Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Gorghiu: Suspendarea profesorilor acuzați de infracțiuni sexuale

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Alina Gorghiu
Alina Gorghiu

Senatorul PNL Alina Gorghiu vrea modificarea Legii educației prin introducerea unui capitol, care să prevadă că profesorii trimiși în judecată pentru fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale să fie suspendați de la catedră.

În acest sens, liberala a depus o inițiativă legislativă. Potrivit iniţiativei legislative pentru completarea şi modificarea Legii educaţiei naţionale 1/2011, contractul individual de muncă se suspendă de drept în următoarele situaţii: cadrul didactic a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti; faţă de cadrul didactic a fost dispusă reţinerea, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, precum şi controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică exercitarea raportului de serviciu, în condiţiile Legii 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare. “Contractul individual de muncă se suspendă, la iniţiativa conducerii instituţiei de învăţământ, în situaţia în care faţă de cadrul didactic a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unor fapte contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută”, mai prevede iniţiativa legislativă. Alina Gorghiu a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că infracţiunile penale de natură sexuală necesită în contextul sistemului de învăţământ, o atenţie sporită.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns