Image 1
Image 2

ANALIZĂ ECONOMICĂ

Euro vrea să se apropie de 4,98 lei

În 19 mai 2023 cursul euro atingea un maxim istoric de 4,9783 lei. De la sfârșitul anului trecut, se observă încercări repetate de depășire a acestui record, care sunt frânate de…
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

… temerea dealerilor bancari față de posibile intervenții ale BNR, care are la îndemână cea mai mare rezervă valutară din istoria sa.
La începutul acestei săptămâni, cotația euro a atins un maxim de 4,98 lei, însă vânzările rapide de valută au coborât prețul monedei unice la 4,976 lei. Aceasta a făcut ca media să crească de la 4,9763 la 4,9770 lei

 

Bugetul de stat din 2024 este construit pe un curs mediu anual estimat de către Comisia Națională de Prognoză la 5 lei/euro, în timp ce valoarea medie pentru 2025 este de 5,06 lei/euro, respectiv 5,12 lei/euro în 2026 și 5,18 lei/euro în 2027.

 

La rândul lor, analiștii BCR estimează pentru finalul anului un curs de schimb al euro de „5,10 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent încă mare, deşi aflat în proces de ajustare”. În privința evoluției pieței monetare, aceștia cred că „prima tăiere a ratei de dobândă va fi efectuată de BNR în luna mai a acestui an” și anticipează că aceasta va ajunge „la 5,75% până la finalul anului de la 7,00% cât este în prezent”.

 

În piața monetară se observă o tendință de nivelare a valorii indicilor ROBOR așa cum se întâmplă în prezent cu cei la 6 și 12 luni.
Luni, 29 ianuarie, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a stabilizat la 6,13%, cea mai mică valoare începând cu data de 9 iunie 2022. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, și cel la 12 luni s-au consolidat de la 6,16%.

 

Marți și miercuri, se va desfășura ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane. Până atunci, euro se tranzacționa în culoarul 1,0814 – 1,0850 dolari iar media monedei americane a crescut de la 4,5812 la 4,6007 lei.

 

Francul elvețian și lira sterlină se apreciau față de euro, iar mediile lor au urcat la 5,3370 lei, respectiv 5,8422 lei.

 

Metalul galben a revenit pe apreciere iar cotațiile au urcat la începutul săptămânii la 2.025 – 2.033 dolari, ceea ce a majorat prețul gramului de aur la 299,8259 lei. Tendința de creștere a cotațiilor se datorează achizițiilor masive de aur, de peste 800 de tone, făcute de marile bănci centrale în primele trei trimestre din 2023 și care continuă și la începutul acestui an, în prim plan fiind cea a Chinei.
Bitcoin și ethereum, principalele criptomonede în funcție de volumele tranzacționate, se apreciau la 41.889 – 42.491 dolari, respectiv la 2.243 – 2.278 dolari.

 

CITESTE SI:

Doi români, amendați cu peste 4.000 de euro pe autostrada M5

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with