Una dintre cele mai importante personalităţi originare din Satu Mare împlineşte în 4 iulie o frumoasă vârstă. Este vorba de Simona Miculescu, născută Nastai, fost ambasador al României la Organizaţia Naţiunilor Unite, actual ambasador al României la UNESCO, fiind stabilită la Paris.
A absolvit Colegiul “Mihai Eminescu” în 1978, a studiat limba şi literatura franceză la Universitatea Babe;-Bolyai, luându-şi în 1999 doctoratul cu “magna cum laudae”, iar din 1991 lucrează în diplomaţie. Înainte a fost profesoară de limba franceză, predând la mai multe şcoli din Satu Mare. A fost purtător de cuvânt la MAE, consilier al preşedintelui Ion Iliescu între 2000 şi 2004, a lucrat în Irak în 2006 şi 2007 în calitate de consilier pentru relaţii publice din partea ONU pe lângă Guvernul de la Bagdad, iar din 2008 s-a aflat ;apte ani la New York la Misiunea României la ONU în calitate de ambasador, participând activ la numeroase evenimente de promovare a ţării.
În decembrie 2021 a devenit Cetăţean de Onoare al municipiului Satu Mare. Îi dorim sănătate, succese în importanta activitate şi bucurie în tot ce realizează.
“La mulţi ani!”
Fii primul care comentează