Image 1
Image 2

Ciolacu bagă prefecţii în priză

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Dacă e să ne luăm după primul ministru cea mai mare urgenţă care trebuie rezolvată este problema “Azilului groazei”. Un grup organizat de infractori şi-au făcut un ONG pentru îngrijirea bătrânilor.

Finanţaţi din bani publici, fără să fie controlaţi de nimeni, şi-au creat un sistem de tip mafiot prin care câştigau sume uriaşe de bani. Pe de o parte, lua bani de la stat, pe de altă parte de la bătrânii cărora le luau pensiile, şi unde era cazul şi casele.
Marcel Ciolacu vrea să rezolve nu doar problema din judeţul Ilfov, ci din întreaga ţară.
Pune prefecţii la lucru. Într-o săptămână trebuie să verifice toate centrele de îngrijire a bătrânilor din ţară, precum şi modul cum funcţionează instituţiile de protecţie a copilului.

Încă de la înfiinţarea lor acestea au funcţionat ca un fel de puşculiţă pentru partide. Să nu uităm că Liviu Dragnea a făcut puşcărie pentru că a angajat la protecţia copilului două persoane care, de fapt, lucrau pentru partid, pentru organizaţia judeţeană PSD. Mai sunt cazuri în ţară? Probabil că da.
Prefecţii au la dispoziţie o săptămână să facă rapoarte despre cum câte centre sunt şi cum funcţionează în fiecare judeţ, cum sunt finanţate, cum şi fac datoria.

În urmă cu câţiva ani un caz asemănător s-a întâmplat la Satu Mare. Informaţia Zilei a scris atunci, situaţia s-a rezolvat pe moment, dar nu mai ştim care este situaţia acestor centre acum.

Marcel Ciolacu îşi începe săptămâna printr-o şedinţă la care sunt convocate toate instituţiile care au vreo legătură cu această problemă. Şefi de instituţii, organe de control, de jos până sus la ministere, vor fi traşi la răspundere.

Totul a pornit de la date concrete. O publicaţie a tras un semnal de alarmă asupra situaţiei de la azilul din Voluntari în luna februarie. Scandalul a izbucnit abia acum, după şase luni. Cam la fel se întâmplă cu toate cazurile semnalate de mass media.
Autorităţilor locale, organelor de control, nu le mai pasă de sesizările din presă.

Din cauza haosului care există pe reţelele de socializare, pe site-urile obscure, se pierde esenţialul. De când toată lumea face presă, pe reţele de socializare, începând de la politicienii care postează ce vor ei, fără nicio jenă, până la puştanii care scriu ce vor ei, nu mai este băgată în seamă presa tradiţională, instituţionalizată, la vedere.
Presa nu mai este câinele de pază a democraţiei. A devenit un instrument la cheremul politicienilor, al partidelor. Din când în când, cum este şi cazul azilului groazei, presa redevine, punctual, a patra putere în stat.

S-ar părea că Marcel Ciolacu realizează ce ajutor poate primi din partea presei tradiţionale. Dacă vrea să devină un prim ministru autoritar trebuie să procedeze exact aşa cum a procedat în acest caz. Să acţioneze rapid, ca un pompier.
Până la urmă guvernul ar trebui să se autosesizeze şi la o ştire despre un spor de salariu pentru homoroizi pentru funcţionari de la Consiliul Judeţean Neamţ. Nu va fi o mare surpriză dacă Marcel Ciolacu nu va da un ordin să se verifice cum se dau sporurile în instituţiile statului. Dar cum pe acolo se află clientela politică, situaţia va rămâne necontrolată. Pe de altă parte, dacă primul ministru este obligat să se ocupe de astfel de probleme este jale mare.

Statul român, aşa cum au spus doi preşedinţi, Băsescu şi Iohannis, este, în opinia unuia mafiot, în opinia celuilalt eşuat. Dacă şeful statului spune că România are un stat de tip mafiot, iar urmaşul lui spune că România are un stat eşuat, situaţia este mai mult decât gravă decât pare la prima vedere. România în sine poate că este un azil al groazei.
Numai un stat de tip mafiot, un stat eşuat, permite să se întâmple cazuri cum este cel din judeţul Ilfov.

Ce-i de făcut? Ne puteam întreba în fiecare zi ce este de făcut, dar dacă nu se iau măsuri imediat, nu se vor rezolva niciodată marile şi micile probleme din această ţară ce pare un sat fără câini.

Marcel Ciolacu a dat un semnal. Dar oare primul ministru are în spate o echipă care să-l susţină? Şi mai este ceva: cum vor reacţiona prefecţii la acest ordin al primului ministru?

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Migrația primarilor PNL

Într-o lume din ce în ce mai instabilă economic sunt necesare relații politice stabile, sigure și de încredere.