Asculta acest articolEste un adevăr îndeobște cunoscut că fără identificarea unui dușman nu poți începe o bătălie. Ca să intrăm direct în subiect, în anii de după revoluția din decembrie 1989, partidul lui Ion Iliescu anunța că vin moșierii să-și ia înapoi pământurile și ne invadează capitaliștii care o să ia fabricile și uzinele. Drept urmare alegerile din 1990 s-au câștigat cu sloganul “Nu ne vindem țara!”.
Sigur, o astfel de teză se demonstrează ușor prin trimitere la regimurile totalitare, însă este întru totul valabilă și în societățile democratice. Fără a indica pericolul care pândește colectivitatea, dar fără o țintă precisă, fără un adversar care să întruchipeze răul nu se poate face politică performantă.
Electoratul, la fel ca o armată, trebuie înfricoșat pentru a porni la luptă. Fără dușmanul de clasă nu se putea impune regimul dictatorial din anii 1950.
Ceaușescu a profitat de invazia armatei sovietice în Cehoslovacia arătând că URSS este dușmanul păcii. În consecință, pentru atitudinea lui aparent anti-sovietică i s-au deschis marile cancelarii ale lumii occidentale, a fost invitat la Casa Albă, s-a plimbat prin Londra în caleașca regală.
Nu doar partidele au nevoie de o amenințare iminentă pentru a-și putea mobiliza electoratul. Părinții în mod instinctiv își amenință copiii neastâmpărați că dacă nu sunt cuminți vine bau-bau și îi duce.
Poezia lui George Coșbuc ilustrează mai bine sentimentul de teamă decât orice tratat politic. “A venit un lup din crâng/ Și-alerga prin sat să fure/ Și să ducă în pădure/ Pe copiii care plâng./ Și-a venit la noi la poartă/ Și-am ieșit eu c-o nuia:”Lup flămând cu trei cojoace,/ Hai la maica să te joace” /Eu chemam pe lup încoace,/ El fugea-ncotro vedea.”
Schimbând ce este de schimbat, grijulia mamă, cu George Simion, apoi cu Marcel Ciolacu, Cătălin Drulă și Nicolae Ciucă, copilul amenințat de mamă identificându-l cu poporul român, avem o scenă tipică de campanie electorală.
Politicianul este cel chemat să-i avertizeze pe cetățeni asupra răului care îi amenință familia, țara, siguranța personală, securitatea alimentară.
Înainte de a arăta pericolul în sine, sărăcia, războiul, lipsa de perspectivă pentru tineri, datoria partidelor este să prezinte soluțiile. Dar întotdeauna înainte de a fi identificate soluțiile sunt arătați dușmanii.
Astfel pentru AUR dușmanii sunt PSD și PNL, așa cum pentru toate partidele lupul cel rău este partidul lui George Simion și lupoaica alfa, Diana de la SOS România.
Aflate într-o continuă campanie electorală cea mai multă energie, o consumă politicienii în efortul lor de a avertiza colectivitatea să nu voteze cu un anume partid. Un exemplu concret este apariția unui site numit chiar www.pnlcreștepensiile, evident mincinos, în care partidul lui Nicolae Ciucă este făcut ferfeniță.
Se pare însă că liberalilor nu le pasă. Sunt lipite afișe denigratoare la adresa PNL dar acest lucru nu-i deranjează pe conducătorii acestui partid atât de democratic încât nimeni nu ascultă de nimeni.
Demonizarea unui partid merge în tandem cu avertismentul politicienilor înregimentați în el că dacă nu votezi exact acel partid va urma un dezastru pentru toată lumea.
Se întâmplă, și nu foarte rar, ca oamenii politici să schimbe tabăra. Azi ridică în slăvi un partid ponegrindu-l pe altul, iar mâine îl găsești în partidul care ieri întruchipa răul.
Drept rezultat este scârbirea alegătorului față de toate partidele. Dezamăgirea se reflectă în refuzul de a merge la vot.
Absenteismul crește de la un ciclu de alegeri la altul. A nu te prezenta la vot este modalitatea extremă, dar pașnică, de a le arăta tuturor partidelor, tuturor candidaților că țara condusă de ei merge într-o direcție greșită.
Și atunci tot efortul partidelor de a construi dușmani este inutil. La fel cum inutile sunt și programele electorale cu toate promisiunile incluse în ele.
Fii primul care comentează