Joi, 22 aprilie 2021, porţile Filarmonicii “Dinu Lipatti” din Satu Mare s-au redeschis. Pentru a doua oară în această stagiune Răzvan Stoica a readus viaţa în sala de concert. A readus aplauzele dumneavoastră în inimile artiștilor prin harul său neasemuit. Concertul găzduit de orchestra sătmăreană a fost memorabil. După o perioadă destul de îndelungată în care concertele s-au desfășurat doar în mediul online, publicul a revenit în sala de concert. Nerăbdători, plini de bucurie și de emoţii, toţi cei prezenţi au contribuit la pictarea unui tablou muzical desăvârșit.
Violonistul Răzvan Stoica este unul dintre cei mai preţioși artiști ai generaţiei sale și nu numai. Recunoscut pe plan mondial, a șocat din nou prin interpretarea fascinantă a uneia dintre cele mai umane lucrări scrise vreodată. Concertul pentru vioară de Piotr Ilici Ceaikovski a făcut zidurile Filarmonicii să vibreze.
Fiecare zi a săptămânii trecute a fost deosebită. Fiecare repetiţie a reprezentat o ocazie unică de a acompania acest mare artist, concertul fiind punctul culminant al unor zile de neuitat. Deznodământul v-a aparţinut dumneavoastră, publicului atât de așteptat de către artiștii noștri.
Cel care a condus orchestra de la pupitrul dirijoral a fost Valentin Doni. Finuţ și extrem de elegant, o prezenţă discretă, maestrul Doni a conturat tabloul muzical deosebit de joi seara.
Aplauzele nu se opresc aici. Joia viitoare, artiștii vor oferi un nou concert. De data aceasta orchestra va fi în prim plan. Arcangelo Corelli, Concerto Grosso op. 6 nr. 4, Suita franceză a lui Francis Poulenc sunt primele lucrări prezentate de orchestră la următorul concert. A treia aduce în atenția dumneavoastră puțin din Sfânta Sărbătoare a Paștelui, ce urmează duminică. Aflându-ne în Săptămâna Mare, vor răsuna acordurile Simfoniei nr. 26 “Lamentatione” a marelui Joseph Haydn. Este o lucrare pe care cel supranumit “ părintele simfoniei” a compus-o chiar în Săptămâna Sfântă a Paștelui și pe care orchestra vă invită să o ascultați, joi în sala Filarmonicii de la ora 18.30, dar și miercuri în frumoasa sală a Teatrului din Carei de la ora 18.00
Deși publicul poate fi prezent doar în proporţie de 30%, sala este plină de emoţii, de vibraţii care ocupă și locurile goale, muzica fiind ca o extensie a fiecăruia dintre noi.
Maestrul Ştefan Novak va dirija viitoarele concerte și vă invităm să fiţi alături de Filarmonica “Dinu Lipatti” într-o nouă călătorie muzicală încărcată de emoţii și bucurie.
Alina M.
Fii primul care comentează