Asculta acest articolCerturile, atacurile la persoană, disputele fără noimă, scandalurile se poartă şi la casele mai mari. Putem lua exemplul din vârful piramidei democraţiei. Luate la bani mărunţi, Statele Unite nu sunt lipsite de scandaluri.
Politicienii americani se încaieră între ei la fel, dar parcă altfel decât restul politicienilor din ţările cu o democraţie care mai scârţâie pe ici, pe colo, pe la încheieturi.
Ca să dăm un exemplu elocvent, fostul preşedinte Obama a simţit nevoia să iasă la atac.
Normal, împotriva actualului preşedinte al SUA.
Există o singură soluţie care poate duce la înfrângerea lui Donald Trump, pe care Barack Obama a exprimat-o simplu: “Nu te plânge. Nu băga capul în nisip. Votează!”
Ne sună foarte cunoscut. Cei ce protestează împotriva guvernului PSD-ALDE îşi reproşează singuri că nu au ieşit la vot. Îşi fac autocritica.
Dar până la viitoarele alegeri s-ar putea să uite. În ziua votului vor avea altă treabă, vor prefera să se odihnească sau pur şi simplu nu se vor deranja şi se vor trezi în aceeaşi situaţie ca după precedentele alegeri.
Oricât de mare politician a fost Barack Obama, s-ar putea să se înşele. Pur şi simplu prezenţa la vot nu este o soluţie în sine.
Absenteismul este o problemă, însă nu este singurul motiv care duce la victoria unui partid şi înfrângerea altuia.
Partidul care câştigă este de părere că absenteiştii de dreapta şi de stânga sunt relativ egal împărţiţi. Se demonstrează cu ocazia alegerilor prezidenţiale, când electoratul de dreapta este mai activ şi-i aduce victoria candidatului său.
Absenteismul, să-i spunem de dreapta, se manifestă la alegerile parlamentare şi locale. Care să fie cauza?
Partidele de dreapta nu reuşesc să trezească interesul unui electorat ceva mai pretenţios. Lipsa programelor şi candidaţii mediocri. Nu trebuie să căutăm alte cauze. Acestea sunt arhisuficiente.
Oricât de mult se insistă pe incompetenţa celor de la PSD, reală, păgubitoare, din păcate partidele de opoziţie nu au oameni mai buni.
Între partide, date fiind doctrinele, ideologiile, poziţia faţă de valori, există diferenţe. Dar între purtătorii de carnete nu există diferenţe. Sunt la fel de bine şi la fel de prost pregătiţi şi cei de la PSD şi cei de la PNL, şi cei de la celelalte partide.
Atunci, pe bună dreptate, se pune întrebarea: ce-i diferenţiază pe socialişti de populari, pe ecologişti de creştin-democraţi?
În lipsa unor argumente irefutabile, se poate afirma că diferenţele dintre partide sunt date de lideri. Mai precis de liderul fiecărui partid. Astfel PSD a luat chipul lui Liviu Dragnea, PNL se confundă cu imaginea lui Ludovic Orban.
La fel cum ALDE înseamnă Călin Popescu Tăriceanu, iar PMP nu se poate desprinde de personalitatea lui Traian Băsescu. Din păcate, Dan Barna nu a reuşit să fie un brand pentru USR, iar Dacian Cioloş se poate număra printre liderii care îşi împrumută imaginea proprie, dar nu au partid. Chiar şi Kelemen Hunor se îndepărtează încet de imaginea UDMR.
Dacă liderii dreptei vor striga toţi într-un glas “Nu te plânge. Nu băga capul în nisip. Votează!”, se va schimba ceva? Dacă PSD are un bazin electoral limitat, în viitorul imediat dreapta poate câştiga toate alegerile. Dar şi asta este doar o teorie.
