Asculta acest articolPrin anul 2005, la fel de tulbure ca orice an din mandatul prezidenţial a lui Traian Băsescu, a făcut furori aşa-numitul “bileţel roz” prin care premierul de atunci, Călin Popescu Tăriceanu, îi cerea preşedintelui să intervină pentru Dinu Patriciu într-un dosar de la DNA.
Elena Udrea a făcut public existenţa acelui bileţel, specificând că era roz, fără să spună şi ce anume scria pe el.
Mai târziu, în decembrie 2017, când ea însăşi începuse să fie vânată, Elena Udrea îi dădea dreptate lui Tăriceanu, lăudându-l pentru poziţia lui “curajoasă, constantă şi argumentată în favoarea reinstaurării democraţiei şi împotriva abuzurilor care le comit în România reprezentanţii puterii oculte a serviciilor secrete şi a justiţiei de tip câmp tactic.”
“Bileţelul roz” este demult istorie. Dinu Patriciu a fost condamnat, între timp a şi murit, Traian Băsescu nu mai este preşedinte, devenind el însuşi o victimă, în sensul că şi-a pierdut privilegiile prevăzute de statutul lui de fost şef al statului, Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat în toate dosarele, iar Elena Udrea, fosta cea mai puternică şi influentă femeie din România în perioada bileţelului roz, este acum în închisoare.
Vremurile s-au schimbat, politicienii sunt la fel, dar ceea ce s-a modificat aproape genetic, este apetitul tinerei generaţii pentru droguri.
“Cocaina roz” a devenit vedeta tuturor vedetelor, a odraslelor de bani gata. Un gram costă 450-500 de euro. Scump, scump, dar te transpune în altă lume. Nu efectele halucinogene sunt importante aici. Fiind un produs scump, se înţelege că nu şi-l pot permite decât cei bogaţi şi cei care ştiu face bani din orice. Ai zice că oricum, în România, majoritatea marilor bogaţii s-au făcut prin fraudă nu este o mare pierdere că un consum constant îi vor face praf pe consumatori. Este un fel de răzbunare, de dreptate socială făcută de droguri.
Problema este alta. Consumul de substanţe interzise, devenit o modă, denotă slăbiciunea statului român.
Că nu se poate face ordine, şi dreptate socială, în chestiunea pensiilor, normale şi speciale, că nu se poate reforma aparatul de stat, mare de se vede ca un elefant într-o turmă de oi, mai că este de înţeles. Dar să nu poţi combate consumul de droguri la vedere este de neconceput.
Cetăţenii de rând văd cu ochii lor cum se consumă droguri în barurile frecventate de tineri, iar forţele de ordine nu fac nimic. Cică aşa sunt legile. Dacă un individ are un pliculeţ în buzunar şi zice că este pentru consum propriu nu încalcă nicio lege. Doar cei care comercializează droguri sunt pasibili de pedeapsă. Aşa o fi? Probabil.
1 Mai vesteşte începutul sezonului la distracţie. Marile spectacole de pe stadioane, din centrele oraşelor care sărbătoresc ziua localităţii respective, sunt ocazii excelente pentru afacerile dealierilor, a dilerilor mai pe româneşte, de droguri.
Pot fi interzise marile aglomeraţii cu muzică dată la maxim? Nu pot. Se intră în ultimul an de mandat al actualilor primari şi zilele comunelor, zilele oraşelor şi municipiilor, sunt ocazii excelente pentru atragerea simpatiei publicului.
Zilele trecute, la Timişoara, liderul UDMR Kelemen Hunor, le recomanda primarilor să-şi promoveze realizările.
Sărbătorile, prăfuite cu puţin praf roz, dar nici cel alb nu-i de lepădat, fac casă bună cu muzica şi voia bună, iar printre picături politicienii, mai ales primarii, îşi pot strecura realizările.
Cu cât este mai mare înghesuiala cu atât mai greu de depistat sunt amatorii de stări halucinogene. Dacă asta este noua modă, iar statul este prea slab să combată fenomenul, clasa politică nu are decât să se adapteze noilor tendinţe în materie de gusturi. :i se va adapta.
Cel puţin până după alegerile din anul 2024. Apoi, vom vedea.
