Asculta acest articolOdată terminată campania electorală, negocierile pentru formarea noului guvern, desemnarea primului ministru cu formarea guvernului, votarea guvernului în parlament, partidele din opoziție trec în plan secundar, în timp ce întreaga atenție a opiniei publice se îndreaptă spre activitatea noii puteri.
Dată fiind criza sanitară, noul guvern se naște sub o presiune cum rar s-a văzut. Numărul infectărilor crește de la o zi la alta.
Nici nu se va instala bine noul guvern că va începe vânzoleala pentru distribuirea vaccinului anti-Covid.
Vine și iarna cu problemele inerente, drumuri înzăpezite, lipsa căldurii și apei calde în orașele cu încălzire centralizată, București, Constanța, Cluj, Iași, Brașov etc. Lista priorităților este lungă. Multe dintre ele se suprapun peste Sărbătorile de Iarnă.
Partidele de opoziție își pot permite să intre într-o binemeritată vacanță după două campanii electorale grele. Partidele care intră la guvernare rămân pe baricade.
Este un fel de a spune. Rămân pe baricade doar cei care ocupă sau vor ocupa funcții administrative cu responsabilități directe.
O schimbare radicală nu este de așteptat. În fond nu s-a schimbat un guvern cu orientare de stânga cu un guvern cu orientare de dreapta. A fost înainte de alegeri un guvern liberal, rămâne un guvern liberal cu aliați, cu partide aparținând spectrului politic de dreapta.
Cu toate acestea ceva se va schimba. Se schimbă primul ministru. :eful guvernului dă direcția. El devine punctul central de la care pornesc toate inițiativele, toate măsurile. Premierul are ultimul cuvânt asupra tuturor măsurilor pe care le ia un guvern.
Lucrurile cele mai grave care i se pot întâmpla unui Executiv sunt bâlbâielile, ezitările, lipsa de fermitate, incapacitatea de a lua decizii rapid.
Privind la modul general, ca din avion, deja s-au produs câteva bâlbe. Guvernul de dreapta pare să fi pornit la drum cu stângul.
După demisia primului ministru Ludovic Orban, a fost desemnat premier interimar generalul Ciucă. Omul, milităros din fire, s-a instalat rapid la butoane și a început să-și facă propria echipă.
Le-a cerut oamenilor aflați în poziții-cheie să-și prezinte demisiile. Cum este și normal, orice șef își alege oamenii cu care poate lucra, în care are încredere.
După cum a procedat, generalul Ciucă era încredințat că va fi nominalizat cu formarea noului guvern, un guvern de coaliție.
Conducerea PNL merge însă la Cotroceni cu o altă propunere. Dacă Florin Cîțu va fi desemnat de președintele Iohannis cu formarea guvernului, și va fi votat de parlament, într-o singură lună Guvernul României va fi condus de trei premieri: de Ludovic Orban în prima decadă a lunii, de generalul Nicolae Ciucă, urmând ca pe la sfârșitul anului să fie instalat Florin Cîțu. De ce nu s-a mers din start cu Florin Cîțu? Un posibil răspuns este că în culisele PNL a început lupta pentru putere și influență.
Puterea, zice un proverb chinez, este ca bobul de orez: nu se poate tăia în două. Așa cum pe plaiurile noastre nu se poate tăia în două un bob de mazăre. Acest proverb vrea să spună că puterea nu se împarte.
După cum se tranșează lucrurile, în PNL puterea se va împărți. La guvern va fi puterea executivă, de fapt adevărata putere, acordată constituțional premierului, în timp ce puterea politică rămâne în mâna liderului partidului, Ludovic Orban.
Ne aflăm exact în poziția în care se afla Liviu Dragnea, președintele PSD, și premierii Sorin Grindeanu, Mihai Tudose și Viorica Dăncilă. Când Dragnea nu l-a mai vrut pe Grindeanu, acesta a refuzat să demisioneze. A fost nevoie de o moțiune de cenzură introdusă de PSD împotriva propriului prim-ministru propriului guvern.
Istoria ne învață că puterea politică nu poate fi despărțită de puterea executivă. Guvernele CDR au eșuat pentru că premierii nu aveau și puterea politică, nu erau liderii principalului partid de guvernare.
Problema se poate rezolva într-un singur fel: după ce este instalat prim-ministru, respectiva persoană este aleasă și în funcția de președinte al PNL.
Nu am mai amintit și de a treia putere, puterea președintelui care, până la urmă, are cel mai greu cuvânt de spus în distribuirea puterii.
