Image 1
Image 2

POLITICĂ

Cine mai știe ce fac militarii români din Kosovo ?

Militarii români dislocați în Kosovo în cadrul operației NATO KFOR au fost vizitați de ministrul Apărării și de șeful Statului Major.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, i-au vizitat pe militarii români dislocați în Kosovo în cadrul operației NATO KFOR, informează MApN.

 

 

 

 

În prima parte a vizitei, oficialii au avut întrevederi cu militarii responsabili de structurile române dislocate în baza KFOR din Pristina. O atenție specială a fost acordată celor aproximativ 160 de militari români din Camp Bondsteel, unde își desfășoară activitatea, inclusiv membrii companiei de infanterie din rezerva strategică, dislocată în Kosovo în luna octombrie a acestui an.

 

 

 

Ministrul Angel Tîlvăr a exprimat aprecierea sa pentru rezultatele excelente raportate de echipele de comandă ale structurilor angrenate în misiuni în teatrul de operații din Kosovo. De asemenea, a subliniat aprecierile primite din partea oficialilor NATO cu privire la activitatea militarilor români în misiuni internaționale.

 

 

 

Faceți o treabă excelentă și, deși vi s-a mai spus, vreau să întăresc faptul că România nu are ambasadori mai buni și mai eficienți decât dumneavoastră, cei care ne apărați interesele de securitate în cele mai complexe teatre de operații din lume”, le-a transmis ministrul militarilor aflați în misiune în Kosovo.

 

 

 

Ministrul a evidențiat importanța strategică continuă a regiunii Balcanilor de Vest pentru România și a asigurat că țara va rămâne angajată în procesul de menținere a păcii în Kosovo. Din 2000, România este un contributor constant la eforturile de menținere a păcii în această zonă, iar angajamentul va persista în ciuda volatilității stării de securitate din Balcanii de Vest.

 

 

Vom rămâne în continuare angajați în acest proces, atât timp cât va fi necesar, pentru că volatilitatea stării de securitate din Balcanii de Vest generează preocupări legitime și pentru consolidarea posturii de securitate națională”, a adăugat ministrul Apărării.

 

 

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a subliniat impunerea necesității întăririi posturii KFOR în contextul situației din Kosovo. El a apreciat capacitatea de răspuns a subunității românești dislocate, generată de Brigada 2 Vânători de Munte, în termenele prevăzute de ordinul de activare.

Dumneavoastră contribuiți la asigurarea unui mediu mai sigur într-o regiune-vector în ecuația menținerii stabilității regionale. Pentru ca misiunea să-și atingă obiectivul, dumneavoastră, atât cei din efectivele constante ale prezenței românești în KFOR, cât și cei din efectivele de rezervă, cum este compania românească de manevră, trebuie să vă mențineți capacitatea operațională și să vă îndepliniți misiunile alături de colegii din statele contributoare aliate și partenere”, a declarat generalul Petrescu.

 

 

 

În semn de apreciere pentru modul de îndeplinire a misiunilor încredințate, ministrul Angel Tîlvăr a oferit embleme și distincții militarilor cu rezultate foarte bune.

 

 

 

Această vizită a consolidat nu doar angajamentul continuu al României în menținerea păcii în Kosovo, dar și aprecierea pentru contribuția militarilor români în contextul operațiunilor internaționale desfășurate sub egida NATO.

 

CITEȘTE ȘI:Ciucă, Ciolacu, Tîlvăr, la prima tragere cu PATRIOT

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns