Asculta acest articol
După alegerile din Slovacia unde un partid radical s-a clasat pe primul loc, în 15 octombrie vor avea loc alegeri legislative în Polonia. Trăind într-o ţară cu o economie diversă, cunoscută ca o voce puternică în instituţiile europene, în strânse relaţii cu Statele Unite, polonezii ţin sub presiune partidele şi politicienii. Liderul opoziţiei este Donald Tusk, fost prim ministru şi fost preşedinte al Consiliului European, a scos în stradă peste un milion de polonezi. Sub un asemenea lider, opoziţia este în măsură să pretindă o schimbare politică. Orice comparaţie cu situaţia din România este deplasată.
Să ne gândim doar cine este liderul opoziţiei din România. Cam ştrengar, nestâmpărat, sărindu-i repede ţandăra, datorită sondajelor, a prezenţei în mass media, ne place sau nu, cel care poate pretinde poziţia de lider al opoziţiei este George Simion. Desigur, ar trebui să împartă titlul onorific cu Diana Şoşoacă.
Să aruncăm o privire asupra foştilor prim miniştri, fiecare cu partid propriu, aflaţi azi în opoziţie. ALDE nu este la putere, nu este în parlament, este condus de un fost prim ministru şi are toate datele pentru a-l situa în opoziţie. Poate pretinde Călin Popescu Tăriceanu că este liderul opoziţiei? Evident că nu.
Următorul fost prim ministru: Dacian Cioloş. Conduce un partid numit REPER, desprins din USR-PLUS. Are Cioloş o activitate care să-l recomande ca lideri al opoziţiei? Nu.
Un alt fost prim ministru, preşedinte al formaţiunii numită Pro România, Victor Ponta putea deveni un lider al opoziţiei, dar a preferat să accepte poziţia comodă de consilier onorific al primului ministru. Victor Ponta a demonstrat că are vână de opozant, dar numai din poziţie de prim ministru când lupta cu preşedintele Băsescu.
Mai avem doi foşti prim miniştri. Ludovic Orban conduce un partid numit Forţa Dreptei. Poate scoate în stradă măcar 10% din numărul polonezilor scoşi în stradă de Donald Tusk?
Să nu-l omitem pe Florin Cîţu. Dintre toţi foştii şefi de guvern el pare cel mai nervos, cel mai agresiv. Atacă în toate părţile. Îl urmează cineva?
Uitasem de Viorica Dăncilă. Fosta doamnă prim ministru are propriul ei partid. Evident de opoziţie. Câţi români poate scoate în stradă. Spunem “români” şi nu protestatari pentru că acesta este cuvântul-cheie pe care folosea în timpul campaniei electorale prezidenţiale din anul 2019.
Tot în opoziţie se află şi partidul inventat de Traian Băsescu, PMP. Câţi protestatari ar ieşi azi în stradă la chemarea celui ce timp de zece ani a fost cel mai puternic om din România?
Nu ar fi rău să-i punem pe listă şi pe alţi doi foşti primi miniştri, Adrian Năstase şi Emil Boc. Primul, un opozant, al doilea un fidel şi umil executant.
În linii mari cei mai sus enumeraţi sunt foştii conducători ai României din ultimii 23 de ani. Lor le datorăm numărul prea mare de angajaţi în sistemul de stat, dar şi pensiile speciale, pensionarea anticipată a magistraţilor şi militarilor, lipsa unei legi unitare de salarizare. Şi câte şi mai câte.
Când analizăm scena politică este nevoie să ne uităm în toate cotloanele, ba chiar şi în coşul de gunoi al istoriei pentru a afla cauzele pentru care România este aşa cum este.
Poate Marcel Ciolacu rezolva tot ce s-a stricat în ultimii 20, poate 30 de ani? Nu poate, şi nici nu va rezolva.
