Integrare prin mită şi corupţie

Asculta acest articol

Chiar dacă România nu a reuşit să adere la Spaţiul Schengen acum, iată că ultimele evenimente ne arată că aderă UE la România. Pe poarta numită corupţie.
Votul negativ al Austriei scoate la iveală scheletele din dulapul OMV. Asupra uneia dintre cele mai mari firme austriece planează acuzaţii de corupţie.
Ideea este că politicienii europeni nu sunt mai puţin corupţi decât politicienii români. Diferenţa consistă în sume.
Uriaşe în cazul străinilor, ceva mai modeste în cazul românilor.
Pentru câteva zile România a fost în centrul atenţiei la nivel european. În primul rând pentru că toată lumea a considerat o nedreptate votul negativ al guvernului austriac, în al doilea rând pentru că nimeni nu s-a aşteptat la o reacţie atât de puternică din partea populaţiei la adresa firmelor austrice care operează în România.
Ecoul revoltei românilor a ajuns până la vârful elitelor politice europene. Până şi cancelarul Nehammer s-a simţit obligat să facă o declaraţie prin care îşi arată susţinerea, în mod făţarnic, pentru România. Prea târziu. Răul a fost făcut. România şi Bulgaria au rămas în spatele unei cortine. De data aceasta nu din vina celor două ţări, ci din cauza incompetenţei instituţiilor de la Bruxelles văzute până acum ca modele de cinste şi profesionalism.
Uniunea Europeană nu este o construcţie perfectă. Nu este nici măcar o instituţie care îşi poate impune punctul de vedere în faţa unui guvern, a unei ţări despre care ştie că pune interesele economice înaintea principiilor. Trebuia să se întâmple ceva ca să vedem că politicienii europeni nu sunt mai cinstiţi decât politicienii români, că firmele multinaţionale care investesc în România sunt mai corupte decât firmele româneşti care sunt vânate de instituţiile statului.
Populaţia, pensionarii care aşteaptă să li se majoreze pensiile cu câteva sute de lei află acum că aşa-zisele privatizări strategice au fost adevărate jafuri.
În câteva zile s-a aflat cum a fost jecmănită România în numele privatizărilor strategice, al trecerii la economia de piaţă. Sunt lucruri care se ştiau, despre care se vorbea în particular, dar nu se scria. Presa a fost intimidată, poate şi ameninţată. Dacă scriai despre corupţia multinaţionalelor erai împotriva UE, împotriva democraţiei.
Mass media a scos în evidenţă câteva cazuri, dar problema corupţiei, a privatizărilor perdante trebuie să intre în atenţia organelor competente. Demult ar fi trebuit să se facă acest lucru. De pe vremea protocoalelor mai mult sau mai puţin secrete. România era ameninţată de rechini, iar SRI-ul şi DNA-ul vânau iepuraşi, şoricei, cai verzi pe pereţi. Întrebarea este cât va dura valul de nemulţumire, revolta celor fără de putere? Preşedintele Iohannis a cerut să nu mai fie boicotate firmele austriece. Nu este vorba doar despre firme austriece, ci despre toţi investitorii aşa-zişi strategici. Ajutoare de stat, facilităţi, clauze neonorate din contracte confidenţiale. Acum se vorbeşte despre firmele din Austria care s-au aruncat asupra economiei, dar contractul Bechtel ce a fost? Un jaf pentru care nu a plătit nimeni. :i nu va plăti. Aşa cum nu va plăti nimeni pentru privatizarea PETROM. O firmă uriaşă înghiţită de o firmă mai mică, OMV.
Scandal sau doar o stare de spirit? Revoltă spontană sau trezire la realitate? Depinde de ce vor politicienii. Preşedintele Iohannis îndeamnă la renunţarea la proteste. PNL merge pe mâna preşedintelui. PSD mai mişcă ceva, dar Marcel Ciolacu nu pare dispus să dezgroape morţii. S-ar putea găsi urme ale corupţiei din perioada marilor privatizări care au precedat integrarea în UE, iar PSD era la guvernare.
Ce descoperim în aceste zile? Că ne-am integrat nu doar într-un sistem democratic superior, ci şi într-un sistem profund corupt, dar care se ascunde după slogane ca democraţie, transparenţă, stat de drept, solidaritate etc.