Image 1
Image 2

Primii bugetari disponibilizaţi, 450 de consilieri

Sigla Informatia Zilei
Primii bugetari disponibilizaţi, 450 de consilieri
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, i-a revenit sarcina de a anunţa că guvernul Ciucă a adoptat ordonanţa de urgenţă privind reducerile cheltuielilor publice.
Primii pe listă: consilierii şi demnitarii din administraţia centrală. Din 900 câţi sunt acum vor rămâne jumătate, adică 450.
Făcând o socoteală simplă, ar rezulta că din miile, poate zecile de mii de consilieri şi funcţionari care mai pun câte o semnătură pe câte un act, mai dau sfaturi şefilor, mai şuşotesc cu alţi colegi, ar trebui să rămână circa jumătate.
Numărul angaţilor disponibilizaţi nu spune mare lucru în sine dacă nu se anunţă şi câtă economie se face şi unde se duc sumele economisite.
Dacă banii rezultaţi din disponibilizări se duc tot în sistem, ordonanţa de urgenţă nu face altceva decât vrea să arate că guvernul se ţine de cuvânt. Are vreo legătură anunţul ministrului de Finanţe cu acţiunile de protest ale profesorilor, primul mare miting organizat după declanşarea dezbaterilor pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Un alt protest, de mai mică amploare, a avut loc ieri. Angajaţii Institutului Naţional de Statistică reamitesc guvernului că anul trecut guvernul, prin Memorandum, a promis că va rezolva problema salarizării în sistem, la nivel central şi teritorial. 4000 de lei este media maximă a salariului în acest domeniu vital pentru întocmirea statisticilor în România. Orice comparaţie cu alte domenii mai puţin importate este inutilă. Lumea deja ştie cum sunt salariile în ministere, în administraţiile publice locale.
Ca urmare a încălcării principiului “la muncă egală, salariu egal” nedreptatea socială atinge cote alarmante. Deşi se bazează pe o majoritate parlamentară confortabilă, asigurată de PSD, PNL şi UDMR, guvernul este neputincios. Ar vrea să facă o anumită reformă, dar numai de ochii lumii. Până la urmă este vorba despre reducerea birocraţiei care a ajuns atât de puternică încât se poate ridica împotriva stăpânilor, miniştri începători, directori fără experienţă. Cum spunea cineva, birocraţia scăpată din sub control face căţeii mai răi decât dulăii. Exact în această situaţie se află actuala putere. PNL ar dori să facă schimbări radicale, dar consilierii şi alţi funcţionari bătuţi în cuie pe scaunele lor de zeci de ani, moşteniţi de la guvern la guvern, le explică şefilor PNL şi PSD că nu se pot face disponibilizări, că nu se pot tăia salarii, că nu se poate schimba nimic. Câtă vreme Nicolae Ciucă mai este prim ministru, mai puţin de o lună, PNL vrea să recupereze terenul pierdut. Liberalii ar dori să lase impresia că reformarea sistemului bugetar a fost începută de ei, sub conducerea premierului Ciucă.
Nici PSD nu vrea să se lase mai prejos şi doreşte ca Marcel Ciolacu să-şi înceapă mandatul cu luarea unor măsuri care vor reforma administraţia publică. Pe de altă parte, cele două partide nu-şi pot permite să se certe pentru că deja pun la cale candidaturi comune la alegerile prezidenţiale, iar în anumite locuri la alegerile locale. În primul rând la Bucureşti, Timişoara, Braşov, împotriva USR, iar în localităţi din Transilvania pentru a devansa candidaţii UDMR şi AUR. Că le place sau nu, PSD şi PNL sunt condamnaţi să colaboreze. Din spate vine puternic AUR, iar singur nici PSD, nici PNL nu pot face o majoritate. Partidele nu-şi pot permite să se joace de-a politica pentru că nu s-a terminat criza sosită val după val, lovind rând pe rând toate sectoarele economiei.
Să ne gândim şi la cei 450 de consilieri disponibilizaţi. Ce şanse au să-şi găsească un loc de muncă pe măsura pregătirii lor? Pentru că, să fim sinceri, un fost bugetar nu se poate angaja în construcţii. Aşadar, şi disponibilizările pot avea efecte negative, pot crea drame sociale.
Este uşor să ceri guvernului să ia măsuri care să conducă la scăderea cheltuielilor publice, dar este extrem de greu să le pună în practică fără să creeze alte probleme ivite tocmai pentru că a luat acele măsuri.
Uneori când liderii PNL şi PSD se plâng că este o guvernare grea, ar trebui să-i credem.
Să-i credem, dar să nu le plângem de milă.

 

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns