Asculta acest articol
Constituţia conferindu-i un rol decorativ, de arbitru, preşedintele are exact atâta putere cât îşi ia singur. Traian Băsescu s-a înfruptat din plin, sărind pârleazul Constituţiei după bunul plac. A avut de suportat un referendum pentru suspendare de care a trecut printr-o inginerie permisă de Constituţie. Adrian Năstase, un adversar redutabil i-a făcut cadou mandatul de cinci ani. Desigur, PSD modificase Constituţia pentru candidatul său ce părea invincibil, Adrian Năstase.
Următorul preşedinte, Klaus Iohannis, bucurându-se de acelaşi mandat prelungit de la patru la cinci ani, ca şi Traian Băsescu, susţinut la alegerile din 2014 şi 2019 tot de partidele de dreapta, respectiv PNL după ce a fuzionat prin absorbire cu PDL-ul.
Cert este că PSD, ca partid, nu a câştigat niciodată prezidenţialele. Ion Iliescu a fost un jucător liber, un fenomen politic emanat de revoluţia din 1989.
Trecând în fugă peste alegerile din 2019 când PSD a mers la luptă punând-o pe doamna Viorica Dăncilă în fruntea armatei, ajungem la prezidenţialele din 2024. Un an cu patru rânduri de alegeri, europarlamentare, locale, parlamentare şi cirea;a de pe tort, prezidenţialele. Pentru PSD este o chestiune de onoare- şi de orgoliu – să câştige funcţia care simbolizează puterea, funcţia supremă în stat, preşedinţia României.
Întrebarea este dacă este suficient să fie desemnat un candidat foarte bun? Nu este suficient. În turul doi toate partidele se coalizează şi votează împotriva candidatului PSD. De ce? Pentru că s-a încetăţenit ideea că PSD a guvernat perioada cea mai lungă de după 1990.
Într-adevăr partidele girate de Ion Iliescu au pus într-o direcţie greşită România în primii şase ani după căderea lui Ceauşescu. Preşedintele Emil Constantinescu la sfâşitul mandatului a declarat că a fost învins de Securitate, lăsând să se înţeleagă manevrată de partidul lui Ion Iliescu. Guvernarea din perioada 2000-2004 a consacrat PSD-ul ca partid-stat. Premierul Victor Ponta a fost într-un fel dertronat de Liviu Dragnea, iar Viorica Dăncilă a trecut drept o şefă de guvern naivă şi incompetentă.
Două figuri se proiectează ca prezidenţiabili pentru PSD. În primul rând liderul partidului, pentru că aşa este regula generală la toate partidele. Cu luni în urmă Marcel Ciolacu a lansat ideea că PSD nu poate câştiga alegerile prezidenţiale dacă mereu liderul său devine automat candidat. De aeea se pare că Mircea Geoană ar fi o soluţie.
Din poziţia de director adjunct NATO are o mare vizibilitate. Şi este şi un politician normal, fără ifose, şi de asemenea un profesionist. Calităţile personale nu sunt suficiente pentru câştigarea alegerilor. Soluţia ar fi desemnarea unui candidat prezidenţial comun, PSD-PNL, urmând ca funcţia de prim ministru să-i fie rezervată PNL-ului.
Minţi analitice, liderii celor două partide pun pe cântar cele două funcţii. Se va ţine de cuvânt preşedintele ales?
O mare personalitate pentru a fi desemnat candidat prezidenţial nu are nici PNL. Nicolae Ciucă este liderul PNL, dar deja au început reproşurile. Omul nu are anvergură, este moale şi nehotărât.
Ca la PSD intră în calcul rezerva. Fostul director SRI, Eduard Hellwig.
Lucrurile ar fi mai simple, dacă ar exista siguranţa că intră în turul doi candidatul PSD şi candidatul PNL. Încurcătura vine de la liderul AUR. Sondajele, ca de altfel şi situaţia din ţară, arată că George Simion se califică în turul doi, alături de candidatul PSD.
În această situaţie se ajunge din nou la situaţia din anul 2000, votarea”răului cel mai mic”.
Într-o astfel de variantă PNL nu are siguranţa că preşedintele ales, evident din partea PSD, nu va nominaliza un premier social-democrat.
Geoană preşedinte, Ciolacu premier, sună bine. Ce va fi mai departe, se va vedea.
