Asculta acest articolGreva profesorilor este una atipică. Profesorii cer un lucru simplu: creşterea salariilor. Dar nu este vorba doar despre bani. În esenţă este vorba despre statutul cadrului didactic prin prisma salariului. Ce se întâmplă? De ce nu se ajunge la o înţelegere?
Guvernanţii, în frunte cu preşedintele Iohannis, nu văd diferenţa de venituri dintre categoriile de bugetari.
Există bugetari prost plătiţi, exact cei care sunt baza societăţii, fără de care o ţară nu poate funcţiona, şi bugetari de lux, ascunşi în stufărişul birocraţiei.
Graţie unei legislaţii prost întocmită de toate guvernele din ultimii 30 de ani s-a creat o prăpastie între funcţionarii de stat şi restul cetăţenilor.
De pildă de zilele nelucrătoare beneficiază doar bugetarii, în timp ce angajaţii la privat sunt la muncă. Dacă nici aceştia nu ar munci, bugetarii nu ar putea pleca în minivacanţe, la munte sau la mare, unde sunt serviţi de cetăţeni români care nu beneficiază de zile libere, nelucrătoare. În mod normal, şi corect, şi nebugetarii ar trebui să fie plătiţi de stat pe perioada zilelor nelucrătoare.
România este atât de prost construită încât nu se poate repara prin cârpeli. În niciun caz de actuala clasă conducătoare. Această aşa-zisă clasă politică parcă trăieşte în altă lume. La fel ca preşedintele Klaus Iohannis, care girează un proiect botezat “România educată”, dar uită să stabilească şi bugetul pentru atingerea scopului propus. Guvernul, în cazul actualei greve generale, dă o ordonanţă plină de elemente neconstituţionale.
De ce guvernul PNL-PSD-UDMR nu taie din partea unde este prea mult, şi să redistribuie acolo unde lipsurile plasează oameni lucrători la stat în zona sărăciei? Zadarnice şi inutile sunt toate întrebările. Câteva minţi luminate, din zona politică, înţeleg situaţia dar nu pot face nimic. Curios este că, deocamdată, la proteste nu se strigă “Jos Guvernul!” Nu apar nici pancarde cu inscripţia “Iohannis, demisia!” Asta înseamnă că protestatarii nu au revendicări politice. Actuala scenă politică nu le permite să ceară demisia guvernului, a preşedintelui. Cine să le ia locul? Opoziţia este ca şi inexistentă. AUR şi USR sunt ca două vuvuzele, ca două trompete aduse din Africa de Sud care sună în pustiu.
Democraţia, în momente de criză, trebuie privită din prisma opoziţiei. Dacă nu ai opoziţie se poate vorbi despre democraţie?
PSD şi PNL, având alături UDMR, îşi pot permite orice pentru că ştiu că nu pot fi înlocuite de alte partide. Cele trei partide funcţionează ca un partid unic. Însuşi preşedintele Iohannis îndeamnă PNL şi PSD să nu se debaraseze de UDMR luându-i cele trei ministere, Dezvoltarea Regională, Mediul şi Sportul. Cu cât coaliţa de guvernare este mai strânsă cu atât mai mult se simte preşedintele Iohannis mai protejat. Să ne imaginăm că cele două partide din opoziţie, USR şi AUR, ar colabora.
Împreună ar putea da impresia că există o alternativă la acest guvern care acţionează şi se comportă asemeni unui analfabet funcţional. Este o expresie inventată de preşedintele Iohannis. Din păcate această expresie denigratoare se poate aplica întregii clase politice din această perioadă.
Decizie după decizie, ordonanţă după ordonanţă, lege după lege, par să fie ieşite din nişte minţi înfierbântate. Asta pentru că nu apare un lider adevărat, cu o viziune proprie, sănătoasă, aplicată pe realitate.
Lucrul cel mai îngrijorător este că guvernul nu stăpâneşte cifrele din buget. Neavând date exacte despre starea economiei, despre buget, guvernul nu are cum rezolva criza din educaţie.
Pe scurt, necunoscând realitatea din ţară, departe de viaţa de zi cu zi a oamenilor de rând, guvernul nu are cum să rezolve problemele profesorilor.
Fii primul care comentează