Ingrediente:
Un kg de zmeure bine coapte (dacă se poate, culese din pădure, nu din producție de fermă), 500 – 600 g de zahăr (depinde cât de dulce doriți să fie lichiorul), 500 ml de alcool etilic dublu rafinat 96 %, sau eventual un litru de votcă de 37-40 %.
Mod de preparare:
Zmeurele se spală și se pun într-o sticlă cu gura largă. Eventual, boabele se pot apăsa puțin, să crape și să lase zeamă cât mai repede. Peste ele se pune zahărul. Se leagă sticla la gură și se lasă așa 1-2 zile, până când fructele lasă suficient sirop, astfel încât toată compoziția să fie complet acoperită de lichid. Se toarnă alcoolul peste sirop și se lasă din nou câteva zile, tot așa cu capac, după care se poate completa cu apă, în funcție de cât de tare doriți să fie preparatul final. Trebuie să țineți cont și de faptul că zmeurele cu zahărul au început să fermenteze, deci și acestea vor mai mări puțin concentrația de alcool. Dacă fructele rămase doriți să le păstrați pentru iarnă fără conservant, folosiți neapărat alcool dublu rafinat, adăugând apa doar cu o săptămână-două înainte de a consuma zmeurata.
Fii primul care comentează