Image 1
Image 2

RECOMANDĂRI MEDICALE

Depresia poate fi tratată prin terapia pentru dependența de rețele sociale

Starea psihică poate fi îmbunătățită iar depresia vindecată prin același tratament aplicat în cazul dependenței de rețele de socializare, arată un studiu al cercetătorilor de la University College London.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este eficientă în 70% dintre cazurile în care a fost aplicată. S-a cosntatat faptul că s-a îmbunătățit semnificativ sănătatea mintală, în urma intervenției asupra abuzului de social-media. În peste o treime din cazurile evaluate, s-a constatat faptul că terapia a diminuat și stările depresive și chiar le-a tratat.
Concluziile au fost trase în urma centralizării a 23 de cercetări, realizate pe parcursul mai multor ani, și anume între 2004 – 2022.
“Am descoperit că în 7 din 10 cazuri în care s-a examinat rolul terapiei pentru adicția de social-media, cei care au dus terapia la bun sfârșit au avut rezultate mai bune și în ceea ce privește reducerea simptomelor de depresie, spre deosebire de cei care nu au urmat această terapie. Aceste tipuri de terapie pot ajuta o persoană care petrece mult timp pe social-media, încurajând-o să fie mai atentă la utilizarea rețelelor sociale și să reflecteze asupra modului în care aceasta o fac să se simtă și ce alte activități ar putea să o facă să se simtă mai bine.”, a declarat pentru Euronews Next Dr. Ruth Plackett, coordonatorul principal al studiului, din cadrul Institutului de Epidemiologie și Sănătate al University College London.
Autoarea unuia dintre studiile efectuate, medicul român Patricia Șartău, a declarat că ar trebui exploatat proactiv modul în care utilizarea rețelelor sociale afectează sănătatea mintală a pacienților cu anxietate sau cu fluctuații de dispoziție, pentru a crea mediul propice de a beneficia de un tratament integrat.
“Relația dintre utilizarea social media și sănătatea mintală este complexă. Unele studii au constatat că renunțarea la social media poate avea unele efecte negative, cum ar fi creșterea singurătății. Altele au constatat că a ajutat la reducerea emoțiilor asociate depresiei”, mai susține dr. Plackett.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with