Asculta acest articol
Pro România nu este partid parlamentar în România, dar este reprezentat în Parlamentul European. Prin urmare acolo se poate exprima ca un partid de opoziție. Nume necunoscute în țară, puțini dintre europarlamentarii români se implică în viața politică internă.
Unii pentru că nu au avut nicio activitate politică în țară, alții pentru că s-au supărat pe partid, pe sistem, așa cum este Vasile Blaga.
Dacă în cazul PSD și PNL nu prea este nevoie de aportul europarlamentarilor pentru că aceste partide au suficiente voci reprezentative în țară, un partid ca Pro România, PMP și PNȚCD sunt obligate să se facă auzite de la Bruxelles, prin europarlamentarii Corina Crețu, Traian Băsescu sau Cristian Terheș, reprezentant PNȚCD.
NU se poate spune că Traian Băsescu nu a fost prezent în dezbaterile publice din țară. La fel și Cristian Terheș. Mai puțin s-a implicat Corina Crețu, dar a suplinit-o Victor Ponta prin prezența lui la emisiunile tv.
Fost comisar european, Corina Crețu cunoaște bine mecanismele Comisiei Europene. În acest sens avertizează că România nu a încheiat până acum Acordul de Parteneriat, nu a negociat Programele Operaționale, cu toate că fondurile din PNRR puteau fi folosite încă din 1 iulie 2021.
Una dintre cauzele întârzierii poate fi dorința PSD de a renegocia anumite clauze. Ministrul Muncii, Marius Budăi, spunea recent că mai are propuneri privind procentul PNRR la pensii.
Spre supărarea USR, dar și a liberalilor, PSD a insistat pe renegocierea Planului de Reziliență și Redresare și când se afla în opoziție, dar și după intrarea la guvernare. De exemplu nu au fost alocate sume pentru irigații. În general, fondurile UE nu se dau pentru producții, ci pentru investiții în infrastructură, mediu, consultanță.
Doar producția înseamnă prosperitate. Este frumos că se investesc miliarde de euro în autostrăzi și drumuri, dar acestea nu aduc prosperitate, ci doar confort. A procesa produsele agricole pentru a le exporta înseamnă plus valoare, nu a vinde materii prime.
Țările mici au puține șanse de a-și impune punctele de vedere în fața țărilor dezvoltate, în fața Germaniei, Franței, Italiei, care au tot interesul să nu încurajeze concurența pe piața agricolă, dar nici în alte domenii. Noi tot construim autostrăzi ca Meșterul Manole în timp ce alții își extind fabricile, uzinele, infrastructura turistică.
Viktor Orban a înțeles subtilitățile acestui mecanism care alimentează competiția neloială dintre țările mari și țările mici, se opune și astfel Ungaria a devenit oaia neagră a UE. La rândul ei, Polonia este un exemplu de țară care își spune apăsat cuvântul. România, așa cum s-a spus de nenumărate ori, a negociat în genunchi. Poate că întârzierile se datorează tocmai faptului că România nu mai acceptă să negocieze în genunchi. Atunci întârzierile se explică.
În actualul context internațional când de peste tot se anunță o teribilă criză alimentară Comisia Europeană nu va accepta ca un procent însemnat să fie alocat pentru irigații în agricultură? Este inadmisibil.
Se poate ușor observa că grosul sumelor alocate României sunt pentru investiții care nu pot fi executate de firme românești. Adică banii se întorc în economiile țărilor mari. De curând s-a aflat că unele companii mari care lucrează în România au acționari oligarhi ruși.
Dacă tot se vorbește despre o nouă ordine mondială, acum este momentul ca România să-și calculeze bine prioritățile și să-și spună cuvântul mai apăsat în organismele trans-atlantice din care face parte.
