Image 1
Image 2

CCR a declarat neconstituţionale mai multe articole din modificările legilor justiţiei

Valer Dorneanu
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Valer Dorneanu
Valer Dorneanu

Curtea Constituţională a României a decis marţi că mai multe dispoziţii din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor sunt neconstituţionale şi a cerut

redefinirea erorii judiciare şi a relei credinţe, dar şi a gravei neglijenţe.

„După o şedinţă maratonică, mai exact care a durat cam cât două maratoane, am reuşit să ne pronunţăm cu privire la Legea referitoare la Statutul magistraţilor. Soluţiile au fost de respingere ca inadmisibile a unor texte, care se referă la nemotivarea criticilor. Am admis o serie de critici care vizează critici intrinseci privitoare la mai multe texte din cuprinsul legii”, a spus preşedintele CCR, Valer Dorneanu, care a arătat că multe dintre dispoziţiile legii în cauză au fost declarate neconstituţionale.

El a arătat că unele dintre criticile admise de CCR au vizat mai ales răspunderea magistraţilor.

„Au fost admise (aceste critici, n.r.) şi am cerut redefinirea erorii judiciare, a relei credinţe şi a gravei neglijenţe. Pentru altă serie de texte am respins ca neîntemeiate criticile”, a subliniat Dorneanu.

Întrebat care a fost soluţia CCR referitoare la criticile PNL privind competenţa preşedintelui de numire a procurorilor, Dorneanu a precizat: „Unele (critici, n.r.) au fost respinse ca nemotivate, iar altele au fost admise şi ele privesc mai buna definire a împărţirii atribuţiilor între CSM şi preşedintele României”.

El a spus că urmează să se redacteze şi opinie separată, iar apoi legea se va retrimite Parlamentului pentru punere în acord cu deciziile CCR.

Dorneanu a mai spus că CCR a amânat dezbaterea privind criticile aduse Legii referitoare la funcţionarea CSM pentru 13 februarie, notează Mediafax.

 

Explicaţiile CCR

Judecătorii Curţii Constituţionale au decis, marţi, după ce au analizat Legea 303/2004 privitoare la răspunderea magistraţilor că o parte dintre articole sunt neconstituţionale. Din acest punct legea se va întoarce la Parlament, acolo unde trebuie pusă în acord cu decizia Curţii Constituţionale, notează ştiripesurse.

”În ziua de 30 ianuarie 2018, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza întâi din Constituţie şi al art.11 alin.(1) lit.A.a) şi art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost sesizat, în cadrul controlului anterior promulgării, cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, obiecţii formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite şi, respectiv, de un număr de 56 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi în privinţa art.I pct.7 [cu referire la art.5 alin.(1) teza penultimă şi ultimă], pct.12 [cu referire la art.9 alin.(3)], pct.44, pct.53 [cu referire la art.39 alin.(3) şi (5)], pct.54 [cu referire la art.40 alin.(4)], pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7), (8), (9) teza întâi şi (10)], pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)], pct.97 [cu referire la art.58 alin.(1) sintagma „precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, la solicitarea Ministerului justiţiei”], pct.112 [cu referire la art.622], pct.160 [cu referire la art.100 alin.(1) lit.d1)], pct.161 [cu referire la art.100 alin.(2)], precum şi a legii, în ansamblul său, şi cu unanimitate de voturi în privinţa celorlalte texte legale, a statuat următoarele:

1. A respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art.I pct.77 [cu referire la art.52 alin.(3)], pct.108 [cu referire la art.62 alin.(12) şi (13)] şi pct.112 [cu referire la art.623] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

2. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.2 [cu referire la art.2 alin.(3) teza a 3-a], pct.9 [cu referire la art.7 alin.(5) teza finală], pct.12 [cu referire la art.9 alin.(3)], pct.44, pct.53 [cu referire la art.39 alin.(3) şi (5)], pct.54 [cu referire la art.40 alin.(4)], pct.69 [cu referire la art.49 alin.(1)], pct.87 [cu referire la art.53 alin.(9) teza întâi şi (10)], pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)], pct.156 [cu referire la art.96 alin.(1), (2), (6), (7), (8) teza a doua, alin.(9) şi (10)], pct.160 [cu referire la art.100 alin.(1) lit.d1)] şi pct.161 [cu referire la art.100 alin.(2)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi legea, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

3. A admis obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.7 [cu referire la art.5 alin.(1) tezele penultimă şi ultimă şi alin.(2) teza a doua], pct.9 [cu referire la art.7 alin.(5) sintagmele „comisiile speciale parlamentare pentru controlul activităţilor serviciilor de informaţii” şi „informare conform㔺i alin.(7) sintagma „precum şi procedurile judiciare”], pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) şi (8)], pct.97 [cu referire la art.58 alin.(1) sintagmele „ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite” şi „precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale, la solicitarea Ministerului justiţiei”], pct.109 [cu referire la art.62 alin.(3) sintagma „nu îi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute la art.5 şi art.8” prin raportare la art.62 alin.(13)”], pct.112 [cu referire la art.622 şi art.624], pct.134 [cu referire la art.73 alin.(2)], pct.143 [cu referire la art.82 alin.(2) sintagma „funcţia de ministru al justiţiei”], pct.144 [cu referire la art.82 alin.(21) şi (22)], pct.146 [cu referire la art.82 alin.(51) şi (52)], pct.153 [cu referire la art.851 sintagma „funcţia de ministru al justiţiei”], pct.156 [cu referire la art.96 alin.(3)-(5) şi (8) teza întâi], pct.157 [cu referire la art.99 lit.r)] şi pct.163 [cu referire la art.109 alin.(1) teza întâi şi art.114] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt neconstituţionale”, se arată în explicaţia oficială a Curţii Constituţionale.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with