Ce înseamnă un an mai bun?

Asculta acest articol

Ce înseamnă un an mai bun, în ce se traduce un an mai bun? Sondajele surprind doar crâmpeie de dorințe. În general chestionarele se referă la probleme de ordin general, nu particular. De exemplu nu vom găsi niciodată o întrebare de genul “Ai dori să fie dat afară portarul primăriei de care aparții?”

Ce-și poate dori un cetățean de rând? Depinde de poziția socială, de locul său de muncă, de familie și prieteni, dar și de modul în care percepe el relațiile cu instituțiile statului, primărie, finanțe, bănci, asociații din care eventual face parte, incluzând aici și partidele politice.

Un salariat, de exemplu, își dorește un salariu mai mare, dar niciodată nu-i cere guvernului să nu mai majoreze taxele, ci să le micșoreze.

Cetățeanul de rând nu percepe funcția de autoritate, ci doar autoritățile individuale. Guvernul nu se vede ca entitate decât din perspectiva imaginii primului ministru. Nu se vede Primăria ca instituție, ci se vede doar primarul.

Neîncrederea în președintele Klaus Iohannis nu se traduce prin neîncrederea în instituția prezidențială din moment ce fiecare partid și-ar dori să câștige candidatul său. De ce? Pentru că se crede că președintele țării își poate impune voința, chiar și dincolo de lege, și astfel lucrurile vor merge mai bine.

Adevărul este că așa cum sunt organizate societățile democratice, cu structuri ierarhice foarte clare, orice individ orice funcție ocupă are o putere formală. Când iese din limitele legii, de altfel foarte înguste, respectivul funcționar, fie el primar, ministru, prim ministru, președinte de republică sau polițist este pasibil de acuzația de abuz de putere, abuz în serviciu.

Incriminat de lege, dar greu de dovedit, s-ar putea ca abuzul de putere să fie izvorul celor mai multe rele ale societății noastre.

Să nu ne imaginăm că parlamentarii, adică oamenii plătiți ca să facă legi bune, nu sunt conștienți de pericolul pe care îl reprezintă abuzul de putere la adresa cetățeanului obișnuit. Cu  siguranță știu, dacă nu fiecare ales în parte, știu partidele lor. Ar suna cam aiurea ca un partid ca AUR să vină cu un proiect de lege prin care să rezolve miile de abuzuri din întrega țară/ De ce ar suna ciudat? Pentru că parlamentarii  AUR demonstează zi de zi că ei înșiși abuzează de poziția lor de aleși.

Sunt un milion de lucruri simple care nu se rezolvă. Complexitatea legilor, legislația fiscală ce continuă să se extindă și care dictează mereu și meru noi reguli prin decizii politice conduce, în fond, la inechități sociale. Ce păreri au cetățenii despre ele?

Cine luptă împotriva regulilor complicate? Cine înțelege sistemul fiscal în integralitatea lui? De-a lungul timpului taxele au devenit arme politice hibride, greu de depistat. Când USR a lansat campania “PNL crește taxele”, liberalii au reacționat fără vlagă, chiar timid.

În Franța, țara după care s-a inspirat România când a conceput modelul administrativ față de anii 1990 legea fiscală este de 12 ori mai lungă, mai stufoasă. Peste tot în țările UE consilierii fiscali s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Pentru că administrațiile moderne se bazează pe birocrație, iar birocrația înseamnă un stat supraponderal, cu instituții peste instituții, cu o ierarhizare aproximativă.

Orice discuție depre legislație este interminală. Lucrurile devin mai simple dacă întrebarea “Ce înseamnă un an mai bun?” se particularizează. Pentru toată lumea este clar că un an mai bun înseamnă venituri mai mari și taxe și impozite mai mici. Pentru toată lumea, nu însă și pentru partide. De exemplu PNL, prin vocea ministrului de Justiție Alina Gorghiu, își dorește comasarea alegerilor. Fiecare cu ce-l doare.