Asculta acest articol

“Atacul de la Smârdan în Războiul de Independență a României: Cucerirea Strategică a Satului în Drumul către Vidin”

În data de 12 ianuarie 1878, s-a desfășurat un eveniment crucial în cadrul Războiului de Independență a României: Atacul de la Smârdan. Această bătălie a fost parte a asediului strategic de la Vidin, unde trupele române au jucat un rol esențial în cucerirea liniei fortificate exterioare a Cetății Vidin, un obiectiv important în eforturile de independență ale României față de Imperiul Otoman.

Atacul a avut loc în sangeacul Vidin, o diviziune administrativă a Imperiului Otoman, iar satul Smârdan a fost scena unui atac energic și fulgerător al trupelor române. În urma acestui atac hotărât, satul Smârdan a fost ocupat de forțele române, reprezentând un punct strategic cheie în cadrul operațiunilor militare desfășurate în acea perioadă.

De-a lungul zilelor de 12–14/24–26 ianuarie 1878, lupta de la Smârdan a avut un rol crucial în obiectivul general al Armatei Române de a cuceri Cetatea Vidin și de a izola garnizoana otomană de liniile de comunicații terestre exterioare. Această operațiune a fost parte integrantă a strategiei române de a obține independența față de stăpânirea otomană și de a-și consolida teritoriile.

Lupta de la Smârdan a reprezentat nu doar un succes militar, ci și un moment definitoriu în parcursul Războiului de Independență al României. Cucerirea satului și progresul către Vidin au contribuit la crearea unui precedent favorabil în contextul tratativelor de pace care au urmat.

Această bătălie din ianuarie 1878 a subliniat curajul și determinarea armatei române în căutarea independenței și a jucat un rol semnificativ în consolidarea statului român modern, care și-a câștigat recunoașterea internațională ca stat suveran la Congresul de la Berlin din 1878.

La Smârdan a fost inaugurat un cimitir în care au fost înmormântați în două gropi comune 286 de soldați și ofițerii români care au murit în Războiul de Independență. În perioada Primei Conflagrații Mondiale cimitirul a fost distrus.

Conform unei înțelegeri dintre guvernele român și bulgar, în anul 1897 a fost inaugurat, tot la Smârdan, peste un osuar al militarilor români morți în luptele din regiunea Vidinului, un monument care reprezintă statuia zeiței Victoria, operă a lui Karl Storck.

Acesta a fost distrus într-o noapte a anului 1913, pe fondul manifestărilor antiromânești de după intrarea Armatei Române în Bulgaria în timpul celui de-Al doilea Război Balcanic și după Pacea de la București, de către naționaliștii bulgari.

La Smârdan a fost inaugurat în 1905 un alt monument, denumit „Marița”, în cinstea unei fete române de 15 ani, ucisă de soldații Imperiului Otoman în timp ce ducea apă militarilor români. Acest monument, construit de aromâni, a avut soarta similară și a fost distrus în 1917 de către bulgari prin dinamitare.

Evenimentele de la Smârdan au fost perpetuate și prin intermediul artelor, în special prin pictură. Pictorul Nicolae Grigorescu ia fost comandat de Primăria Bucureștiului să realizeze o pictură intitulată “Atacul de la Smârdan”, finalizată în 1885. Această pictură a devenit o emblemă a eforturilor militare românești pentru obținerea independenței naționale.

Alți artiști precum Henryk Dembitzky și George Demetrescu Mirea au contribuit și ei la ilustrarea acestui eveniment în lucrările lor. Chiar și în perioada comunistă, Ecaterina Zăinescu a creat o lucrare menționând atacul de la Smârdan.

Pe lângă expresia artistică, poetul George Coșbuc a imortalizat bătălia în poezia “La Smârdan”, publicată în volumul “Cântece de vitejie” în 1904, subliniind eroismul și jertfa celor implicați în acele momente tumultoase.

La Smârdan

de George Coșbuc

Neam român, văzui odată
Oastea Domnului Mihai
Zicea Dunărea-ntristată:
Fulger îns-atunci erai,
Și-alergând prin cer furtuna
Cânta vorbe românești
Astăzi stau și-ascult întruna
Și mă uit, și nu mai ești!

Dar abia rosti cuvântul
Dunărea, vuind prin văi,
Și văzu gemând pământul
Și de cai și de flăcăi.
Zornet auzi prin zare,
Cum se-ncheagă stol cu stol
Și năprasnică răsare
Oastea domnului Carol.

Jalnic tu-ți doinești durerea
Dunăre, și iat-acum!
Din mormânt ieși puterea
Și-nzadar îi stai în drum.
Trec voinicii peste tine;
Mersul lor e zbor de fulg,
Și din mâinile strâine
Stema libertății smulg.

Tresăriră iuți românii
Căci aminte și-au adus
Cât s-au străduit bătrânii
Steagul să ni-l ție sus,
Câte plângeri ne-ntrerupte
În mormânt or fi vărsat,
Că nepoții fug de lupte
Și că steagul e-nchinat.

Dunăre,-ai văzut Smârdanul?
Spune tu, s-o spui și eu!
Și noi știm izbi dușmanul,
Și-n români e Dumnezeu!
Știm și noi găti cununa
Vitejiei ce-o doinești,
Și când urlă-n cer furtuna
Cântă vorbe românești!

La Smârdan așa vru Domnul
Morții dintr-această zi
Vor avea cu spaime somnul
Și-aiurind se vor trezi
Apărându-se cu mâna
Ca de-un tăinuit dușman,
Vor mușca gemând țărâna
Ca și-n luptă la Smârdan.

Că-ntr-această zi cumplită
N-avu mila nici un rost,
Și mânia răzvrătită
Lege tuturor ne-a fost.
Astfel că, văzând pierirea,
Însuși Dumnezeu de sus,
Galben întorcând privirea,
Mâna peste ochi și-a pus.

La Smârdan, pe unde drumul
Da de-a dreptul spre vrăjmași,
Risipeai cu mâna fumul,
Ca să vezi la patru pași.
Și-ntr-un iad fără de nume,
Unde-ai noștri iuți pătrund,
Nu era nici cer, nici lume,
Numai noapte fără fund.

Și-ntr-acel noian de ceață
Dorobanții, dând de-un râu,
Au trecut prin sloi de gheață
Și prin apă până-n brâu.
Râu de apă Prut să fie
Cum era să-i ție-n loc,
Dacă n-a putut să-i ție
Din redute-un râu de foc!

La Smârdan de-un gând cu toții
Fost-am braț pustiitor,
Și murind au dat nepoții
Mâna cu strămoșii lor.
N-ai avut mai buni tu, bane,
La Călugăreni în văi;
Iar la Racova, Ștefane,
Nu-ți erau mai buni ai tăi.

De-o veni din nou vrodată
Vuiet peste-al tău pământ,
Țară dragă și-ncercată,
Vom ruga pe Domnul sfânt
Nu-ntr-alt chip să ne ajute,
Ca să-nfrângem pe dușman,
Decât dându-ne virtute
De flăcăi ca la Smârdan.

Cântece de vitejie (1904), de George Coșbuc

Toate aceste creații artistice și memorialistice stau mărturie nu doar a evenimentelor concrete de la Smârdan, ci și a modului în care acestea au fost percepute și onorate de-a lungul timpului în conștiința colectivă a românilor.

Independenta Romaniei film mut anul 1912

Filmul Independenta Romaniei din anul 1912, distribuit în Transilvania, Austria, Ungaria, Franţa şi Rusia. In el au jucat mai mulţi actori ai Teatrului Naţional pentru a-i înfăţişa pe domnitorul Carol I (Aristide Demetriade), Osman Paşa (Constantin Nottara), primul ministru Mihail Kogălniceanu (Ion Niculescu), generalul Cernat (Ion Dumitrescu), generalul doctor Carol Davila (Ion Merişescu), ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei (Pepi Machauer), generalul Arion (Ghiţă Popescu), mitropolitul şi generalul Totleben (Constantin Orologea), principesa Elisabeta (Constanţa Demetriade) sau personaje legendare precum Peneş Curcanul (Aurel Athanasescu) şi Rodica (Jeni Metaxa- Doro), preluate din poeziile lui Vasile Alecsandri. Şi-au mai dat concursul actorii Elvira Popescu, Aristiţa Romanescu, Ion Brezeanu, Maria Filotti etc. şi, în calitate de interpreţi, operatorul Nicolae Barbelian sau dramaturgul Gheorghe Ciprian.Totuşi, meritul cel mai mare al filmului este că prin utilizarea a 80.000 de figuranţi, din care o parte chiar veterani ai Războiului de independenţă, a rezultat o superproducţie cinematografică recunoscută ca atare de presa franceză, comparabilă în epocă doar cu filmele lui Giovanni Pastrone sau mai târziu, în România, cu filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu. Este interesant totodată faptul că este vorba aici de unul dintre primele filme din lume în care un suveran s-a putut vedea în calitate de personaj, astfel încât Carol I a acordat sprijin financiar pentru realizarea filmului.