Se consumă în general în stare naturală, dar este la fel de savuros şi sub formă de salate, îngheţată sau dulceaţă.
În caz de constipaţie se mănâncă dimineaţa, pe stomacul gol, unul, două kilograme de pepene galben.
Două felii consumate înainte de masă reglează apetitul, pepenele galben având calitatea de a potoli senzaţia de foame puternică.
Specialiştii recomandă ca, în cazul alergiilor, dermatozelor infecţioase, însoţite de usturime şi de mâncărimi, să se ţină o cură de pepene galben de 10-12 zile, timp în care sunt scoase din alimentaţie carnea, grăsimile şi alimentele conservate.
Pepenele galben conţine o cincime din necesarul zilnic de fibre şi ajută la realizarea unei serii de procese legate de inimă; scade nivelul colesterolului, scade tensiunea arterială, ajută la pomparea sângelui mai bine şi elimină toxinele din sânge. Pepenele galben este, de asemenea, plin de potasiu şi vitamina C, ambele ajutând la reglarea tensiunii arteriale şi la îmbunătăţirea fluxului de sânge către şi dinspre inimă.
Afecţiunile prezentate mai sus nu sunt singurele care pot fi îndepărtate graţie pepenelui galben. Specialiştii susţin că un consum regulat al acestui fruct combate cu succes stresul zilnic. Cercetătorii de la Institutul Naţional Francez pentru Cercetări Agricole susţin că antioxidanţii enzimatici, SOD, conţinuţi de pepenele galben scad nivelul proteinelor de stres care se acumulează în intestine.
Din cele mai vechi timpuri, pepenele galben este folosit şi în bolile de stomac. Mai mult, specialiştii sunt de acord că bulgărele auriu are capacitatea de a îmbunătăţi dispoziţia psihică persoanelor care suferă de depresii.
Seminţele de pepene galben, fierte în lapte sunt recomandate împotriva pietrelor la vezica biliară. Dacă bolnavul nu primeşte recomandări speciale, sucul de pepene galben se consumă de trei ori pe zi, înainte de fiecare masă, adaugând într-un pahar cu suc o lingură cu miere.
Fii primul care comentează