Azi, enoriaşii tuturor cultelor creştine prăznuiesc Vinerea Mare, ziua patimilor şi a răstignirii lui Iisus. În această zi se pomenesc suferinţele lui Isus Cristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. La fel este pomenită şi mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.
După o noapte de stat în închisoare, îndurând umilinţă şi biciuiri nemiloase, în ziua de vineri, Iisus este dus în faţa lui Pilat. Mulţimea agitată de farisei striga: “Răstigneşte-L, răstigneşte-L! Ia-L, ia-L şi-L răstigneşte!” Apostolii, ucenicii, toţi L-au lăsat şi au fugit. Nu mai avea pe nimeni lângă El. Cu o cruce grea pe umăr a fost dus până în vârful Golgotei, unde l-au răstignit. În clipa când a murit s-a făcut întuneric pe Pământ, iar Biserica numeşte Patimile Domnului sfinte, pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi, precum şi mântuitoare, pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului.
Azi nu se săvârşeşte liturghie, pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum. Este cea mai puternică zi de post a anului. La toate bisericile se oficiază Prohodul Domnului. De astăzi şi clopotele încetează să mai bată, ele, în bisericile ortodoxe fiind înlocuite cu sunetul de toacă şi vor răsuna din nou abia în clipa când vor vesti Învierea.
Fii primul care comentează