Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Proiectul de reabilitare a Centrului Nou din Satu Mare a stârnit o dispută  care riscă să se transforme în scandalul. Totul a pornit de la o simplă întrebare pusă pe site-ul Informația Zilei. Iată întrebarea: “Se schimbă pavajele în Centrul Nou al municipiului Satu Mare. Care sunt mai frumoase? Cele vechi sau cele noi?”

Opiniile au fost împărțite. Dar în timp ce susținătorii pavajelor vechi au prezentat argumente, susținătorii pavajelor noi nu au adus niciun argument de ordin profesional, arhitectural. Cetățenii au dreptul la propria opinie. Dacă nu mai avem dreptul să punem nici măcar o întrebare despre ce este mai frumos, va trebui să cerem azil politic în China sau chiar în Coreea de Nord.

Care este diferența dintre vechile pavaje și cele noi?

Cele vechi erau din granit, așezate în formă de patrat sau pătrat, cum vrem să le spunem. De ce în patrate> pentru că patratul dă volumetrie unui spațiu mic. La urma urmei, pasajul pietonal din fața colosului arhitectural numit Palatul Administrativ este destul de mic. 

Cine a fost în Veneția putea vedea aceeași formă în Piața San Marco. Niște patrate legate între ele. Genial de simplu. Foarte probabil Nicolae Porumbescu cunoaștea, și cu siguranță a și văzut Piața San Marco, și a aplicat formula de creștere a volumetriei la Satu Mare.

Așadar, de la o simplă întrebare a pornit toată tevatura.

Cum este proiectul propus de firma SC Spack? În primul rând nu nu a propus realizarea pavajelor din aceleași materiale. Nu a propus formule de creștere a volumetriei unei piețe cu forme neregulate. Cel puțin așa se vede din cele câteva fotografii postate pe site-ul primăriei. A doua problemă este că nu a propus păstrarea elementelor arhitecturale,  jardinierele, grupurile sculpturale, corpurile de iluminat, având ca leit motiv simbolistica acelorași patrate suprapuse, pe verticală, care încadrau un fel de cruce întoarsă. Despre simbolistica complexului arhitectural de la Satu Marese pot scrie volume întregi.

Să ne imaginăm Satu Mare fără această parte a orașului. Este ușor: nu trebuie decât să mergem în orașul vechi. Sătmarul ar fi un orășel cochet, dar neîngrijit, cu clădiri nerestaurate ale cărora tencuială și balcoane pot cădea în capul trecătorilor, cu o circulație sufocantă. Să fim realiști și să recunoaștem că Satu Mare este așa cum este datorită lui Nicolae Porumbescu. Iar dacă s-a construit ceva aici, meritul este al sătmărenilor, al oamenilor, nu a lui Ceaușescu.

Unde s-a ajuns de la acea simplă întrebare despre ce este mai frumos? Betonul este frumos, și poate deveni artă, dacă este ornamentat, dacă are o anumită formă. Nici  marmura din care Brâncuși și-a realizat sculpturile nu era, înainte de a fi cizelată artă în sine. Așa este și betonul. Prin urmare, dacă proiectul nou urma o anumită linie, intra în armonie cu întregul complex arhitectural, artistic, organizațiile profesionale ale arhitecților nu trăgeau un semnal de alarmă.

A doua problemă pusă de cetățeni, de ingineri, este legată de costuri. Cum poate costa o piață de o mie de metri, traversată de o pistă pentru biciclete 3 milioane de euro? :i acest aspect este treaba profesioniștilor și de aceea Informația Zilei nu intră în această dezbatere.

Nimeni nu dorește “să se taie” banii europeni. Toată lumea vrea însă să locuiască într-un oraș frumos. Toate localitățile au în vedere atragerea unui număr cât mai mare de turiști. Poate că sunt turiști interesați de stilul numit în derâdere chiar de unui reprezentanți ai autorităților locale ” Brrruuutalism”. Poate că sunt mai mulți turiști atrași de pavajele de beton și de pistele de biciclete. Este o chestiune care se poate discuta.

Un al doilea aspect este legat de cel de-al doilea proiect: reabilitarea Centrului Vechi.  Aici sunt două aspecte. Pentru că despre proiect nu se știe mare lucru, fiind postate doar câteva fotografii, s-a lansat zvonul că statuia dr. Vasile Lucaciu va fi amplasată la nivelul solului. Acest lucru a trezit nemulțumirea românilor din Satu Mare. Amplasat la nivelul solului, statuia dr. Vasile Lucaciu va pierde din monumentalitate.

A doua nedumerire este distrugerea fântânii realizată de sculptorul Domokos Lehel, care a pus în relație clădirea-simbol “Dacia”, fostă “Panonia” cu monumentul dr. Vasile Lucaciu.

În același timp “Fântâna lui Lehel”, realizată din beton ornamental, face o subtilă trimitere la stilul arhitectural al Centrului Nou, dar o pune în relație și cu stilul arhitectural al clădirii Dacia. Fântâna lui Domokos Lehel este o capodoperă în sine.

Pe de altă parte, din fotografiile postate pe site-ul primăriei nu reiese dacă și în proiectul de reabilitare a Centrului Vechi se propune același material, ca în Centru Nou, adică plăci de beton.

În fond este vorba despre transparență. Cele două proiecte nu au fost supuse unei consultări publice reale. Cum de nimeni din Satu Mare, nimeni din corpul arhitecților, niciun arhitect și inginer care a lucrat cu Nicolae Porumbescu nu știa nimic despre proiect până nu au început lucrările? De ce nu apar proiectanții în public să-și prezinte viziunea, să răspundă la eventualele întrebări ale publicului interesat, ale profesioniștilor, dar și a simplilor cetățeni? Cum va fi dată jos statuia dr. Vasile Lucaciu? Cum se va reface postamentul? Cornel Medrea și-a ales cu mare grijă locul, ținând cont de vecinătate, de clădirile din jur. Sunt întrebări pertimente la care arhitecții celor două proiecte trebuie să răspundă.

O ultimă remarcă: nimeni nu este atât de nebun să pună în pericol accesarea banilor europeni acordați pentru reabilitarea celor două centre, Nou și Vechi, dar nici nu se poate face o lucrare de mântuială, care, potrivit organizațiilor profesionale ale arhitecților, OAR, UAR, modifică în mod fundamental  viziunea, configurația arhitecturală a unui întreg complex arhitectural, unic în felul lui. Cât despre transmutarea monumentului dr. Vasile Lucaciu nici nu îndrăznesc să mă gândesc la urmări.

 

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)
Sigla Informatia Zilei

O țară dezbinată

Asculta acest articol Scandalul din România s-a externalizat. După dezbaterea din Parlamentul European, tot mai multe agenții de presă, ziare

Sigla Informatia Zilei

Singuraticul de la Cotroceni

Asculta acest articol Noile generații nu fac mare caz de deviza mușcheterilor care suna tentant “Toți pentru unu, unul pentru

Sigla Informatia Zilei

Armistiţiu de Paşti

Asculta acest articol Sărbătorile pascale au întrerupt în mod dramatic disputele dintre politicieni. Fiecare a fost nevoit să se retragă