Asculta acest articolRelația bibliotecă – cercetare este una specială. Se știe demult că nu poți privi mai departe în știință decât dacă te sui pe umerii înaintașilor – cum spunea Newton. Trebuie să adăugăm azi că devin tot mai importanți umerii contemporanilor. Se știe că bibliotecile au fost și sunt principala bază de referință a tuturor străduințelor, zbaterilor și risipelor gândului. Fără biblioteci este amenințată nu doar zestrea de gând a omenirii, ci chiar echilibrul, forța și viitorul ei, bibliotecile fiind cele mai interesante structuri ale diversității.
Cărțile sunt pentru omenire ceea ce memoria este pentru individ. Lectura este nu numai pasiune, dar și o artă. Iată ce spunea în acest sens Émile Faguet < „Arta de a citi este arta de a gândi, plus încă ceva. A citi înseamnă a cugeta împreună cu altcineva, a înțelege gândirea altcuiva și a intui gândirea pe care el ne-o sugerează, conformă sau contrară lui.”
Cea dintâi concepție pe care mintea și-o formează despre lumea externă este aceea care face din datele percepției toată stofa realității obiective. Aceasta este concepția naturală și spontanee a simțului comun. (…)
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, mecanicismul ia în completă stăpânire întreaga fizică. Explicarea mecanică este considerată ca singura explicare științifică a lumii fizice.
Astronomia este o mecanică cerească. Acustica este mecanica mișcărilor vibratorii ale aerului sau corpurilor sonore. Optica fizică este mecanica ondulațiilor eterului. Căldura este redusă tot la un mod al mișcării. Se încheagă o teorie cinetică a gazelor, a căror constituție e explicată prin particule solide elastice și mișcările acestora. Fenomenele electrice și magnetice au fost privite tot ca moduri ale mișcării.
Mișcarea implică întinderea și durata, adică intuițiile pure ale spațiului și timpului, concepte de bază ale filozofiei metafizice.
Întinderea singură nu ne-ar putea da nici un concept pentru mecanică. Timpul, forma simțului intern, cum îl numea Kant, îmbogățește schema goală a spațiului. Raportul intim, legătura indisolubilă dintre spațiu și timp în mișcare fac posibil conceptul de iuțeală sau viteză. Mecanica spune că viteza este derivata spațiului în raport cu timpul, formulă care prinde și determină mișcarea în fiece moment al ei.
Mecanica teoretică mai introduce și termenul de accelerație, care presupune variația vitezei în funcție de timp. Cele două noțiuni de viteză și accelerație au permis edificarea părții din mecanică numită cinematică sau foronomie.
Dinamica completează cinematica și caută să determine condițiile mișcării. De aceea atenția se îndreaptă, în dinamică asupra mobilului, pe când în cinematică era asupra traiectoriei. Dinamica creează pe lângă conceptul de accelerație, încă două< masa și forța.
Forța și materia sunt cei doi termeni puși în joc în tot ce se întâmplă în universul fizic. Noțiunea de materie a fizicii nu este decât de masă a mecanicii. Semnificarea mecanică a acestui concept este generală< masa ne dă constantele legilor astronomice> o regăsim constantă în transformările chimice cele mai profunde.
Pentru trebuințele mecanicismului, i s-a asociat ipoteza constituției corpusculare, atomismul. Apoi pentru generalizare, s-a ajuns la concluzia că există două feluri de materie< una ponderabilă și alta imponderabilă, eterul.
Termenului pur teoretic dat forței în mecanică i se adaugă unul psihologic. Într-adevăr, originea noțiunii psihologice de forță este în conștiința senzațiilor de sforțare, de tensiune musculară.
Materia și forța sunt elementele constitutive ale conceptului de realitate fizică. Leucip și Democrit au arătat că atomii sunt lucruri în sine. Mai târziu, filozofi, matematicieni și astronomi celebri au scos în evidență alte definiții ale atomului. Concepția geometrică arată că atomul este un corpuscul înzestrat cu rezistență, posedând totuși o formă determinată. Concepția dinamică arată că atomul este un centru de forță.
În dezvoltarea fizicii și a celorlalte științe ale naturii (chimia, biologia, geologia) un rol determinant îl juca doctrina energiei. Energetica a văzut în principiul conservării energiei mai mult decât o lege mecanică. Acea lege mecanică spunea că suma energiei cinetice cu cea potențială este constantă. După metoda energetică, toate fenomenele sunt manifestările energiei. (…)
Ramurile bibliologiei
Biblioteconomia este știința care interferează cu toate domeniile și disciplinele. Să vedem ce înțelegem prin biblioteconomie și științele înrudite cu aceasta. Bibliologia este știința care studiază ansamblul cunoștințelor teoretice și practice despre carte ca produs al vieții materiale și spirituale, funcția socială a cărții și a bibliotecii, istoria, răspândirea și conservarea cărții.
Ramurile bibliologiei sunt<
• Bibliologia generală sau teoretică
• Știința cărții, care studiază istoria cărții, a scrisului și tiparului, precum și problemele editoriale, comerciale și de difuzare
• Biblioteconomia, care se ocupă cu organizarea, gestionarea și legislația bibliotecilor
• Bibliofilia are ca obiect colecționarea cărților rare sau prețioase
• Bibliografia sistematizează cunoștințele despre cărți și expune metodele de întocmire a cercetărilor și listelor bibliografice
• Bibliotehnica, care se ocupă cu studiul tehnicilor de producție a cărții
Știința biblioteconomiei a ținut cont de cronologia descoperirilor umane și nu întâmplător a organizat clasificarea documentelor de bibliotecă conform Clasificării Zecimale Universale, începând de la generalități (0) și filozofie (1) și terminând cu 9 (istorie, geografie și biografii), care într-un fel ne trimite cu gândul la trecut, memorii, personalități ilustre dispărute.
Știința biblioteconomică urmează paralel istoria descoperirilor din fizică, începând clasificarea cu 531 (Mecanica teoretică) și terminând cu 539 (Structura fizică a materiei), având subdomenii fizica atomică și nucleară (531.1) și o disciplină de graniță între științele naturii și științele aplicate, rezistența materialelor (539.4).
În secolul al XVII-lea, istoricul filozofiei vede o înșiruire de sisteme filozofice< Bacon, Descartes, Gassendi, Locke, Leibniz. Aceste sisteme sunt în mod necesar diferite, câtă vreme sunt opera unor autori diferiți> însă între ele nu există praguri de separație radicale> nici un război al vechilor cu modernii, nici cumulativitate < pur și simplu un șir de filozofi cu teoriile lor despre lume și frumoasele lor construcții conceptuale.
Istoricul științei, uitându-se la același secol de naștere a modernității vede o revoluție științifică care schimbă lumea și modul nostru de a gândi. O revoluție care împarte lumea în partizani ai vechiului și ai noului, în antici, aristotelici sau scolastici și moderni, pionieri ai științei noi, raționali și, pentru prima oară comprehensibili ochiului nostru modern. Pentru istoricul științei, nașterea științei moderne este urmarea unei revoluții> pentru istoricul filozofiei, modernitatea este un șir de sisteme.
Pentru a trece la domeniul larg al științelor aplicate, trebuie să definim termenii de mașină și mecanism. Prin mașină înțelegem sistemele tehnice alcătuite din corpuri solide cu mișcări relative determinate, servind la transformarea unei forme oarecare de energie în lucru mecanic util sau la transformarea unei forme de energie în altă formă de energie. Mecanismele sunt părți componente ale mașinilor, servind la transmiterea mișcării sau la transformarea unei mișcări în alta necesară. “Organe de mașini și mecanisme” este o disciplină de cultură tehnică general[ cu caracter teoretic și aplicativ, care are ca scop studierea elementelor componente ale mașinilor și mecanismelor. Aici, biblioteconomia a făcut o derogare, atribuindu-i acestei discipline indicele C.Z.U. 621.8 .
Observația mea este aceea că organele de mașini intră în componența tuturor mașinilor. Mașinile au fost așezate în funcție de domeniul în care lucrează, acoperind tot spectrul de la 621/629.
Utilizând acest raționament, consider că mult mai aproape de realitate ne aflăm atât din punct de vedere logic, cât și biblioteconomic se folosește elementul de legătură (<) (în relație), ca în următoarele exemple< Desen tehnic 62 < 744> Agrochimie 631 < 54> Agrobiologie 631 < 57.
De asemenea, consider că noii indici C.Z.U. pentru lingvistică și literatură alcătuiți din 9 caractere, îngreunează scrierea cotelor pe cotorul documentelor de bibliotecă și dă prilejul la confuzii în recunoașterea unor domenii. Vă dau un singur exemplu < literatura spaniolă are indicele 821.134.2, iar cea portugheză 821.134.3.
De aceea, am considerat că la ordonarea dicționarelor bilingve de la referințe să folosim ordinea alfabetică. De exemplu< dicționar arab, bulgar, ceh, danez, englez etc.
Relația bibliotecă – cercetare
Pentru viitorul apropiat, relația bibliotecă – cercetare presupune adecvarea continuă a mijloacelor și posibilităților, astfel încât toate componentele, întreaga motivație a proceselor din perimetrul bibliotecii să fie legată de capacitatea de a favoriza descoperirea unei proprietăți și legături noi în natură și societate, prin intermediul structurilor polivalente ale informației.
Într-o epocă în care importanța informației este mai mare ca oricând, lumea bibliotecilor dobândește noi atribuții și noi dimensiuni.
Biblioteca nu devine, în noul context, o instituție marginală, ea se reconfigurează ca spațiu al informării și comunicării. Oricât ar evolua mijloacele electronice, rămâne actuală informarea prin carte și bibliotecă.
Civilizația europeană de azi conține ca matrice fundamentală elemente din vechea civilizație greco – latină și creștină. Omul dorit de civilizația europeană este un permanent călător (homo viator), un om dominat adesea de economic (homo economicus), dar și un om al căutării continue a Binelui, Adevărului și Frumosului.
România este unul din filoanele civilizației europene. Menirea europeană a românilor este dată de valorile proprii ale civilizației noastre< omenia, toleranța, hărnicia, respectul datorat tradițiilor, cultivarea creativității, spiritul continuei căutări a fericirii, comuniunea cu natura, cu Universul, cu Dumnezeu.
Integrarea europeană nu poate însemna ștergerea a ceea ce ne este propriu ca popor, ca națiune, cultură și civilizație, ci întrepătrunderea elementelor creațiilor noastre cu cele ale celorlalte popoare de pe continent, într-o măsură mult mai mare, adecvarea ritmurilor vieții noastre la a celorlalți, întrajutorarea în mai mare măsură sau învățarea posibilității de a rezolva împreună problemele continentului.
Pe frontispiciul bibliotecii din Teba, de acum cinci milenii, era scris< „ Cartea – leac pentru suflet!”. Peste ani, pe ușa bibliotecii domnitorului Constantin Brâncoveanu, de la mănăstirea Hurezu, stă mărturie vremurilor textul dăltuit în anul 1704< „Bibliotecă de hrană dorită sufletească, această carte a cărților îmbine prea înțeleaptă îmbelșugare”.
Ing. Mircea Pîrlea,
Bibliografie:
• Antoniade, Constantin – “Opere”, Editura Eminescu< București, 1985
• Banciu, Doina> Buluță, Gheorghe> Petrescu, Victor – “Biblioteca și societatea”, București< Editura Ager, 2001
• Horvat, Săluc – “ Introducere în biblioteconomie”, București < Editura Grafoart, 1996
• Huțanu, Gheorghe – “Principii și legi fundamentale în fizică”, București< Editura Albatros, 1983
• Jalobeanu, Dana – “Inventarea modernității. Filosofie naturală, teologie și știință în secolul al XVII-lea”, Cluj-Napoca< Editura Napoca Star, 2006
• Nedelcea, Tudor – “Civilizația cărții. Incursiune în istoria cărții, presei și tiparului”, Craiova< Editura Scrisul Românesc, 1996
• Stoica, Ion – “ Interferențe biblioteconomice”, Constanța < Editura Ex Ponto, 1997
• Vințanu, Nicolae – “Biblioteca publică – factor major în integrarea europeană”, București< Editura Centrului de Pregătire și Formare a Personalului din Cultură, 1998
• * * * * * * * – “Dicționar tehnic”, București< Editura Științifică și Enciclopedică, 1986
Fii primul care comentează