Image 1
Image 2

Lansare de carte despre clerul militar, la Catedrala Ortodoxă

Lansare de carte despre clerul militar, la Catedrala Ortodoxă
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Despre volum au vorbit părintele Cristian Bolos, dr. Daniela Balu si autorul, dr. Mircea Gheorghe Abrudan
Despre volum au vorbit părintele Cristian Bolos, dr. Daniela Balu si autorul, dr. Mircea Gheorghe Abrudan

Dr. Mircea Gheorghe Abrudan a prezentat volumul “Biserica Ortodoxă şi clerul militar din Monarhia Habsburgică între Pacea de la Carloviţ şi Primul Război Mondial”

Prezentarea volumului “Biserica Ortodoxă şi clerul militar din Monarhia Habsburgică între Pacea de la Carloviţ şi Primul Război Mondial” a fost, cu adevărat, un eveniment de excepţie, aşa cum au promis organizatorii. Joi, de la ora 13:00, Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din municipiul Satu Mare a fost plină cu sătmăreni iubitori de istorie, dar şi cu preoţi, direct interesaţi de subiectul propus de semnatarul cărţii, dr. Mircea Gheorghe Abrudan.

Discursul de deschidere i-a aparţinut părintelui dr. Cristian Boloş, unul dintre organizatorii evenimentului, dar care a avut bucuria şi onoarea de a fi şi gazdă a lansării de carte. Nu întâmplător momentul cultural s-a desfăşurat la Catedrala unde acesta slujeşte.

Este vorba despre întâiul lăcaş de cult care a fost ridicat în judeţul nostru cu sprijinul Armatei Române, prin eforturile depuse de preotul militar Meletie Răuţiu. El a înfiinţat prima parohie ortodoxă din municipiul Satu Mare, dar a fost şi primul preot care a devenit protopop ortodox al Sătmarului.

“Românul este omul care trebuie să îndeplinească regula de aur a creştinismului: renunţarea la tot pentru Iisus Hristos! Doar prin iubire infinită se poate acest lucru. Având în vedere aceste considerente, fiecare român trebuie să simtă şi să spună: sunt mândru, adică fericit că sunt român! Un astfel de om este domnul Mircea Gheorghe Abrudan, căruia îi urăm bun venit, în biserica noastră din inima Sătmarului, Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului. Bine aţi venit! Vă mulţumesc!”, a precizat, în deschidere, părintele dr. Cristian Boloş, paroh al lăcaşului de cult care a găzduit evenimentul.

Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din Satu Mare a fost plină cu sătmăreni iubitori de istorie, dar și cu preoți, direct interesați de subiectul propus de semnatarul cărții
Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din Satu Mare a fost plină cu sătmăreni iubitori de istorie, dar și cu preoți, direct interesați de subiectul propus de semnatarul cărții

Prin acest eveniment, reprezentanţii Muzeului Judeţean Satu Mare şi-au dorit să poată să ofere, tuturor celor interesaţi, oportunitatea de a avea acces la un inedit subiect, care dezbate şi redă o perioadă dificilă din istoria Bisericii Ortodoxe, impactul şi influenţa pe care a avut-o politica imperialistă asupra membrilor acestui cult, dar şi aspecte ce ţin de clerul militar ortodox din armata austriacă.

“Nădăjduiesc să avem azi un eveniment de excepţie, pentru că şi invitatul nostru este un istoric de excepţie, domnul Dr. Mircea Gheorghe Abrudan, iar cartea sa este, de asemenea, o carte de excepţie”. Dr. Daniela Bălu i-a mulţumit istoricului Dr. Mircea Gheorghe Abrudan pentru că a răspuns invitaţiei, având un program extraordinar de încărcat.

De la Satu Mare, istoricul a plecat la Timişoara, unde va susţine o conferinţă despre Mitropolitul Ortodox al Ardealului, Andrei Şaguna. Dr. Daniela Bălu a făcut şi o trecere în revistă a meritelor, premiilor obţinute de către dr. Mircea Gheorghe Abrudan, în urma muncii depuse în calitate de cercetător ştiinţific III la Institutul George Bariţiu al Academiei Române, respectiv doctor în Istorie şi Teologie.

Cu un discurs elocvent, clar şi concis, dr. Mircea Gheorghe Abrudan a prezentat auditoriului volumul, prin cuprinderea momentelor istorice importante care au marcat perioada de 215 ani, cercetată şi redată în volumul intitulat “Biserica Ortodoxă şi clerul militar din monarhia habsburgică între Pacea de la Carloviţ şi Primul Război Mondial (1699 – 1914)”.

“Sigur şi perioada pe care eu am cercetat-o s-ar putea să fie cam lungă şi pentru istorici, însă eu a trebuit să desţelenesc un teritoriu pe care nimeni sau foarte puţini l-au cercetat. De aceea, această lucrare este şi o lucrare vie, care deschide un şantier de cercetare mai amplu. Originea cărţii sau ideea cărţii nu-mi aparţine mie, ci unui profesor de-al nostru, regretatului profesor Nicolae Bocşan”, a precizat semnatarul volumului, Dr. Mircea Gheorghe Abrudan.

Evenimentul cultural s-a incheiat cu un moment artistic deosebit, oferit de un elev talentat, de la Scoala Avram Iancu
Evenimentul cultural s-a incheiat cu un moment artistic deosebit, oferit de un elev talentat, de la Scoala Avram Iancu

Volumul numără 524 de pagini, conţine o bibliografie bogată, bazată pe documente puţin sau chiar deloc cunoscute. Istoricul şi-a bazat cercetarea pe documentele aflate în Arhivele de Stat ale Austriei.
Evenimentul s-a încheiat printr-un moment muzical deosebit, oferit de un talentat elev de clasa a V-a, de la Şcoala Gimnazială Avram Iancu Satu Mare.

S-a trecut apoi la dezbaterile pe marginea subiectelor propuse de autor, în cadrul momentului de socializare pregătit de organizatori.
Participanţii au avut posibilitatea să achiziţioneze volumul prezentat, să îl cunoască personal pe autor, precum şi să discute pe marginea cărţii proaspăt lansate şi la Satu Mare. Acesta a promis că va reveni cu drag, cât de curând în judeţul nostru, pentru evenimente culturale similare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

Povestea de succes a familiei Dräxlmaier

INVESTITORI STRĂINI ÎN SATU MARE

Povestea de succes a familiei Dräxlmaier

Dräxlmaier, una dintre primele companii străine care a recunoscut potențialul orașului Satu Mare, a devenit un exemplu strălucit de succes în industria auto și un stâlp al comunității locale. Prin crearea a mii de locuri de muncă, promovarea disciplinei și a ordinii, și implicarea semnificativă în viața socială și culturală, Dräxlmaier a contribuit la transformarea orașului Satu Mare.