor condiţii obligatorii.
În spaţiile şi locurile unde se comercializează acestea trebuie să fie înregistrate sanitar-veterinar şi să îndeplinească condiţiile stabilite pentru desfăşurarea acestor activităţi; sunt respectate condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare cu privire la transportul, depozitarea şi expunerea spre comercializare a peştelui şi produselor din pescuit; gheaţa utilizată pentru menţinerea temperaturii peştelui şi produselor din pescuit proaspete, trebuie să fie obţinută numai din apă potabilă și să fie asigurată pe întreaga perioadă de expunere; este asigurată trasabilitatea peştelui şi produselor din pescuit prin etichete şi alte documente însoţitoare, inclusiv dacă acestea provin din acvacultură (sistem de creştere controlată) sau sunt capturate din mediul sălbatic; peştele şi produsele din pescuit nu sunt infestate cu paraziţi vizibili şi sunt corespunzătoare din punct de vedere al examenului organoleptic.

 

Pentru sesizări, reclamații în domeniul sanitar veterinar și al siguranței alimentare, apelați CALL CENTER la numărul de telefon 0800826787 sau 0261715956.

 

CITEȘTE ȘI:

 

În acest an, 5 mistreți împușcați pe teritoriul județului Satu Mare au avut Pestă Porcină Africană

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with