Opoziţia extra-parlamentară

Asculta acest articol

Multe dintre partidele aflate acum înafara parlamentului au fost cândva formaţiuni politice mari. Dacă nu au fost foarte mari, prin strategii bine gândite, prin abilitatea liderilor, au reuşit să traseze direcţia politică a guvernului în anumite perioade.
Partidele aflate puţin peste pragul electoral de 5%, asemeni UDMR-ului, au decis majorităţile parlamentare. De exemplu, UNPR-ul lui Gabriel Oprea a jucat un rol determinant în timpul mandatelor lui Traian Băsescu.
ALDE fondat de Călin Popescu Tăriceanu a fost piesa de bază a guvernelor PSD.
De observat că partidele mici, extra-parlamentare, sunt conduse de foşti mari oameni politici. Trei, poate chiar mai mulţi foşti prim miniştri sunt lideri ai unor partide extra-parlamentare. Ludovic Orban, Victor Ponta, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, Dacian Cioloş, dar şi Traian Băsescu şi-au făcut propriile lor formaţiuni politice.
În mod paradoxal, România nu are nici partide foarte mari, dar nici partide mici. Când spunem partide mici înţelegem partide care de la mandat la mandat reuşesc să treacă pragul electoral şi, aşa ca UDMR, se aliază cu unul dintre partidele care se clasează pe primele două locuri ca să-l ajute să formeze o majoritate parlamentară.
Dacă un PNŢCD, dacă PMP, dacă Pro România şi ALDE ar fi în parlament, fiecare cu câte cinci procente, ar înclina balanţa parlamentară, dar ar fi şi nişte voci foarte puternice.
Când apare câte o formaţiune nouă, prima grijă a partidelor mari, respectiv, PSD şi PNL, este să o destructureze. Aşa s-a întâmplat cu partidul lui Dan Diaconescu. În special PSD s-a speriat de Partidul Poporului. Exact în aceeaşi poziţie este AUR acum. Atât PSD cât şi PNL văd noua formaţiune ca un pericol. Nu atât pentru direcţia politică, mai mult sau mai puţin declarată, clară, cât pentru ce rol ar putea juca în formarea unei majorităţi parlamentare prin procentele sale. Să ne imaginăm că PSD renunţă la guvernare, supărat pe preşedintele Iohannis, atacat de PNL, hotărând să intre în opoziţie. Viitoarea majoritate parlamentară nu poate fi realizată decât prin alianţa PNL-USR-UDMR, dar la care trebuie adăugat şi partidul lui Ludovic Orban, Forţa Liberală. Încă vreo zece procente de la AUR le-ar prinde foarte bine.
Sigur, se spune că este un partid extremist. În ce fel este extremist? AUR nu are practic nicio direcţie. A rămas la stadiul larvar, de stare de spirit. Cu toate acestea, continuă să crească în sondaje.
Pe de altă parte, PSD trebuie să fie conştient că nu are cu cine încropi o majoritate parlamentară. Dreapta este mai bine reprezentată politic, dar este fracturată, împărţită între o puzderie de partide şi partiduleţe.
Unificarea dreptei ar putea fi cel mai de succes proiect politic de la CDR şi Alianţa DA. Corneliu Coposu a avut o idee la care au aderat principalele partide democratice. A câştigat alegerile prezidenţiale din 1996, a reuşit să dea un guvern reformist, dar s-a autodistrus în mai puţin de patru ani. Alegerile din 2004 au mai adus la guvernare dreapta unificată, PNL şi PD, prin contribuţia lui Traian Băsescu, dar la fel s-a spart la mijlocul mandatului, în timpul premierului Tăriceanu.
PNL-PDL, prin fuzionare, i-au oferit lui Klaus Iohannis două mandate prezidenţiale, fiecare de câte cinci ani. Deci dreapta poate câştiga atunci când se unifică.
Ieşirea PSD de la guvernare, în urma ultimelor dispute, ar deschide calea unificării dreptei. În acest proces, extrem de dificil, un rol important l-ar putea juca partidele mici, extra-parlamentare.