Image 1
Image 2

ÎNVĂȚĂMÂNT ROMÂNESC

Profesorii de matematică ”au uitat cumva că meseria se face la clasă și nu la meditație”

Profesorii de matematică ”au uitat cumva că meseria se face la clasă și nu la meditație”
Dumitru Tudosoiu, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Argeș, a declarat, după ce 52% din elevii de clasa a VIII-a nu au luat 5 la simularea probei la Matematică (EN), ....
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

…. faptul că profesorii „au uitat cumva că meseria se face la clasă și nu la meditație, chiar dacă la meditație e plătită mai bine”. „Am să zgudui un pic această chestiune, că așa trebuie făcut, și sunt în plină desfășurare a unor modificări în graficul de inspecție cu toți colegii mei”, a precizat acesta. Declarațiile au fost făcute la Argeș TV.

 

 

„Eu cred că și ei, colegii mei, mulți dintre ei, au o problemă. Cred că au uitat cumva că meseria se face la clasă și nu la meditație, chiar dacă la meditație e plătită mai bine. Eu îi invit pe toți să înțeleagă că 52% din populația județului n-a obținut 5 la matematică, cu 4 ore pe săptămână. Atunci ce rost mai are să avem 4 ore pe săptămână? Hai să tăiem 2 ore pe săptămână. Să rămânem ca și la alte discipline. De ce să facem matematică 4 ore? ”, a menționat șeful inspectoratului școlar Argeș.

 

 

Dumitru Tudosoiu: Nici n-aș fi de acord, dar prea se duc la școală, nu știu, în căutare de noi clienți la meditație, că nu-și fac treaba. N-ai cum. Dacă tu te asiguri, ca profesor, că ai o lecție și că copiii din fața ta sunt atenți și îți pasă de ei, e clar că nu toți vor fi super atenți și vor înțelege super bine, că nu toți suntem setați cu creierul să înțelegem matematica așa cum e, dar majoritatea dintre ei ar trebui să fie în procentul acela de peste 5, nu majoritatea sub 5.

 

 

Am să zgudui un pic această chestiune, că așa trebuie făcut, și sunt în plină desfășurare a unor modificări în graficul de inspecție cu toți colegii mei. Luni am avut ședință cu ei și le-am povestit această chestiune și le-am spus: dacă nu facem ceva, o să ne acuze toată lumea și acum, și mai târziu, că noi suntem instituția care aveam pârghia și n-am făcut. O să fie asistență la ore la toată lumea, o să fie verificare de notare, dacă e ritmică sau nu. O să fie verificare de modul în care profesorul a predat, verificări ad-hoc despre nivelul la care a ajuns copilul.

Verificăm și caietele elevilor dacă scriu ceva pe la orele de matematică, că știu că matematica se facem cu pixul pe hârtie și cu creionul, și cu ochii la tablă. Matematica nu e poezie, nu citești din carte și, după ce ai citit de 2 ori, ai reținut și a doua zi poți să redai la școală.

 

 

În toată perioada până la examenele naționale, iar în plus, toate unitățile de învățământ, din județul Argeș, unde au înregistrat rezultate de sub 5, au obligația – și de săptămâna viitoare intră în pâine, ca să spun așa – de planuri remediale, ore neplătite, că n-am cum să-i plătesc, că ce să le plătesc? Să le plătesc nemunca lor de 4 ani? Nu am cum să fac asta. Ore în plus cu copiii, mai ales la discipline de examen, sunt mai puțini la limba și literatura română. De asta n-am dat procentul, adică 22% nu au luat cinci, dar și acolo unde acești 22% se regăsesc vom avea ore remediale pentru clasa a VIII-a a și la română, și la matematică. La fel și la bacalaureat.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Săptămână plină cu examene de centură la AJK Satu Mare

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with