Asculta acest articolPentru că în Malta aproape totul ni s-a părut frumos, e un arhipelag încântător, pentru cei care au ochi să vadă. Pentru că, pentru unii Malta a fost şi rămâne o grămadă de pietre şi stânci.
Maltezii sunt oameni calzi, prietenoşi şi încearcă să te ajute şi când nu le ceri explicit asta. Înafară de traficul greoi din oraşe, totul e destins, însorit. Distanţele nu sunt mari, ajungi repede oriunde şi, dacă te plictiseşti de mare, ai grădini răcoroase la îndemână.
De la clădiri arhaice, cetăţi, domuri, catedrale, temple megalitice, străduţele Valettei până la plaje, stânci săpate în mare, staţiuni turistice, toate ne-au fermecat în Malta!
Comino este cea mai mică dintre insulele locuite ale arhipelagului
În a două zi a şederii noastre aveam programată o excursie pe insula Comino. La ora 9 şi câteva minute, autobuzul care trebuia să ne ducă la Sliema a sosit în faţa hotelului nostru din Bugibba. În aproximativ 40 de minute am ajuns la Sliema, un oraş-staţiune în plină dezvoltare. Din port ne-a luat un vaporaş cu nume pompos “Captain Morgan” şi ne-a dus direct pe insula Comino.
Comino este cea mai mică dintre insulele locuite ale arhipelagului, are o suprafaţă de circa 3,5 kilometri pătraţi şi numai patru rezidenţi permanenţi, iar un preot şi un poliţist vin ocazional de pe insula vecină Gozo, în special în timpul verii când sunt turişti. Nu este trafic, pentru că nu sunt maşini, nu este zgomot, nu este poluare. Este cu adevărat un loc unde să te refugiezi ca să scapi de agitaţia vieţii moderne şi unde, pentru un timp, poţi apăsa imaginarul buton de deconectare de la tot ce ne înconjoară zilnic, în aşa fel încât să rămâi doar cu muzica mării.
Insula, a cărei denumire provine de la chimen, plantă care demult creştea aici din belşug, a fost locuită încă din perioada romană, dar vulnerabilitatea ei în faţa raidurilor piraţilor şi pământul arid, sărac şi neproductiv a făcut ca, în cele din urmă să fie părăsită.
Cavalerii Ioaniţi au făcut câteva încercări de a încuraja popularea insulei, la începutul secolului al 17-lea construindu-se un turn de observaţie, turnul Sfintei Marii, unde a fost păstrată o garnizoană care să apere insula de atacurile turcilor. Tot ei au folosit insula ca şi teren de vânătoare, aici trăind liberi mistreţi sălbatici şi iepuri de câmp. Bineînţeles doar cavalerii aveau voie să vâneze aici, aşa că cine încalcă interdicţia şi era prins, risca o pedeapsă aspră; trei ani de sclavie pe galere.
Mai târziu, ioaniţii au ajutat să se stabilească în zonă câteva familii de fermieri care cultivau bumbac şi produceau miere, dar populaţia insulei a scăzut rapid din cauza condiţiilor grele de viaţă.
În secolele 16 şi 17 insula a fost locul de exil al cavalerilor care se răzvrăteau sau aveau un comportament neadecvat şi trebuiau să-şi “revizuiască ” atitudinea, iar mai târziu, în secolul 18, când s-au eliberat de sub ocupaţia franceză, insula a funcţionat ca închisoare pentru soldaţii francezi şi maltezii care au făcut spionaj în favoarea Franţei.
La începutul secolului 20, britanicii au construit o cazarmă, care a fost folosită ca şi spital de carantină, unde erau trataţi soldaţii englezi bolnavi de holeră, spital care a fost folosit şi în cursul celui de-al doilea război mondial, după care a fost abandonat.
Pe liliputana insulă, de o frumuseţe sălbatică, au fost filmate scene din câteva filme de top: “Troia”(2004) cu Brad Pitt, Contele de Monte Cristo (2002), mini-seria “Elena din Troia”(2003) sau mai puţin apreciatul “Naufragiaţii” în care a jucat Madonna.
În jurul orei 12 am ajuns pe mica insulă la magnetica Lagună Albastră, care ne-a întâmpinat cu o apă de culoare azurie şi limpede ca cristalul.
Această Lagună este cartea de vizită a insulei, locul unde aproape toţi turiştii care ajung aici se lasă mângâiaţi de apele puţin adânci ale Mediteranei. Insula Comino este practic un pustiu stâncos, cu o zonă de coastă punctată de peşteri adânci, cu multe golfulețe şi câteva plaje.
Zona de plajă era plină de şezlonguri şi umbreluţe, dar am găsit un locşor, undeva pe o stâncă, unde ne-am bucurat de soare, care era puternic, de privelişte şi destul de multă linişte.
Se vedea bine insula Gozo, vecină mai mare şi ieşea bine în evidenţă o biserică construită în stil baroc situată pe o înălţime.Am întrebat un angajat care se ocupă de şezlonguri cum se numeşte biserica. Mi-a răspuns mai în glumă, mai în serios că nu are de unde să ştie numele bisericii deoarece în Gozo sunt mai multe biserici decât copaci. Răspunsul nu e lipsit de sens deoarece în Malta există peste 350 de biserici la o populaţie de 400000 de locuitori. Maltezii sunt catolici, foarte credincioşi şi până în 2011 divorţul era considerat un act ilegal.
Dar să revin la Lagună Albastră. Locul este perfect pentru snorkeling, sunt o mulţime de peşti care înoată veseli şi nestingheriţi de prezenţa turiştilor, adâncimea apei este de 10 metri şi este extrem de limpede.
Noi nu am explorat insula, ne-am mulţumit să facem baie şi să bem suc Kinnie de la gheaţă, o specialitate malteză, un fel de suc cola, dar natural, din plante, revigorant şi cu gust acrişor-amărui.
Pe la trei după amiază ne-am îmbarcat din nou pe “Captain Morgan” unde eram aşteptaţi cu o gustare. În jurul orei 18 ajungeam la hotel, destul de obosiţi dar cu gândul la noua provocare< La Valetta.
Istoria încâlcită a Maltei, stăpânită, rând pe rând, de diferite popoare
În dimineaţa următoare, la opt fix am plecat de la hotel la terminalul de autobuze, care era foarte aproape. Ne luasem abonament în prima zi, de fapt un card care trebuia scanat la urcarea în autobuz.
Autobuzele malteze sunt moderne, cu aer condiţionat, cu afişaj electronic care indică staţia următoare şi cea de destinaţie, cu şoferi amabili care majoritatea vorbesc engleză. Deşi eram tentat să urmăresc peisajul am zis că merită să mă mai documentez puţin cu privire la istoria Maltei, mai ales că aveam un ghid turistic la mine.
Profilul acestei insule stâncoase pierdute la 90 de kilometri de coasta Siciliei şi aproape 300 de kilometri de coasta Tunisiei este unic în bazinul mediteraneean. Istoria încâlcită a Maltei stăpânită rând pe rând de fenicieni, caraginezi, greci, români, bizantini, arabi, dinastiile europene din Normandia, Anjou şi Castilia, Cavaleri ai Ordinului Ioani\ilor, francezi şi englezi, se întinde de-a lungul a 7000 de ani. A rezultat un fascinant melanj de culturi şi civilizaţii, care şi-au lăsat amprenta în profilul lingvistic, în artă şi arhitectură, ba chiar şi în gastronomie. Numele Maltei a fost asociat întotdeauna cu cavalerii Ordinului Sfântului Ioan de la Ierusalim, cărora Carol Quintul le-a oferit în 1530 insula care avea să fie căminul lor vreme de 300 de ani. Capitala poartă numele Marelui Maestru Parisot de La Valette, cel care s-a opus cu succes asediului turcilor din 1565.
În aproximativ o oră şi zece minute am ajuns în capitala Maltei. Deşi era cu puţin trecut de ora nouă, deja era foarte cald. Ne aştepta o zi foarte călduroasă cu maxima de 39 de grade Celsius.
Trecând de Fântâna Tritonului am ajuns repede pe strada Republicii, strada principală a capitalei. Am mers până aproape de capătul ei şi ne-am oprit pentru o cafea la cea mai veche cafenea din La Valetta, Cordina care datează din 1837. Cafeneaua este situată pe o parte a străzii, iar pe partea cealaltă are o terasă frumoasă în mijlocul căreia este aşezată statuia reginei Victoria. În spatele statuii se găseşte Biblioteca Națională, ultima clădire construită de Cavalerii Ioaniţi înainte de a părăsi insula. Biblioteca a fost inaugurată de englezi abia în1812, la aniversarea regelui George al 3-lea.
După acest mic popas, primul obiectiv a fost la Catedrala Sfântului Ioan, o catedral[ de dimensiuni impresionante.
Comandată în 1572 de Marele Maestru Jean de Cassiere şi dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, sfântul patron al Ordinului Ioaniților, a fost proiectată de Gerolamo Cassar şi finalizată în 1577. În urma decretului papal din 1816 a dobândit statutul de Co Catedrală, primind funcţia de scaun episcopal, alături de catedrala Sfântul Pavel din Mdina.
Pe cât de austeră este faţada de secol 16, pe atât de somptuos şi extravagant este interiorul baroc de secol 17, rezultat în urma operaţiunilor de decorare demarate de fraţii Cotonier care au fost Mari Maeştri între 1660 şi 1680. Nu există vreun colţ de zid, coloană sau tavan care să fi rămas liber. Impresia generală este copleşitoare: biserica pare să fie copleşită sub povara podoabelor. Pereții sunt sofisticat sculptaţi în piatră, cu o încrengătură de motive vegetale, cruci malteze şi reprezentări de îngeri, toate acoperite cu foiţe de aur. Podeaua este alcătuită din 400 de pietre tombale din marmură de diferite nuanţe, dedicate celor mai notabili membri ai Ordinului. Decorate cu blazoane, trofee militare, motive şi simboluri religioase şi alte însemne, acestea sunt capodopere ale artei funerare locale. Altarul din secolul al 16-lea, realizat din aur, argint şi mai multe tipuri de marmură în diferite nuanţe şi încrustat cu lapis lazuli are în centru un relief din bronz aurit, reprezentând Ultima Cină.
Sediul Preşedinţiei a fost, timp de 200 de ani, reşedinţa Marilor Maeştri ai Ordinului de Malta
De la Catedrală ne-am îndreptat spre Palatul Marilor Maeştri, azi sediul Preşedinţiei Maltei.
Clădirea construită în secolul al 16-lea a fost timp de două sute de ani reşedinţa Marilor Maeştri ai Ordinului de Malta, apoi după 1800, a guvernatorilor britanici. Faţada cu lungimea de 100 de metri este sobră, dar dincolo de ea se ascund somptuoase Saloane Oficiale, decorate cu tapiserii, frize şi blazoane, care reprezintă de fapt fastul şi bogăţia în care se scăldau Cavalerii Ioaniţi. Pentru că, de la un moment încolo aceştia par să fi uitat de legământul de sărăcie pe care îl presupune un ordin, la origine, religios.
Sălile sunt unite prin holuri decorate cu picturi ilustrând bătălii navale, tablouri, portrete ale Marilor Maeştri, armuri şi blazoane ale cavalerilor.
Complexul este ordonat în jurul a două curţi interioare cu fântâni şi sculpturi, mărginite cu arbori exotici plantaţi aici în 1850.
De la Palatul Marilor Maeştri am luat-o în sus spre Grădinile Barrakka, lăsând în urmă Palatul Auberge de Castille et Leon. Clădirea în stil baroc are o faţadă de o simetrie şi o armonie perfectă a proporţiilor găzduieşte azi biroul Primului Ministru al Maltei.
Grădinile Barrakka au fost amenajate în secolul al 18-lea în punctul cel mai înalt al sistemului defensiv al oraşului, drept o grădină privată a cavalerilor. Iniţial, locul era acoperit, pentru a-i proteja de arşiţa soarelui, dar din acea vreme s-au păstrat doar arcadele care susţineau acoperişul. Astăzi este un parc încântător şi din el se deschid privelişti spectaculoase spre marele port Vittoriosa, fortul Ricasoli şi fortul Sant Angelo. Parcul este decorat cu mai multe statui, cum sunt Les Gavroches şi bustul lui Winston Churchill.
În fiecare zi, la amiază curioşii se strâng ciucure pe terasă pentru a asista la tradiţia salvei de tun, trasă altădată în semn de salut adresat navelor care intrau în port. Noi am întârziat puţin, dar poate altădată.
CITEȘTE ȘI:
Cum te ajută agenţia de turism să-ţi organizezi vacanţa de vis
Fii primul care comentează