Asculta acest articol
Joi, 1 februarie 2024, Nicolae Breban împlinește 90 de ani. Deși a dus o viață cu multe nopți nedormite, unele alături de prieteni, mai ales în compania lui Nichita Stănescu, “marele meu prieten” cum îi spune, altele în fața hârtiei albe, Nicolae Breban este unul din ultimii supraviețuitori din rândul scriitorilor care s-au afirmat după 1960, după înghețul cultural stalinist, al proletcultismului de tristă amintire de după 1950.
La împlinirea acestei frumoase vârste, Nicolae Breban este sărbătorit de Academia Română, joi 1 februarie, și de Muzeul Național al Literaturii Române, vineri 2 februarie. Printre invitați se află și doi scriitori sătmăreni, Dumitru Păcuraru și George Vulturescu, care vor vorbi despre viața și opera scriitorului, despre relațiile sale strânse cu viața culturală, scriitoricească, din Satu Mare.
Autor a peste 50 de cărți publicate în țară și străinătate. La 1 februarie 1934, se naște la Baia Mare Nicolae Breban, având în actele civile și prenumele Alexandru. Tatăl său, Vasile Breban, era preot greco-catolic în comuna Recea din Maramureș, descendent al unei vechi generații de preoți, cu rădăcini în satul Breb, din același ținut. Mama sa, Olga Constanța Esthera Breban, născută Böhmler, provenea dintr-o familie de comercianți șvabi, colonizați din Alsacia-Lortena.
Bunicul său, Nicolae Breban, a fost protopop unit în comuna Cicârlău, de lângă Baia Mare, unde a zidit o biserică impunătoare și a fondat școala confesională greco-catolică. Unchiul și nașul său, prepozitul capitular Alexandru Breban, senator al Partidului Național Țărănesc, a fost delegat oficial la Marea Adunare Națională din 1918 de la Alba Iulia.
În 1941 familia se refugiază la Lugoj, fiind prigonită în urma Dictatului de la Viena. Tatăl său va funcționa în cadrul Episcopiei Greco-Catolice. La Lugoj va urma Nicolae Breban primii ani de școală. Odată cu interzicerea cultului greco-catolic, tatăl său devine un mic întreprinzător, având o presă de ulei. Datorită originii sale sociale „nesănătoase“, este exmatriculat, în 1951, din penultima clasă a Liceului „Coriolan Brediceanu“ din Lugoj.
În anul 1952, lucrează câteva luni ca funcționar la Oradea, unde termină la fără frecvență Liceul „Oltea Doamna“. Se stabilește la București, unde, după o tentativă de a se înscrie la Institutul Politehnic, devine ucenic la fostele Uzine „23 August“, calificându-se în meseria de strungar fier. Se înscrie la Facultatea de Filosofie, „măsluind actele“, fiind însă exmatriculat după șase luni. La intervențiile tatălui său, se înscrie din nou la Filosofie, dar, îmbolnăvindu-se de reumatism poliarticular acut, este silit să abandoneze studiile universitare.
Urmează o școală de șoferi profesioniști și lucrează apoi la garajul Ministerului de Finanțe, ca gestionar de piese auto. În 1956, devine student la limba germană, la Facultatea de Filologie din Cluj, de unde se retrage după un an. La insistențele tatălui său, are o ultimă tentativă de a urma dreptul.
Rămâne, prin excelență, un autodidact, instruindu-se, mai mult, în afara mediului universitar al acelei epoci. „Acei ani au fost ani de lectură“, declara în Confesiuni violente. „Eram mult mai liber decât colegii mei de generație, care erau înregimentați în acele abatoare care se chemau universitățile staliniste“. Frecventează un timp cenaclul de pe lângă revista Tânărul scriitor, condus de Florin Mugur. Decisivă pentru formația sa intelectuală va fi însă prietenia strânsă care îl va lega de Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Grigore Hagiu și Matei Călinescu, un adevărat ferment al generației ’60, care va demola pseudovalorile promovate de realismul socialist, prin impunerea criteriului estetic.
Debut literar în anul 1957, în revista Viața studențească (nr. 5, din mai), cu schița Doamna din vis.
În 1961 publică schițe și nuvele în Gazeta literară (Hoțul, Tinerețe, Vichenție, Buzuilă), în Luceafărul (Noapte albă, Uimitor, foarte uimitor) și în Scrisul bănățean (Roșcovana), făcându-se remarcat în mediile literare.
În perioada 1962–1964 publică noi schițe și fragmente de roman în Gazeta literară, Luceafărul, Orizont și Viața românească. Despre nuvela Copilăria lui Herbert, apărută în Gazeta literară, nr. 42, din 15 octombrie 1964, un nucleu al romanului În absența stăpânilor, va scrie elogios Nichita Stănescu.
Debutul editorial cu romanul Francisca, după ce își retrăsese, în anii anteriori, un volum de proză scurtă, cu care ar fi trebuit să debuteze în colecția „Luceafărul“. Romanul este distins cu Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române, fiind bine primit de critică și de cititori.
Opera
Romane
1965 Francisca
1966 În absența stăpânilor
1968 Animale bolnave, reeditat 2004
1973 Îngerul de gips, reeditat 2008
1977 Bunavestire
1981 Don Juan
1984 Drumul la zid, reeditat 2009, 2010
1991 Pândă și seducție, reeditat 2014
1994 Amfitrion, trilogie, vol. I, Demonii mărunți, vol. II, Procuratorii, vol. III, Alberta
1998 Ziua și noaptea (primul volum al tetralogiei cu același titlu)
2001 Voința de putere (volumul al doilea al tetralogiei Ziua și noaptea)
2007 Jiquidi (volumul al patrulea al tetralogiei Ziua și noaptea)
2011 Singura cale, reeditat 2015
2013 Demonii mărunți
2015 Jocul și fuga
2018 Frica
Cărți traduse în alte limbi
1968 Franciska, traducere în maghiară de Huszár Sándor, București, Irodalom Könyvkiádó
1968 Franciska, traducere în bulgară de Ivan Krstev Vlah, Sofia, Profizdet
1969 Franciska, traducere în rusă de Jurij Koževnikov, Moscova, Progress
1970 Franciska, traducere în lituaniană de Juozas Vaisnoras, Vilnius, Vaga
1971 Franciska, traducere în letonă de Janis Bunduls, Riga, Liesma
1973 Kranke Tiere (Animale bolnave), traducere în germană de Georg Scherg, București, Kriterion
1975 Ebbi – en kvinna med karaktär (În absența stăpânilor), traducere în suedeză de Barbro Andersson, René Coeckelberghs Förlag
1983 En l’absence des maîtres (În absența stăpânilor), traducere în franceză de Virgil Tănase, Paris, Flammarion
1985 Annonciation (Bunavestire), traducere în franceză de Dorina Radu și Marcel Péju, Paris, Flammarion
1993 Don Juan, traducere în franceză de Marcel Péju și Daniel Pujol, Paris, Flammarion
2013 In assenza dei padroni (În absența stǎpânilor), traducere în italiană de Maria Floarea Pop, Siena, Editura Cantagalli
2021 Gesänge/ Cânturi, poeme, traducere în limba germană de Christian W. Schenk, Colecția Lirica română contemporană, Editura Dionysos, Boppard pe Rin (Germania)
Nuvele
2008 Orfeu în infern
2020 Act gratuit
Publicistică (eseuri, memorii)
1994 Confesiuni violente
1997 Riscul în cultură, reeditat 2007
1997 Spiritul românesc în fața unei dictaturi
2001 Stricte amintiri literare
2003–2007 Sensul vieții (Memorii I-IV)
2004 Friedrich Nietzsche, Maxime comentate
2006 Vinovați fără vină
2009 Trădarea criticii
2009 Profeții despre prezent. Elogiul morții
2016 O istorie dramatică a prezentului, reeditat 2016
2017 Viața mea
Teatru
1981 Culoarul cu șoareci
1982 Bătrâna doamnă și fluturele
2000 Ursul și știuca
Versuri
1992 Elegii parisiene, ediția a II-a 2006
2013 Cânturi
2021 Gesänge, Übersetzt von Christian W. Schenk, mit Kupferstichen von den Erste deutschen Künstlern, XVI-XVIII, Dionysos Verlag, Boppard am Rhein Germany, Erste deutsche Ausgabe
Traduceri
2006 Rainer Maria Rilke, Elegii duineze, reeditat 2008
Filmografie
1969 Răutăciosul adolescent, scenarist și regizor
1971 Printre colinele verzi, scenariu după romanul Animale bolnave
Prezentare preluată de pe site-ul Academiei Române
Citește și:
În acest număr: Informaţia Zilei. http://www.informatia-zilei.ro › 2019/03 › Revi..
Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, Norman Manea și Varujan Vosganian, propuși pentru Premiul Nobel
Fii primul care comentează