Image 1
Image 2

LANSARE DE CARTE LA SATU MARE: Este o carte scrisă în urmă cu peste 40 de ani

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Joi, 3 august, în organizarea şi găzduirea Asociaţiei Judeţene a Pensionarilor Satu Mare, la sediul PSD, a avut loc lansarea unui volum intitulat “Viaţă din bucăţi”, scris cu peste 40 de ani în urmă, de colonelul Ioan Călugăr Someşanu.

Lucrarea are un caracter autobiografic, fiind propusă spre editare, aşa cum a subliniat în alocuţiunea sa, Sanda Mica, fiica autorului care ar fi împlinit în acest an 110 de ani, în urmă cu mai bine de 40 de ani. Răspunsul  – refuzul de atunci al editurii căreia urma să i se încredinţeze editarea, a fost simplu – lucrarea nu îndeplineşte condiţiile de editare.

Reuniunea cultural – literară, la care au participat zeci de pensionari membri ai asociaţiei, alături de urmaşi ai colonelului Ioan Călugăr Someşanu, a fost deschisă de profesoara Livia Haidu, preşedinta asociaţiei. Aceasta a subliniat pentru început meritele familiei Sanda şi Ovidiu Mica, de a nu renunţa la publicarea acestui volum autobiografic, deosebit de bine argumentat chiar de autorul trecut în eternitate cu aproximativ 10 ani în urmă.
Au vorbit apoi profesorii Lucian Cucuiet, Gheorghe Ghiorghiade, Ioan Corneanu, nu în ultimul rând soţii Sanda şi Ovidiu Mica, membri ai familiei celui omagiat la 10 ani de la trecerea în eternitate, autorii morali ai demersului editorial.

Amintirea luminoasă a unui om născut în secolul trecut

Cei menţionaţi au au subliniat faptul că, lucrarea care are un caracter autobiografic, aduce în atenţia publică amintirea luminoasă a unui om născut în secolul trecut, în Maramureş, localitatea Mogoşeşti. Vorbitorii au căutat să afle taina denumirii volumului „Viaţă din bucăţi”. S-a subliniat faptul că autorul s-a dovedit a fi un înzestrat cu plinătatea harului şi care a avut de străbătut un traseu bogat în evenimente, în preocupări şi în atitudine. Autorul volumului a fost morar, mecanic, fochist, muncitor necalificat, apoi învăţător, muncitor forestier,  grădinar, poet, cioplitor de grinzi, cântăreţ bisericesc, ceasornicar, ulterior cadru militar, chiar profesor la unele şcoli militare. Prin această carte, autorul s-a descris cu obiectivitate şi sinceritateca o persoană având un destin care dezvăluie, descrie, evenimente istorice în care a fost implicat, informaţii folositoare pentru cunoaşterea vieţii complexe a unui timp, a unei comunităţi. Din cuprinsul tomului se desprind o serie de momente ale vieţii rurale, cu toate şi cu bunele acesteia. Ioan Călugăr a fost cadru militar cu multă demnitate, mărturisind cum a văzut viaţa trăită, cum au suportat oamenii modeşti unele privaţiuni, devenind adesea victime din cauza undor decizii injuste.

Sunt pagini document despre casa părintească, nutriţie, îmbrăcăminte, jucării, spălatul şi baia. Servitul mesei în bucătărie a legat familia prin semnul credinţei, al crucii.
După terminarea Şcolii de învăţători, apoi a celei de subofiţeri de la Botoşani, Ioan Călugăr şi-a început cariera militară, fiind o vreme cadru militari şi la Regimentul 87 Infanterie, în anul 1937 avându-l comandant pe colonelul Simion Coman, viitorul prefect al judeţului Satu Mare.

Lucrarea prezintă în fapt dăruirea, spiritul de sacrificiu al învăţătorilor, al militarilor, care au  dovedit patriotism, aplecare spre oamenii din jurul lor, fiind pregătiţi în orice clipă pentru sacrificiul suprem. Fiind vorba despre viaţa tumultoasă a unui patriot, o personalitate culturală şi militară, volumul ar merita citit de actualele cadre didactice, dar şi de părinţii actualilor elevi, pentru a putea cunoaşte dăruirea şi implicarea unor oameni în procesul de educare a tinerei generaţii, în condiţii deosebit de grele, fără a avea facilităţile de acum.
Momentele artistice au fost susţinute de cantautoarea Georgeta Govor şi de solista de muzică populară Angela Munteanu.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with