Multe şi mărunte

Asculta acest articol

Încet, încet ecoul vizitei preşedintelui american în Ucraina şi Polonia se stinge. Joe Biden nu a spus lucruri cu totul noi, dar simpla lui prezenţă în zona de război a fost un semnal puternic pentru Rusia că ajutoarele militare externe vor continua.
Vladimir Putin a răspuns cu organizarea unui miting la Moscova, pentru a arăta lumii că populaţia Rusiei sprijină acţiunile militare. Dar entuziasmul de la începutul războiului a dispărut. Nimeni nu mai crede că ucrainenii sunt nazişti, că Statele Unite şi NATO vor să distrugă Rusia.
Preşedintelui rus nu i se cere decât să retragă armata invadatoare. La rândul lui, Vladimir Putin cere ca NATO să nu se apropie de graniţele fostelor republici sovietice. Situaţia este încurcată în sensul că Putin visează la gloria de altădată a fostului URSS. Atât de puternic s-a dovedit încât a căzut ca un castel de nisip.
Nici moştenitorul principal, Federaţia Rusă, nu are forţa economică să facă faţă celor peste 50 de ţări democratice. Însă suplineşte neputinţa cu ameninţarea că va folosi bomba nucleară.
Ce poziţie are ţara noastră? România se aliniază în totalitate directivelor NATO, SUA şi UE. Altă politică externă nu avem. Nici nu aveam nevoie dacă am fi fost admişi în spaţiul Schengen, ultimul proiect de ţară important.
Este de o aşa de mare însemnătate încât le-ar da dreptul autorităţilor române să negocieze la sânge. De exemplu să se folosească de votul pentru admiterea ţărilor nordice în NATO contra votul pentru aderarea noastră la spaţiul Schengen. În termeni vulgari se cheamă a strânge cu uşa sau chiar şantaj sau abilitate diplomatică. Oamenii noştri de stat nu merg atât de departe. Continuă să meargă la negocieri cu miloaga.
Dar să ne întoarcem la ale noastre. Recent Nicolae Ciucă, preşedinte PNL şi prim ministru, a dat dispoziţie armatei liberale să nu mai atace PSD. :i chiar să nu mai discute despre rotaţia din luna mai a primului ministru PNL cu un prim ministru PSD.
Asta înseamnă că guvernul se pune la muncă în mod serios. Numai că s-a cam trecut la “se va face în viitor” sau “trebuie să se facă”.
Ministrul Turismului propune să se facă investiţii în turism ca să atragem turişti străini. Bine, spune primul ministru Nicolae Ciucă, să facem investiţii în pârtii de schi. Bune şi astea.
Producătorii agricoli sunt nemulţumiţi. Afacerile în agricultură sunt nerentabile pentru că vin pe piaţă produse agricole mai ieftine din Ucraina. Primul ministru este cu totul de acord şi declară: “Dezvoltarea infrastructurii de depozitare şi procesare pentru producători este o prioritate”.
Prioritatea asta durează de 30 şi ceva de ani. De la desfiinţarea colectivelor agricole şi privatizarea fabricilor de prelucrare a laptelui, a produselor din carne, a fructelor şi legumelor. Nicolae Ciucă are un vocabular adecvat acestor timpuri. “Ţara noastră este un membru stabil şi bine integrat în cadrul familiei europene!
Avem un rol activ şi puternic în stabilirea politicilor agricole.” Aşa o fi, dar fermierii români nu văd niciun avantaj din poziţia asta a României în stabilirea politicilor agricole din UE. Ce politici agricole stabileşte România la nivel european?
Problema acestei coaliţii este că se pierde în amănunte. Guvernul s-a cramponat de PNRR. Iată că a doua tranşă de bani nu vine din cauza pensiilor speciale.
Guvernul Ciucă este restant la multe capitole. Nu a dus nimic până la capăt.
De aceea pe vremea când Marcel Ciolacu îşi făcea planuri cum are să conducă guvernul avea o serie de propuneri care au supărat PNL-ul. Practic PSD a pus problema ca într-o veritabilă campanie electorală. Dacă nu se opreau dezbaterile şubreda alianţă PNL-PSD s-ar fi rupt.
Niciun pas în reformarea administraţiei publice. Aparatul bugetar supradimensionat sufocă România. PSD, PNL şi UDMR se complac în această situaţie pentru că partidele sunt beficiarele acestei inflaţii de personal bugetat.
De când guvernează împreună PNL şi PSD nu s-au ocupat decât de mărunţişuri. :i continuă să o facă. Poate acesta este şi motivul pentru care s-ar părea că PSD-ul renunţă la rotativa din luna mai.
Aşa de bine le merge ambelor partide încât nu mai contează cine este prim ministru.