Image 1
Image 2

PALATUL VICTORIA

Premierul Ciolacu s-a întâlnit cu reprezentanții transportatorilor și fermierilor

După discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu, transportatorii și fermierii au decis să continue protestele. 
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Premierul Marcel Ciolacu a avut vinei, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanții transportatorilor și fermierilor, în care au fost analizate problemele semnalate de reprezentanții celor două sectoare de activitate, soluțiile legale în acord cu normele la nivel european, precum și modalitatea de aprobare a acestora, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

 

 

 

”V-am invitat la discuții pentru că doar prin dialog și stând împreună la aceeași masă vom găsi rezolvare la problemele pe care le-ați ridicat. Și noi, la Guvern, și dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluțiile potrivite, corecte și aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanțele, trebuie să găsim soluțiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toți cei care cunosc în detaliu fiecare nemulțumire semnalată”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

 

 

 

 

În cadrul întrevederii a fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele și instituțiile cu atribuții în soluționarea unora dintre aspectele discutate în cadrul întâlnirii.

Luni, 15 ianuarie,  se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa și reprezentanții ministerelor cu atribuții în domeniu.

 

Marți, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentanților ministerelor cu atribuții în domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

 

 

 

Dialogul va continua pe marginea soluțiilor care ar putea implica modificări legislative, astfel încât să fie pregătite, agreate și avizate proiectele de acte normative într-un timp cât mai scurt.

 

 

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, și reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului.
De asemenea, la consultări au participat prefectul Municipiului București, Rareș Hopincă, și reprezentanți ai Prefecturii Capitalei.

 

 

 

La dialog, din partea transportatorilor și fermierilor au participat: Șerbănescu Constantin, Cercel Ionuț-Lucian, Calotă Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andruș Dănuț, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogărescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.

 

 

 

CITEȘTE ȘI;Motreanu: UE acordă României fonduri substanțiale pentru sprijinirea agriculturii

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with