Image 1
Image 2

Băsescu: anularea vizitei lui Iohannis în Ucraina este eroare politică

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Traian Basescu la Satu Mare
Traian Basescu la Satu Mare

Fostul şef de stat Traian Băsescu a catalogat, duminică, drept o „mare eroare politică” anularea vizitei preşedintelui Iohannis în Ucraina şi respingerea vizitei la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului Ucrainei, în condiţiile în care noua lege a educaţiei încă nu a fost promulgată.

„Este doar o părere…Anularea vizitei preşedintelui Iohannis în Ucraina şi respingerea vizitei la Bucureşti a preşedintelui Parlamentului Ucrainei reprezintă o mare eroare politică, în condiţiile în care noua lege a educaţiei încă nu a fost promulgată. La limită, dar încă era timp pentru discuţii şi negocieri la nivelul celor doi şefi de stat, iar după discuţiile bilaterale, la declaraţia comună în faţa presei, preşedintele României trebuia să exprime acolo, la Kiev, punctul de vedere susţinut în discuţii şi concluziile la care s-a ajuns”, a scris Băsescu pe Facebook.

E a arătat că o astfel de acţiune putea fi un mare succes sau un mare eşec, dar că românii din Ucraina ar fi ştiut că preşedintele României i-a apărat până la capăt.

„Din păcate, anulând vizita, am părăsit bosumflaţi <<câmpul de bătălie>> înainte de a trage <<ultimul cartuş>>. Eu l-aş fi tras, chiar dacă şansele de succes erau mici. Nimic nu este umilitor când aperi interesele românilor din afara frontierelor. Anularea vizitei ar fi fost justificată dacă preşedintele Ucrainei ar fi promulgat imediat noua lege a educaţiei”, a mai scris Băsescu.

1 comentariu

  1. Eu nu cred ca este eroare politica, cred ca Basescu a baut prea mult. Ucraina nu ne-a fost niciodata prietena, Ucraina detine teritorii romanesti care niciodata nu i-au apartinut. Daca Ucraina va mai merge pe politica de desfiintare a invatamintului in limba romana s-ar putea sa-i cerem teritoriile noastre inapoi. Vom convinge UE si SUA sa ne sprijine.

Lasă un răspuns