Asculta acest articolPe măsură ce Uniunea Europeană s-a lărgit, noi membri foarte entuziasmați la început, au realizat că sunt a cincea roată la căruță. S-a lansat conceptul de Europa cu două viteze. Sigur, țările dezvoltate aveau o anumită viteză, erau în ascensiune continuă, în timp ce noii veniți sau ultimii sosiți nereușind să țină pasul cu primul val au fost încadrați în Europa celei de-a doua viteze.
Dacă admitem că aceasta este sau era doar o simplă teorie, realitatea este că țările din estul Europei încet și pe rând au fost transformate în simple piețe de desfacere. Capitalul străin, după o expresie des folosită în perioada interbelică, în realitate gigante companii multinaționale, a profitat pe deoparte de naivitatea populației, pe de altă parte de lipsa de experiență a decidenților politici.
Declarată industrie energofagă sau depășită, de exemplu combinatele siderurgice, Combinatele de îngrășăminte chimice, au fost desființate. Este prea mult să spunem că locul lor a fost luat de mall-uri, de fapt niște magazine uriașe care au distrus întreaga structură comercială din România, așa cum era ea cu magazinul de la colț, cu magazinele universale, cu aprozarul.
Astfel ceapa vine din Turcia, ouăle vin din Polonia, vinul vine din Africa de Sud, din Peru și așa mai departe în timp ce producătorul român rămâne cu laptele, cu fructele, cu produsele agricole nevândute.
Se pot găsi multe motive de nemulțumire dar intrarea în Uniunea Europeană a însemnat, și înseamnă înainte de toate, intrarea în rândul țărilor dezvoltate și am putea spune și civilizate.
Uniunea Europeană s-a lăudat adesea cu promovarea valorilor democrației, solidarității și egalității. Dar, oare această “frăție” europeană se manifestă cu adevărat egal pentru toate națiunile sale? Sau este doar o mascaradă care beneficiază doar elitele Vestului?
Discursul lui Viktor Orbán evidențiază un adevăr incomod: UE, în forma sa actuală, seamănă mai mult cu un club exclusivist unde câteva țări comandă, iar restul execută. Și chiar dacă suntem tentați să luăm aceste afirmații ca simple retorici politice, ele pun în lumină o realitate cruntă.
Dar ce este mai rău? Faptul că, în loc să primească sprijin pentru a-și dezvolta și proteja industriile, țările din Europa de Est sunt adesea admonestrate, tratate ca elevii neascultători care trebuie să se “civilizeze”.
Sigur, finanțările și programele europene sunt ademenitoare, dar la ce folosesc dacă prețul este sacrificarea propriei identități, economii și suveranități? Este ca și cum ți s-ar oferi un pahar de apă într-un deșert, dar pentru a-l primi, trebuie să renunți la harta care te duce spre oaza adevărată.
UE are nevoie de o reevaluare serioasă. Dacă vrea să se păstreze ca o entitate unită și prosperă, nu poate ignora aceste critici. Nu este suficient să te lauzi cu principii democrației și egalității; acestea trebuie practicate cu adevărat. A sosit timpul ca țările puternice ale Uniunii să recunoască și să respecte drepturile și nevoile tuturor membrilor săi, nu doar ale lor. În caz contrar, ce rost mai are această “Uniune”?
