Image 1
Image 2

Multe alegeri în 2024, puține schimbări

Însumând 4,2 miliarde de oameni în peste 70 de țări vor avea loc alegeri în anul 2024. În principiu orice rând de alegeri poate însemna o nouă orientare. Nu și în realitate.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Se intră într-o adevărată buclă electorală. Alegerile pentru Parlamentul European, confruntarea candidaților prezidențiali din SUA, alegerile federale din Germania, doar teoretic pot aduce schimbări majore nu doar în țările respective, cât la nivel mondial.

Reîntoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă sperie Europa. Fostul președinte nu-și ascunde opiniile despre țările europene considerate de el, dar și de americani, o povară și nimic mai mult.

 

Revenirea lui Trump ar putea declanșa un cutremur la nivel mondial. Toate guvernele sunt sub presiune. Avertismele lui sunt luate în serios. În primul rând promite că va pune capăt războiului din Ucraina, ceea ce înseamnă o cale liberă a lui Vladimir Putin către Europa.
Însuși Putin s-a înscris în cursa prezidențială pentru încă un mandat. Victoria lui este o simplă formalitate. Este evident că îl va sprijini pe Trump cu tot ceea ce înseamnă logistică electorală și manipulare.

 

Democrațiile de tip liberal se află nu doar sub o presiune politică și socială, ci și tehnologică. De câțiva ani lumea a experimentat puterea dezastruoasă a știrilor false lansate pe rețele de socializare, mai ales după 2016.
Acestea vor fi simple jocuri de copii față de ce va însemna inteligența artificială în ansamblul alegerilor, a manipulărilor în masă la alegerile de anul viitor.

 

Avem deja exemplul din Slovacia când o conversație generată de inteligența artificială a provocat o adevărată furtună.
Înainte cu două zile de alegeri alegătorii au auzit o conversație între președintele Partidului Liberal, Michael Simecka, și un jurnalist despre cum ar putea fi manipulați votanții.
Discuția a fost generată de inteligența artificială, care a imitat la perfecție vocea liderului liberal. Candidatul liberal a pierdut alegerile în favoarea candidatului pro-rus.

 

Este posibil ca la multitudinea de alegeri din 2024 astfel de cazuri să fie la ordinea zilei.
Peste 55% dintre germani susțin că ar trebui organizate alegeri anticipate. Alegerile federale din Germania, motorul economic al Europei, ar putea aduce o schimbare radicală de politică economică din întreaga Uniune.

 

Potrivit sondajelor alegerile vor fi câștigate de CDU, cu peste 32-35%, în timp ce social democrații, votați la circa 15%, sunt în scădere dramatică. Exact invers decât în România, unde PSD trece de 30%, iar PNL cade sub 20%.
Nu trebuie ignorate partidele radicale, extremiste, care sub masca suveranismului devin tot mai populare.
De altfel s-ar putea ca răul cel mai mare să nu-l constituie ascensiunea partidelor populiste, ci incapacitatea partidelor tradiționale de a rezolva problemele cu care se confruntă societatea.

 

Conceptul politic de a rezolva toate problemele cu bani se pare că și-a atins limitele. Banul, instrumentul politic preferat de elitele politice tradiționale, are deja un preț prea mare. Datorită ratei dobânzilor percepute de bănci împrumuturile costă prea mult în raport cu posibilitățile financiare și slabele perfomanțe economice ale țărilor. România se află într-o astfel de situație, la fel ca majoritatea țărilor.
La rândul ei, elita economică este sfâșiată între revoluția tehnologică și forța de muncă din ce în ce mai obosită, mai neprofesionistă, neadaptată la noile standarde de profesionalizare.

 

Populația din țările occidentale dezvoltate, Germania, Franța, Italia, Spania, Marea Britanie, dar chiar și Statele Unite, așteaptă o nouă orientare, însă guvernele conduse de partidele tradiționale nu le oferă decât răspunsuri simple, ca de cafenea, ca de berărie.
Crizele politice și geopolitice neașteptate, războaiele de la cele două capete ale lumii, Ucraina și Israel, o Americă preocupată mai mult de sine decât de problemele mondiale, nu sunt de natură să ofere speranțe pentru viitorul apropiat.
În anul 2024 vor fi alegeri în peste 70 de țări, dar foarte puține schimbări. Politicienii momentului nu pot livra o viziune convingătoare asupra viitorului.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with