Image 1
Image 2

IFPLUS OFERTE DIN PIAȚĂ

Frigul și ploile au redus oferta de legume din pieţele sătmărene

Vremea de sâmbătă, 11 noiembrie, dar şi cea de duminică, 12 noiembrie, cu valori termite scăzute şi cu precipitaţii nesemnificative, au adus mutaţii în pieţele sătmărene în ceea ce priveşte oferta de legume şi fructe.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Din curiozitate gazetărească, am trecut şi noi, atât sâmbătă 11 noiembrie, cât şi duminică, 12 noiembrie prin Piaţa Someş din Satu Mare. Oferta a fost mai puţin bogată, considerabil mai săracă pentru legume şi fructe, comparativ cu perioadele anterioare. A scăzut cantitatea de roşii aproape la zero, preţurile au crescut aşa cum se întâmplă atuni când scade oferta, fiind de 8 – 12 lei kilogramul, iar cea de ardei a fost una modestă, cu anumite scăderi ale calităţii.
În condiţiile menţionate mai sus am făcut vizita despre care facem vorbire, în Piaţa Someş din reşedinţa de judeţ.
Iată că în al doilea sfârşit de săptămână al lunii noiembrie a început cu vreme specifică toamnei, cu cer mai mult noros, în ambele zile – sâmbătă şi duminică.

 

Atmosferă de toamnă

 

Atmosfera autentică de toamnă târzie nu i-a împiedicat pe unii legumicultori, pomicultori să scoată la vânzare o serie de produse legumicole şi fructe de sezon.  Am remarca prezenţa în piaţă, chiar dacă nu există livezi/păduri de această factură, au fost castanele comestibile, la preţ de carne de porc de cea mai bună calitate, adică, la 25 de lei kilogramul. Chiar remarca un mucalit, că este mai convenabil să cumperi aproape două kilograme de carne de pui, decât să consumi castane care mai trebuie şi prăjite/fierte.

 

Oferte de legume şi fructe şi preţurile de comercializare

Alături de comercianţi care au statut juridic de AF, II, IF sau SRL, producătorii autohtoni şi-au expus produsele şi preţurile, care adesea au fost şi sunt negociabile. Iată câteva exemple de produse şi preţurile la care cumpărătorii puteau să-şi completeze rezerva din cămări:  cartofi la 3 – 3,5 lei kilogramul: varză albă la 2,5 – 3 lei kilogramul şi 3,5 lei kilogramul la varza tăiată pentru pus la murat, la sac de 10 kilograme:  varză murată la 8 lei kilogramul: varză roşie la 5 lei kilogramul: diverse sortimente de ardei 5 – 10 lei kilogramul: ceapă galbenă 5 lei kilogramul: usturoi 30 – 35 de lei kilogramul sau 1 – 2 lei căpăţâna: morcovi 5 – 8 lei kilogramul: pătrunjel rădăcină 10 lei kilogramul: gulii 4 – 6 lei bucata, în funcţie de mărime: ţelină 5 – 6 lei bucata: hrean 15 – 20 de lei kilogramul: ridichi negrele la 4 – 5 lei kilogramul: mere 2,5 – 5 lei kilogramul: pere 8 lei kilogramul: gutui 10 lei kilogramul: sâmburi de nucă 30 – 35 de lei kilogramul: miere de albine în diverse sortimentaţii 20 – 35 de lei kilogramul: verdeţuri la legătură – frunze de pătrunjel, de ţelină, de mărar 1 – 1,5 lei legătura, mărara uscat: şi lista ar putea continua.
Dacă florarii au redus considerabil oferta, a fost şi pe mai departe ofertă mare de lumână şi candele, ale căror preţuri au pornit de la 1,2 lei la 30 de lei bucata.

Piaţa din Carei

Vă reţinem atenţia şi cu câteva preţuri din piaţa agroalimentară din municipiul Carei, care au rămas sensibil apropiate faţă de săptămâna trecută: cartofi 1-3 lei kilogramul:  varză albă 2 – 2,5 lei kilogramul:  varză murată 7 – 10 lei kilogramul: castraveţi 6- 8 lei kilogramul: gulii 2 – 5 lei bucata:  pătrunjel rădăcină 5 – 10 lei kilogramul:  morcovi 2 – 4 lei kilogramul:  ţelină 2 – 5 lei bucata: conopidă 3 – 7 lei kilogramul:  brocoli 5 – 7 lei kilogramul: spanac 8 – 10 lei kilogramul:  roşii 6 – 8 lei kilogramul:  vinete 3 – 5 lei kilogramul:  ardei gras, gogoşari şi kapia 5 – 7 lei kilogramul:  morcovi 2 – 5 lei kilogramul: pătrunjel 5 – 10 lei kilogramul: varză roşie 3 lei kilogramul:  ceapă galbenă 2 – 3 lei kilogramul: usturoi 20 – 22 de lei kilogramul:  sfeclă roşie 2 – 2,5 lei kilogramul:  hream 8 – 10 lei kilogramul:  dovleac de copt/fiert 2 – 2,5 lei bucata: mere şi prune la 2 – 4 lei kilogramul:  pere 5 – 7 lei kilogramul:  sâmburi de nucă 25 – 30 de lei kilogramul:  struguri 5 – 8 lei kilogramul: diverse verdeţuri la 1-2 lei legătura.

CITEȘTE ȘI:

Poftă mare de mers la piață

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with