Asculta acest articolGuvernul stabilităţii politice se dovedeşte a fi guvernul neputinţei. Nu se pot tăia pensiile speciale. Nu se pot ieftini produsele alimentare. Pornit să răstoarne lumea, Marcel Ciolacu personal a susţinut excepţiile în problema cumulului pensie-salariu. Pentru oamenii de rând nu mai este permis, dar pentru anumite categorii este permisă.
Este previzibil un eşec al noului prim ministru? Sunt toate şansele ca guvernul PSD-PNL să nu aibă mai mult spor decât guvernul PNL-PSD. Altfel spus, între primul ministru Nicolae Ciucă şi primul ministru Marcel Ciolacu nu este o diferenţă de substanţă, ci una de suprafaţă. Marcel Ciolacu este mai mobil, comunică mai bine, dar rezultatele întârzie să apară.
Zi şi noapte se vorbeşte despre schimbare, dar nu se schimbă decât discursul. Nu se observă nici o revigoare a activităţii ministerelor după schimbarea miniştrilor. Securitatea şi siguranţa cetăţenilor a devenit o problemă. Atacuri şi crime în plină zi, în locuri publice. Noul ministru de Interne nu pare să fie mai capabil sau la fel de capabil ca fostul ministru de Interne.
PNL şi PSD conduc mai multe ministere, dar ieşirea UDMR de la guvernare nu a dinamizat activitatea generală a guvernului. Preşedintele Iohannis are propia opinie despre “progres”. Există un progres, însă ritmul este foarte lent. S-ar putea spune că atât de lent încât nici nu se observă.
Dacă nu se înregistrează nicio îmbunătăţire în niciun domeniu se pune întrebarea de ce alegătorii, cetăţenii, nu se orientează spre partidele de opoziţie?
Există două motive: în primul rând opoziţia nu acţionează ca o forţă unită. În al doilea rând luate separat partidele de opoziţie nu se bucură de încredere în rândul populaţiei. USR a dezamăgit ca partid de guvernare. AUR, trecând drept un partid de amatori, nu reuşeşte să scape de eticheta de partid naţionalist, şovin, anti-european pro-rus, anti-sistem.
Forţa Dreptei nu depăşeşte stadiul de grup din jurul lui Ludovic Orban. Liberalii nu au părăsit corabia mare pentru a se arunca în bărcuţa lui Ludovic Orban.
O problemă de fond, axată pe doctrine, pare să se ivească între PNL şi PSD. Scăderea forţaţă a preţurilor afectează firmele. PNL şi-a reamintit că, totuşi, este un partid de dreapta. Liberalii prin principiile care animă partidul lor, trebuie să susţină mediul privat. Guvernul Ciucă nu s-a remarcat prin nicio măsură liberală pregnantă, de notorietate publică. PNL se agaţă de cota unică precum un om aruncat în apă de un fir de pai.
Alunecarea PNL spre stângisme este evidentă. Pratic liberalii imită modul de comportament al PSD. Comunicatorii PNL sunt subţirei, joacă la categoria cocoş. Slabi sunt liberalii şi la categoria postaci. Postările liderilor PNL sunt atacate imediat de concurenţă.
Recent, un grup de liberali au iniţiat un proiect de lege prin care pragul electoral este urcat la 7%. S-ar putea întâmpla ce s-a întâmplat cu PNŢCD când era la guvernare şi a urcat pragul electoral pentru alianţe la 10%. Alianţa PNŢCD- Alternativa României, partid condus de Varujan Vosganian, nu a luat zece procente şi altfel ţărăniştii nu au mai intrat în Parlament. În realitate la alegerile din anul 2000 PNŢCD a luat 7%.
Mărirea pragului electoral la 7% este cu dus întors. Ţintind doar un partid, UDMR, este neprincipială. Pe de altă parte, loveşte în toate partidele mici.
Presupunând că s-ar vota o asemenea lege restrictivă, cu ce s-ar schimba în bine guvernarea dacă PSD şi PNL vor lua procentele ce li se cuveanu partidelor de sub 7%? Cu nimic. Dimpotrivă, un PSD de peste 40 de procente şi un PNL de, să zicem, 35% nu ar face o treabă mai bună decât fac acum.
Nu majorităţle parlamentare sunt problema, ci partidele. Lipsa de profesionişti de la vârful celor două partide mari nu pot fi compensate prin creşterea procentelor din parlament.
Şi cu o pondere parlamentară PSD-PNL de 80% guvernul rezultat ar fi tot unul neputincios.
Un partid care creşte de la 30 la 45 de procente nu câştigă în calitate, ci în cantitate. Un partid mai mare, înseamnă mai mulţi incapabili adunaţi la un loc.
Fii primul care comentează