Ne despărţim de săptămâna dedicată scriitorului G.M. Zamfirescu

Asculta acest articol

Plăpând, muncind până la epuizare pentru o idee, părăsise Bucureştiul, unde ca tânăr promiţător, era apreciat de Eugen Lovinescu, de Alexandru Macedonski, şi intrase în compania unor mari scriitori, Tudor Vianu, Şerban Cioculescu, Camil Petrescu, M.G. Samarineanu, Ion Marin Sadoveanu, Victor Eftimiu, Tudor Arghezi.

Liviu Rebreanu îi face un referat pozitiv pentru tipărirea unui roman. Ion Minulescu, cel ce avea să-i sugereze să lase poezia pentru lucruri mai de substanţă, îl considera un scriitor important, care avea ceva de spus în literatura română. Se va impune şi ca autor dramatic, şi regizor, fiind unul dintre autorii cei mai jucaţi atât în timpul vieţii, cât şi după dispariţia lui prematură, la doar 41 de ani.

De ce George Mihail Zamfirescu este un nume important într-un oraş ca Satu Mare? Pentru un lucru uşor de explicat. Din zorii civilizaţiei oamenii s-au lăsat seduşi de simbolistica monumentelor, de chipurile turnate pe monezi. Oraşele sunt pline de busturi turnate în bronz, iar în centrele marilor oraşe se înalţă figuri monumentale.

Sigur, figura unui scriitor ca G. M. Zamfirescu nu va fi niciodată un obiect de cult, aşa cum este monumentul dr. Vasile Lucaciu din Satu Mare, opera sculptorului Corneliu Medrea.

Chiar dacă i s-ar ridica un bust, nu va aduna atâta lume în jur ca statuia poetului Petofi Şandor ce se va inaugura în curând la Satu Mare. Rolul, destinul lui a fost de a fonda prima revistă literară, în adevăratul sens la cuvântului, în Satu Mare. Şi acest lucru se întâmpla exact în urmă cu o sută de ani. Scriitorii de rând, chiar dacă sunt mari creatori, ocupă un loc mai modest în istoria oraşelor văzută prin simbolistica monumente, prin mesajele pe care le transmit.
De pildă Lucian Blaga, comparabil cu Ady Endre, şi de multe ori peste el, nu va deveni niciodată atât de popular ca poetul maghiar născut în judeţul Satu Mare.

Eminescu, în schimb, deşi nu este un simbol al libertăţii ca Petofi, se ridică la cel mai înalt nivel al simbolisticii. Octavian Goga spunea că, la graniţă, şi se referea la Oradea, o statuie a lui Eminescu echivalează cu un regiment de soldaţi.

Aşadar, ne despărţim de săptămâna dedicată memoriei celui ce a fost fondatorul primei reviste literare din Satu Mare. Din două motive botezate “Icoane Maramureşene”: o dată pentru că mare parte din Maramureş, după Unire, făcea parte din judeţul Satu Mare, şi în al doilea rând pentru că tânărul născut într-o mahala a Bucureştiului, vedea o revistă literară, literatura în general, limba în care este scrisă, ca pe o icoană.

Aşa este normal, aşa trebuie privită literatura, cultura, limba fiecărei etnii, mai ales în zonele cu populaţie mixtă, cum sunt multe localităţi din Transilvania.

Întrebarea care se pune este dacă instituţiile statului se ridică la nivelul pretenţiilor marelui public atunci când este vorba despre păstrarea unui nivel acceptabil de valorificare culturală a simbolurilor naţionale, a personalităţilor care reprezintă momente-cheie din istoria unui loc, din istoria naţională până la urmă. Unele da, altele nu.

De aceea oraşele României sunt atât de diferite, nu au elemente de identitate care să le înscrie într-o linie estetică, arhitecturală, tipic românească.

Satul românesc, până la regimul comunist, urma un model universal. Oraşele din Moldova aveau acelaşi aer de târg moldovenesc inconfundabil. Oraşele din Transilvania pregăteau terenul arhitectual pentru intrarea în Europa Centrală.

George Mihail Zamfirescu a creat un arhetip, un chip deopotrivă spiritualizat şi crud al omului de la marginea societăţii, care tinde spre altceva. Cum a reuşit acest scriitor născut într-o mahala a Bucureştiului să-i impresioneze atât pe românii cât şi pe ungurii din Satu Mare? “Mi s-a spus, scrie el, că am fost primul român aplaudat la scenă deschisă în sala teatrului orăşenesc din Satu Mare” .
Pe acest scriitor l-am aniversat în această săptămână.