Image 1
Image 2

ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC

Peste 160 de mii de elevi nu ar mai primi burse de merit anul școlar viitor

Peste 160 de mii de elevi nu ar mai primi burse de merit anul școlar viitor
Peste 160 de mii de elevi nu ar mai primi anul școlar viitor, burse de merit, potrivit estimării pe baza noilor criterii de acordare, puse în dezbatere luni, 25 martie de Ministerul Educației.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Ca număr de beneficiari pe burse de merit, pe bază de rezultate și medie, avem undeva la 343 de mii față de 516 mii, câți sunt în prezent, la care adăugăm și beneficiarii burselor de reziliență, care sunt peste 164 de mii”, a explicat secretarul de stat în Ministerul Educației, Florian Lixandru în cadrul conferinței de presă de luni, 25 martie, în care a fost prezentat proiectul de metodologie. Aproximativ un sfert dintre elevii de gimnaziu și liceu din țară au media peste 9,50, potrivit calculelor Edupedu.ro.

 

 

Secretarul de stat în Ministerul Educației a fost întrebat de Edupedu.ro dacă Ministerul a făcut un studiu de impact înainte de a modifica criteriilor de acordare a burselor de merit, de anul școlar viitor. “În acest moment (n.red potrivit proiectului de metodologie pentru anul școlar 2024-2025), bursele de merit și cele de reziliență însumează 30% din colectivul fiecărei clase. Pe vechea metodologie (n. red adică pe cea actuală) aveam 30% doar pe burse de merit. Impactul bugetar pe burse de merit se încadrează în anvelopa bugetară pe care o avem. Iar ca număr de beneficiari de burse de merit pe bază de rezultate și medie avem undeva la 343 de mii față de 516 mii, câți sunt în prezent, dar adăugăm și beneficiarii burselor de reziliență care sunt 164 de mii. Practic, de la 516 mii de beneficiari de burse de merit cât avem acum, vom avea peste 507 mii de beneficiari împreună cu bursele de reziliență”, a spus Lixandru.

 

 

De precizat, cifrele anunțate de Florian Lixandru reprezintă estimări pe numărul de elevi din acest an școlar 2023-2024. În prezent, 30% dintre elevi din fiecare clasă de gimnaziu și liceu, cu media peste 9,50 primesc bursă de merit.

 

 

Noua metodologie cumulează în pragul de 30% atât bursele de reziliență (acordate elevilor cu medii peste 7) cât și bursele de merit (pentru elevi cu medii între 9,50 și 10). Potrivit datelor din starea raportului învățământului pe 2022-2023, erau înscriși 727.857 de elevi la gimnaziu și 590.441 de elevi la liceu, în total 1.318.000 de elevi. Asta înseamnă că aproximativ 26% dintre elevii de gimnaziu și liceu la nivel de țară vor lua anul viitor burse de merit cu medii peste 9.50. În prezent, sunt 39% din totalul de elevi de gimnaziu și liceu care iau peste 9,50, adică cei 516 mii de elevi care iau în prezent bursă de merit. După noile criterii, va scădea cu peste 10% numărul acestor elevi.

 

 

O analiză Edupedu.ro arată că referitor la luna octombrie 2023, pe tranșa 9.50 – 10 sunt 242.665 de elevi cu bursă de merit, adică 52.55%. Bursa de merit, în valoare de 450 de lei pe lună, cuantum minim stabilit de lege, va fi acordată elevilor de gimnaziu și liceu dacă vor avea media anuală peste 9,50 și dacă vor îndeplini două condiții: sub 10 absențe pe lună și media 10 la purtare sau calificativul “Foarte Bine”, în cazul elevilor de clasa a V-a.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Peste 30.000 de elevi ar putea primi burse suplimentare

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with