Image 1
Image 2
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Statul dă greş ori de câte ori se străduieşte să organizeze ceva artificial în timp ce lucrul acela este de o sută de ori mai bine rânduit de natură. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul măsurilor sociale care se iau împotriva principiilor economiei de piaţă.

Cu toate acestea, în cazul scumpirilor, guvernul trebuie să intervină. Modul cum o face este problema. Din zece măsuri pe care le ia guvernul jumătate sunt controversate, atacate de opoziţie, iar cealaltă jumătate se lasă cu scandaluri sau chair cu dosare penale.
Este suficient să ne uităm în urmă. De la legea fondului funciar, la ajutoarele sociale, de la legea Educaţiei şi a Sănătăţii, de la legea pensiilor până la ultimele compensări la scumpiri, au deschis calea abuzurilor, au oferit terenul pentru specule.

Noua măsură a guvernului, cu cele 14 produse alimentare care se vor ieftini timp de trei luni, situaţia nu se prezintă mai bine. Producătorii deja o critică. Măsurile de genul acesta întotdeauna se descarcă pe umerii celor mai slabi, a micului producător, nu a marilor lanţuri comerciale. La fel a lovit în cei mai slabi şi impozitarea la salariul minim a muncii part time. Omul munceşte patru ore şi plăteşte dări pe opt ore.

În acelaşi timp sunt scutite de taxe societăţile de IT. Societăţile din construcţii nu plătesc asigurările sociale. Din septembrie guvernul va anula facilităţile. Trebuie spus că facilităţile, ajutoarele de stat, s-au îndreptat cu precădere spre “investitorii strategici”. Adică spre firmele străine. Acele firme care exportă profiturile realizate în România în paradisuri fiscale.

Încă din zorii capitalismului se ştia că lumea este condusă de corporaţii. Şi acum guvernele sunt la mâna giganţilor tehnologici. Miliardarii conduc lumea, nu parlamentarii, nu guvernele.

Părând la prima vedere extrem de complicată, ieftinirea celor 14 produse alimentare, iniţiată de guvern, valabilă din luna augsut, va fi un adevărat test pentru noul premier Marcel Ciolacu şi pentru PSD.

În primul rând ieftinirea va fi valabilă numai trei luni. Dacă lucrurile ies prost, dacă nu va avea niciun efect, PSD va pierde câteva procente bune, iar aura lui Marcel Ciolacu va păli.

Iefinirea unor produse vor conduce la scumpirea altora. În economia liberă funcţionează legea nescrisă a compensaţiei.
Ministerul asupra căruia se va reflecta această măsură socială asumată de PSD este cel al Agiculturii. Se pare că Florin Barbu, nu este mai bine pregătit decât predecesorul lui, Petre Daea.

Guvernul, după cum se vede, oferă cadouri electorale, pe seama unor producători particulari. Fostul guvern a suspendat sprijinul de 1000 de lei pe hectar. Fermierii cer reintroducerea acestui spijin, dar şi interzicerea importurilor de cereale din Ucraina.
În situaţia în care fermierii au nevoie de susţinere, guvernul le cere să-şi limiteze adaosul comercial la 20%. Guvernul ieftineşte laptele, dar omoară vaca.

Aici lucrurile sunt la vedere, se pot urmări efectele imediate, şi la magazin, şi la producător. Însuşi faptul că măsura este luată doar pentru luni arată că guvernul nu este sigur de succesul ei. Iniţial se anunţase că măsura va dura şase luni. S-a redus la jumătate. Ceea ce înseamnă că şi succesul ei a fost evaluat la 50%.

Această măsură se adaugă altor măsuri despre care se spune că sunt luate pe jumătate. Sau lăsate la jumătatea drumului.
Pe cine ajută, în fond, ieftinirea celor 14 produse? Şi pe cel ce nu are bani, dar şi pe cei care cumulează pensiile speciale cu salariile. Propagandistic este o măsură destinată celor cu venituri mici, dar din ea se pot înfrupta şi cei cu venituri mari.
Să aşteptăm luna august ca să vedem cum va fi pusă în practică ieftinirea lui Ciolacu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns