Asculta acest articolAflate împreună la guvernare, în fond PNL şi PSD rămân partide adverse. Doar conjunctura politică internă, şi într-o bună măsură şi externă, i-au adus pe liberali şi social-democraţi în aceeaşi barcă.
Cele două partide fac parte din familii politice diferite, diametral opuse din punct de vedere doctrinar şi ideologic. Pe de o parte din cauza pandemiei, pe de altă parte din cauza războiului din Ucraina, diferenţele doctrinare şi ideologice s-au estompat.
Pe lângă criza economică şi financiară căreia guvernul trebuie să-i facă faţă a mai apărut un element unificator: Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. România s-a obligat să respecte condiţiile impuse de UE pentru a putea accesa miliardele de euro cuprinse în acel plan.
Aceste fonduri, deloc mici, obligă PNL să-l roage pe Marcel Cioacu să nu demisioneze, aşa cum ameninţă. Cum s-a ajuns la acest impas major? Simplu. PSD are propriile lui propuneri pentru reducerea deficitului financiar, impus de UE. La rândul lui, PNL de parcă s-ar afla într-o poziţie de semi-opoziţie, are ideile lui despre măsurile ce urmează să fie luate.
Cele două partide sunt de acord că trebuie făcută o reformă substanţială a sistemului bugetar, dar nu se înţeleg pe procente. Când unul dintre partide propune majoarea TVA-ului, celălalt partid se opune. Când este vorba despre comasarea unor instituţii, a unor agenţii, ambele partide sunt de acord, dar când ajung la fapte concrete nu se înţeleg deloc.
Populaţia nu reuşeşte să înţeleagă unde se înţeleg şi unde nu se înţeleg. De aceea poporul trage concluzia că PSD şi PNL nu se înţeleg pe ciolan. Cum întreg sistemul este înţesat cu clientela politică, dacă se face o anumită restructurare a sistemului de stat, fiecare partid încearcă să-şi protejeze proprii oameni.
Să presupunem că Marcel Ciolacu este un om dintr-o bucată şi îşi depune mandatul. Acest lucru îl obligă pe preşedintele Iohannis să părăsească turnul de fildeş şi să coboare în mijlocul cuibului de viespi.
Luând act de ameninţarea lansată de premier că îşi dă demisia, şi lasă să se înţeleagă că vorbeşte serios, primul pas pe care trebuie să-l facă preşedintele ţării este să-i cheme pe liderii PSD şi PNL la Cotroceni. Adică să facă aşa cum scrie la Constituţie, să fie un intermediator, un pacificator, un moderator imparţial.
Dacă diferenţele de viziune sunt atât de mari, şi nu mai este nimic de făcut, dacă principiile după care se conduc cele două partide, sunt încălcate în mod brutal, şi nu mai există nicio cale de împăcare, atunci preşedintele se vede obligat să ia act de demisia primului ministru. Şi să purceadă la formarea unui nou guvern. Care presupune o nouă coaliţie de guvernare, bazată pe o nouă majoritate parlamentară. Foarte complicat. Atât de complicat încât se poate ajunge la o criză politică, urmată de alegeri anticipate.
Când vorbim despre cearta dintre două partide, în cazul de faţă de cearta dintre PSD şi PNL, vorbim de fapt de ceva care în practică nu există: de principii. După ce principii se conduce PNL? Dar PSD? Hai să fim serioşi. Atât PNL cât şi PSD sunt partide pentru care principiile sunt vorbe goale. Contează doar interesele de partid cuplate de interesele personale şi de grup.
Dar cum nu ştim pe ce anume nu se înţeleg cele două partide, este mai înţelept să aşteptăm rezultatele intermedierii pe care preşedintele Iohannis, coborât din munţii unde şi-a petrecut o mică vacanţă, a şi început-o.
